Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

27 de firme din Regiunea Vest au primit finanțări de 13 milioane de euro

ADR Vest a semnat contractele de finanțare pentru 27 de noi proiecte, în cadrul prin Programului Operațional Regional 2014-2020. Sunt 13 milioane de euro care vor ajunge la mai multe firme mici și mijlocii din regiunea Vest.

Contractele totalizează investiții cu o valoare nerambursabilă de 65,39 milioane lei, respectiv 13,29 milioane euro. Beneficiarii sunt din diferite domenii: construcții, comunicații, sănătate, turism, industria prelucrătoare, activități recreative etc. Societățile vor beneficia de fonduri europene pentru dezvoltare, extindere, modernizare și achiziția de echipamente și linii de producție.

Opt din cele 27 de proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 6,07 milioane lei, au fost contractate, în cadrul apelului 2 de finanțare, în cadrul Priorității de Investiții 2.1.A Microîntreprinderi, iar restul de 19 contracte, însumând o valoare nerambursabilă de 59,32 milioane lei, au fost semnate în cadrul Priorității de Investiții 2.2 dedicată microîntreprinderior, întreprinderilor mici și mijlocii.

Ca distribuție pe județe, opt contracte se vor implementa în județul Arad, două în județul Caraș-Severin, șapte în județul Hunedoara și zece contracte în județul Timiș.

La nivelul Regiunii Vest, în cadrul Axei Prioritare 2, Prioritatea de Investiții  2.1.A Microîntreprinderi (apelurile 1 și 2) au fost semnate până în prezent 332 de contracte de finanțare pentru acordarea de ajutoare de minimis microîntreprinderilor, a căror valoare nerambursabilă este de 246,49 milioane lei, respectiv 50,09 milioane euro.

În cadrul Priorității de Investiții PI 2.2 – IMM (apelurile 1 și 2) au fost contractate 115 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 315,48 milioane lei, respectiv 64,11 milioane euro.

Regiunea Vest beneficiază de o alocare financiară de 643,65 milioane euro prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020. Până în prezent, la nivelul Regiunii Vest au fost contractate 827 de proiecte, în valoare totală de 1,39 miliarde euro, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 1,10 miliarde euro. Gradul actual de contractare a proiectelor este de 171% raportat la alocarea regiunii.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Solicită prelungirea programului magazinelor mici cu o oră

Articolul următor

Vechiul turn de apă din Timișoara se transformă total cu fonduri norvegiene. Apar spații pentru expoziții, cafenele, un punct de observație a orașului

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share