Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

DRW Satu Mare, activă în comunitate

Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord Vest (DRW Satu Mare) a împlinit anul acesta 16 ani de la înființare. Fondată ca o asociație non-profit, DRW Satu Mare și-a propus încă de la început să fie o punte de legătură între firmele germane cu sediul în regiunea Nord-Vest, dar, deopotrivă, este deschisă și către companiile cu capital român care sunt interesate de a coopera cu firmele germane din Germania, Austria sau Elveția. Până acum, acest obiectiv a fost atins, așa cum vom prezenta mai jos.

Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord Vest (DRW Satu Mare), care numără astăzi 48 de companii membre, și-a stabilit ca scopuri principale: promovarea relațiilor economice și comerciale între România și în special, dar nu exclusiv cu țările cu afinități lingvistice și culturale germane, de asemenea, perceperea și protejarea intereselor lor economice în oricare altă țară, precum și reprezentarea intereselor membrilor săi, oferind un forum pentru contracte între întreprinderile din România și din țările mai sus amintite.
În vederea atingerii acestor scopuri, membrii Asociației Economice Germano-Română pentru Regiunea de Nord Vest au stabilit următorii pași concreți: intermedierea, promovarea și păstrarea legăturilor de afaceri; îndrumarea și păstrarea contactelor între cercurile de afaceri; perceperea intereselor participanților la relații economice, ale guvernelor, ale corporațiilor de drept comun și ale autorităților publice; culegerea și transmiterea informațiilor despre situația economică în Europa, despre starea și dezvoltarea laturii comerciale și politice și economice prin publicații, circulare, anexe informative și diferite metode de publicare; organizarea conferințelor de presă, seminariilor de informare, simpozioanelor și discuțiilor, promovarea organizațiilor de același fel și participarea la întâlnirile acestora, în condițiile respectării scopului stabilit prin prezentul statut; dovedirea posibilităților de investiții, desfacere și aprovizionare în aceste țări; formarea unor cercuri de lucru pe următoarele teme: comerț, vamă, transport; investiții și privatizare; drept; finanțe și impozite; cultură și sport; colaborare cu organizații cu statut asemănător; respectarea și evidențierea personalităților care s-au remarcat în mod deosebit în scopuri asemănătoare sau identice; preluarea activităților legal admise, care servesc scopul statutului.

Activi în comunitate

Pentru a-și atinge scopurile, pentru acest an, Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord Vest și-a propus să desfășoare activități precum: promovarea învățământului dual, organizare expoziții de specialitate, promovarea dialogului între mediul de afaceri și autorități, extinderea asociației ca organizație regională, participarea la târguri și expoziții în Germania și Austria, organizare de misiuni economice în Germania, acțiuni comune cu AHK România și celelalte cluburi româno-germane, participarea activă la Comisia de Dialog Social, sprijinirea acțiunilor caritative, culturale, sportive și ecologice din județ, ședințe la sediile membrilor DRW, vizite la întreprinderi importante cu capital german, Sărbătoarea berii, întâlniri cu primarii din județ și regiune, parteneriat între DRW și o asociație similară din Germania etc..

În prima parte a anului, Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord Vest a organizat tradiționalul eveniment Business & Local Community”, ajuns la ediția a VI-a, alături de Camera Meșteșugarului, unul dintre partenerii de lungă durată a asociației. Tema principală de dezbatere a reprezentat-o efectele pandemiei COVID-19 asupra business-ului și a comunității locale.

Printre evenimentele la care Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord Vest a fost partener se numără cea de-a opta ediție a EXPO 2021 – „Fabricat în Satu Mare”, desfășurat la Castelul Karolyi din Carei.

„După o perioadă care a pus la grea încercare economia mondială, nu doar economia românească, considerăm că este binevenit un eveniment precum EXPO – „Fabricat în Satu Mare „, ediția a VIII-a, și ne reafirmăm sprijinul necondiționat față de industria textilă, care, alături de HoReCa sunt cele mai afectate domenii ale economiei românești, și nu numai, în urma pandemiei!”, a declarat, la acel moment, Iuliu Cadar – președinte Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord Vest (DRW Satu Mare).

În august, asociația a fost partener al Expo Industry Satu Mare unde peste 20 de companii și-au expus produsele și și-au prezentat serviciile. Cu acea ocazie, vicepreşedintele Asociaţiei Economice Româno-Germane, Tiberiu Markos a declarat că: „Suntem aici pentru că vrem să arătăm că economia sătmăreană funcţionează, este capabilă să inoveze. Vrem să arătăm că suntem capabili să creştem economia pieţei moderne, vom fi capabili să ne creştem tinerii”.

În cadrul Expo Industry Satu Mare s-a desfășurat și ediția Beer Fest 2021.

(Din ediția print TB 105)

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Reabilitarea sediului istoric al Academiei Române: investiții de 188 de milioane de lei

Articolul următor

Tetarom III va avea pasaj de legătură cu DN 1C

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share