Ministerul Transporturilor a semnat cererea de finanţare pentru proiectul în valoare de circa 1,95 miliarde de lei care prevede construirea a 70 de kilometri noi de autostradă pentru tronsonul Sebeş-Turda, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
Cererea de finanţare parafată vineri, 23 noiembrie 2017, vizează implementarea proiectului de construcţie a autostrăzii Sebeş-Turda – Faza II’ depus de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în calitate de Beneficiar al finanţării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
“Obiectul principal al cererii de finanţare este reprezentat de construcţia a 70 kilometri noi de autostradă, cu două benzi pe fiecare sens de mers, pentru tronsonul Sebeş-Turda situat pe reţeaua TEN-T Core şi va contribui la reducerea timpului de deplasare între localităţile Sebeş şi Turda de la 85,83 minute la 53,35 minute”, precizează Ministerul Transporturilor.
Din valoarea totală a proiectului, de 1,949 miliarde de lei, 75%, respectiv 1,215 miliarde de lei, este asigurat din Fondul European de Dezvoltarea Regională (FEDR), iar 405,074 milioane lei din bugetul de stat.
Perioada de implementare a proiectului este de 108 luni, până pe data de 31 decembrie 2022.
Citește și:
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Launch of a Memorandum of Understanding for Architectural Excellence in Georgia
In a major step forward to promote architectural excellence and technological integration in the construction sector, SHARE Architects,…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
3.000 de clujeni la prima expoziție Gustav Klimt de la Cluj
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste…
26 aprilie 2024