Cu o experienţă de 20 de ani în cadrul GSK, Dana Constantinescu va conduce echipa de management a GSK România cu obiectivul de a creşte accesul pacienţilor din România la medicamentele şi vaccinurile sale, de a continua dezvoltarea business-ului responsabil din punct de vedere etic şi social şi de a alinia strategia locală cu cea a grupului GSK.
Ea preia de la 1 aprilie 2018 rolul de Director General al diviziei de produse farmaceutice în România, fiind promovată din poziţia de Corporate Affairs, Communication and Vaccines Director.
Dana Constantinescu preia acest rol de la Andre Vivan da Silva, care a fost promovat anul acesta Vicepreşedinte şi Cluster Area Director pentru GSK Europa de Sud Est.
În ultimul an, Dana Constantinescu a coordonat activităţile de Corporate Affairs, Market Access, Public Health şi PR & Comunicare, precum şi echipa de vaccinuri. În plus, a fost responsabilă de elaborarea strategiei pentru îmbunătăţirea accesului pacienţilor la medicamentele GSK, precum şi de coordonarea şi implementarea strategiei privind relaţionarea cu partenerii externi la nivelul autorităţilor şi a asociaţiilor profesionale din care GSK face parte.
Numirea ei vine în contextul strategiei GSK de promovare şi dezvoltare a oamenilor din organizaţie, prin susţinerea şi implementarea unei culturi axate pe performanţă. Unul dintre principalele obiective ale GSK este de a dezvolta şi recunoaşte talentele locale prin promovarea în roluri de top management a oamenilor crescuţi intern în cadrul companiei, aceştia fiind încurajaţi să înţeleagă toate aspectele specifice business-ului GSK. Până în prezent, 32 de români din GSK România au fost avansaţi în funcţii regionale sau la nivel de grup în cadrul GSK Global.
Absolventă a Universităţii de Medicină şi Stomatologie Carol Davila din Bucureşti, Dana Constantinescu are experienţă atât în domeniul medical, ca medic, cât şi în industria farmaceutică. S-a alăturat echipei GSK în 1999, ca Reprezentant Medical, fiind apoi numită Medical Advisor, cu responsabilităţi pentru branduri cheie, precum Seretide. De-a lungul carierei, Dana a ocupat funcţia de Medical Affairs Manager, Medical & Regulatory Director, Business Unit Director pentru divizia Specialty Care (francizele de Respirator, Urologie, Oncologie şi HIV), Therapy Area Lead Respiratory şi Corporate Affairs, Communication and Vaccines Director, începând din februarie 2017.
Citește și:
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
Art Safari este deschis în perioada 1-5 mai. Mini-vacanța începe cu o nouă expoziție temporară, „Acasă la Brâncuși”
Satul pe care Constantin Brâncuși l-a făcut celebru, Hobița, se află în centrul unei noi expoziții temporare la…
26 aprilie 2024
Theodora Golf Club dă startul noului sezon fantastic de golf
Săptămână aceasta, între 22 și 26 aprilie 2024, cel mai mare resort de golf din România, Theodora Golf…
26 aprilie 2024