La începutul lunii iunie, Ministerul Transporturilor împreună cu CFR SA vor elibera ultimul set de autorizații necesare continuării lucrărilor de modernizare a căii ferate între Simeria și Arad, potrivit capital.ro.
Pe aproximativ 80 de kilometri de cale ferată de pe coridorul IV paneuropean se amplifică lucrările de modernizare a infrastructurii, după câteva luni în care constructorii au aşteptat ultimele autorizaţii din partea Ministerului Transporturilor şi CFR SA. În ultima lună, angajaţii asocierii Astaldi SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – SC Thales Systems România SRL au extins lucrările de modernizare a secţiunilor feroviare km 614 – Cap Y Bârzava (2a) şi Bârzava (cap Y) – Ilteu (cap Y) (2b), dar nu au putut intra pe mare porţiune din cele două tronsoane.
Zilele trecute, oficialii CFR SA şi reprezentanţii asocierii de firme au programat graficul lucrărilor şi cum va fi organizat şantierul aşa încât lucrările să fie realizate în termenul estimat. Pentru acest proiect, exproprierile şi descărcarea arheologică de pe alinimentul căii ferate sunt în sarcina beneficiarului. Se efectuează săpături arheologice pe terenul situat pe traseul proiectat, pe raza judeţelor Hunedoara şi Arad, lucrări necesare realizării diagnosticului arheologic şi a elaborării unui raport de diagnostic arheologic.
Anul trecut, oficialii CFR SA şi asocierea Astaldi SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – SC Thales Systems România SRL, au semnat două contracte în valoare de circa 3,45 miliarde lei, fără TVA, privind reabilitarea secţiunilor feroviare km 614 – Cap Y Bârzava (2a) şi Bârzava (cap Y) – Ilteu (cap Y) (2b), tronsoane CF aflate între Simeria şi Arad.
Citește și:
Serviciile TEDIHT, în sprijinul beneficiarilor
În actualul context economic și social, caracterizat de schimbări și complexitate semnificative, companiile au nevoie de repere și…
29 aprilie 2024
Oradea a găzduit al XI-lea Simpozion Româno-German de Genetică Medicală
În perioada 21-23 Aprilie 2024, la Hotel Continental Forum Oradea, a avut loc al XI-lea Simpozion Româno-German de…
29 aprilie 2024
Monede cu 20 de ani de NATO în România, vândute în Cluj și Timiș
Sucursalele din Cluj și Timiș ale băncii naționale comercializează această ediție limitată. Banca Națională a României (BNR) a…
29 aprilie 2024
COVER STORY. DP World în România. 20 de ani de leadership în facilitarea comerțului internațional
Puterea rețelei. DP World în România. 20 de ani de leadership în facilitarea comerțului internațional DP World în…
29 aprilie 2024
Robotics Club Oradea – locul al II-lea la Olimpiada de Robotică din Grecia
În perioada 26-28 aprilie, studenții și elevii membri ai Robotics Club Oradea au marcat o nouă reușită, participând…
29 aprilie 2024
Romgaz repornește forajele la Caragele
Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
28 aprilie 2024
La Brașov s-a lansat apelul de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024
Lansarea oficială a apelului de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024 a avut loc la Brașov. Startup-uri…
28 aprilie 2024
Capitala Europene a Culturii 2023 își culege roadele cu programul Legacy Timișoara
Programul Legacy Timișoara oferă Capitalei Europene a Culturii 2023 posibilitatea să își continuă parcursul cultural desfășurat de-a lungul…
28 aprilie 2024