Primul autovehicul Dacia Logan 100% electric, echipat de compania Prime Motors București, unde ROMBAT SA deține 35% din acțiuni, a sosit la Bistrița. Vehiculul va fi prezentat bistrițenilor în cadrul unui program de promovare ce va fi derulat pe piața locală în perioada următoare, potrivit bistritabusiness.ro.
„Este un pas important pentru marca Rombat, atât în dezvoltarea de noi baterii pentru vehiculele electrice, cât și în domeniul de stocare a energiei, ceea ce asigură un viitor important pentru companie”, a declarat directorul general Ioan Repede.
ROMBAT a preluat la începutul anului 35% din acțiunile companiei Prime Motors Industry SRL București. Această firmă este specializată în producția de baterii Li Ion și vehicule electrice și va fi un incubator de tehnologii de baterii noi pentru întreg grupul Metair (proprietar și al companiei bistrițene). “Prin acest nou parteneriat, Rombat își consolidează poziția de lider pe piața românească și subliniază încă o dată poziția importantă pe care o are pe piața europeană de acumulatori”, mai spune Ioan Repede.
Încă din 2016, Prime Motors Industry a gândit o conversie electrică pentru Dacia Logan. Modelul prezentat atunci era oferit cu trei seturi de baterii: 11 kWh (125 de kilometri), 22 kWh (250 de kilometri) și 45 kWh (500 de kilometri). Prețul de achiziție pentru această ultimă variantă era de 26.000 fără TVA, pentru versiunea de 11 kWh ajungea la 15.000 de euro fără TVA, iar pentru varianta de 22 kWh prețul era de 18.000 de euro fără TVA. Bateria Li-Ion vine cu o garanție de 5 ani și a fost testată pentru 9.000 de cicluri.
Secretul acestei mașini se află în bateriile extrem de performante pe care compania românească le utilizează. Conform oficialilor companiei, timpul de încărcare pentru versiunea de 11 kWh durează între 5 și 6 ore la o priză casnică și se reduce la 20 de minute în cazul în care se utilizează un fastcharger.
Mașina a fost prezentat la Salonul Auto București din 2016.
Citește și:
Raul Ciurtin, fondatorul Albalact, inaugurează Elania Resort
Elania Resort este noul obiectiv turistic de anvergură care urmează a fi inaugurat în zona Făget, în apropiere…
1 mai 2024
Noul director muzical al Cincinnati Symphony Orchestra este Cristian Măcelaru
Cincinnati Symphony Orchestra (CSO), cea mai veche și prima orchestră din Ohio, l-a numit pe dirijorul Cristian Măcelaru…
1 mai 2024
Marinela Ardelean e dublu premiată la Wine Travel Awards
Wine Travel Awards 2023-2024 și-a anunțat astăzi premianții, iar Marinela Ardelean, Ambasadoarea vinurilor românești, a obținut nu unul,…
1 mai 2024
Terminalul 1 al Aeroportului Oradea, o clădire nZEB, va fi inaugurat în 18 mai
Procesarea pasagerilor și a bagajelor lor se va face prin sisteme digitalizate. Clădirea noului terminal este o investiție…
1 mai 2024
“Bursa digitală” a Clujului
Mai multe entități și furnizori IT&C și-au pus în gând să ridice nivelul de digitalizare a IMM-urilor din…
1 mai 2024
Răzvan Pîrjol vrea să facă din Băile Felix o stațiune pentru toate lunile anului
Felixul ar putea deveni Mamaia de Oradea; Stațiune balneară pentru toate cele 12 luni ale anului; Afilierea la…
1 mai 2024
Aproape 49 de milioane de euro pentru modernizarea a 5 drumuri din Arad
Primul proiect contractat în Regiunea Vest prin Programul Regional Vest 2021-2027, componenta de Drumuri Județene: o investiție finanțată din fonduri…
30 aprilie 2024
11 oferte pentru pasajele Oneștilor din Oradea și ieșirea din Oșorhei
11 firme și asocieri de firme sunt interesate de proiectarea și execuția a două noi pasaje care vor…
30 aprilie 2024