de Valentin COVACIU
Unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie din România, organizatorii și participanții ar spune din Europa de Est, a avut loc în perioada 17-20 iunie în Cluj-Napoca. Techsylvania a crescut într-un ritm impresionant de la prima ediție, desfășurată în anul 2014, până la cea mai recentă, când la Techsylvania 2017 s-au înregistrat peste 1500 de participanți, veniți să ia contact cu peste 40 de speakeri și să participe la workshopuri. În plus, evenimentul a mai cuprins o competiție pentru start-up-uri – Startup Avalanche – și un hackathon.
Cum ne inspirăm viitorul…
Primul speaker, care a luat în primire o sală a Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca arhiplină, Martin Wezowski, a făcut-o cu aplomb ridicând ștacheta foarte sus pentru celalți 45 de oameni care au urmat să vorbească de pe scena Techsylvania 2017. Martin Wezowski ne-a îndemnat să ne imaginăm, să proiectăm și să construim un viitor în care am vrea să trăim cu toții. Și a început prin a ne spune că ar fi cazul să ne dezvoltăm un mod de gândire care să perceapă schimbarea într-un fel exponențial, nu liniar – cum e obișnuită mintea noastră, pentru a putea anticipa și pentru a putea crea. Martin Wezowski, un fan declarat al genului SF, ne-a dat câteva explemple de proiecte care se dezvoltă în prezent, unul dintre ele fiind un fel de stație spațială de combustibil, care poate ni se par fanteziste, acum, dar care într-un viitor mai apropiat poate decât credem vor deveni realități.
Cultura companiei – asset or liability
Îmi venea să spun că voi trece fast forward, dar voi sări direct în după-masa celei de a doua zile a conferințelor Techsylvania, duminică, 20 iunie, când Bretton Putter, Founder & CEO at CultureGene, după ce ne-a pus să aplaudăm, ne-a întrebat care dintre noi crede că oamenii sunt cel mai important activ al unei companii. Multe mâini ridicate. „You are all wrong/Greșiți cu toții!” Apoi, ne-a spus că oamenii sunt întotdeauna înlocuibili, pe când cultura unei companii – mai greu. „Culture is the greatest asset, but can be a liability as well”, a mai spus, explicând că de multe ori, în situațiile mai dificile, cultura unei companii poate reuni totul, dar că foarte puține companii o au cu adevărat în vedere. „Am intervievat 300 de companii și 9 din 10 nu fac nimic pentru a-și întări cultura”. Simplificând, Bretton Putter a definit cultura unei companii ca pe un set de valori care devin inviolabile, pentru că „valorile ne definesc comportamentul, inclusiv în cadrul unei companii”, subliniind că „nu există o cultură a companiei bună sau rea, ci doar culturi slabe sau puternice”. Revenind la angajați, Bretton Putter consideră că o cultură organizațională puternică îi poate face pe aceștia să ofere companiei „acel 20 % extra”, pentru că își văd activitatea „ca pe o provocare nu ca pe o muncă”. În plus, a amintit și faptul că majoritatea companiilor pentru care cultura este importantă, în procesul de recrutare au în vedere ca viitorii angajați să aibă un set de valori compatibile cu cele ale companiei.
Ft.com, Delivering Speed and Innovation at Scale
Apoi, Richard Still, Technical Director at Financial Times, ne-a vorbit despre dezvoltarea noului site ft.com. Reprezentând o companie cu o tradiție de peste un secol, am reținut o idee din prezentarea lui Richard Still, mai ales că venea după ce o bună parte dintre speakeri au vorbit despre start-up-uri și, chiar înainte, Shahar Nechmad, Co-Founder & CTO at Novus Summit & Credit Sciences, a vorbit despre freelancing și despre cum să folosești networkingul pentru a prinde proiectele pe sume importante. Așadar, vorbindu-ne despre alegerea echipei și despre alegerea platformei pe care a fost dezvoltat site-ul Financial Times, Heroku, Richard Still a subliniat că e vital pentru o companie mare, cu tradiție, să fie capabilă să se comporte ca un start-up.
Marele premiu al Startup Avalanche, o excursie de 9 zile în Silicon Valley, a fost câștigat de proiectul BrainyAnt, al cărui produs oferă utilizatorilor posibilitatea de a dirija și de a programa roboței educaționali sau recreaționali online, în timp real. În timp ce, echipa iBlocks a câștigat hackathon-ul cu un proiect menit să sprijine oamenii fără abilități tehnice să-și creeze propriul proiect de casă automată.
Ca atmosferă, evenimentul e unul fără ifose, casual smart, unde oamenii sunt deschiși, iar majoritatea speakerilor pot fi abordați în pauze sau între prezentări, așa că abia așteptăm Techsylvania 2018.
Sursa foto: Techsylvania
Citește și:
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
3.000 de clujeni la prima expoziție Gustav Klimt de la Cluj
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste…
26 aprilie 2024
Art Safari este deschis în perioada 1-5 mai. Mini-vacanța începe cu o nouă expoziție temporară, „Acasă la Brâncuși”
Satul pe care Constantin Brâncuși l-a făcut celebru, Hobița, se află în centrul unei noi expoziții temporare la…
26 aprilie 2024
Theodora Golf Club dă startul noului sezon fantastic de golf
Săptămână aceasta, între 22 și 26 aprilie 2024, cel mai mare resort de golf din România, Theodora Golf…
26 aprilie 2024
Consilierul de stat László Borbély: Peste 600 milioane de euro, bani nerambursabili, vor fi puși la dispoziție pentru proiecte privind solurile sustenabile
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României și Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu „Ernest Lupan”…
26 aprilie 2024
Rebranduire pentru Hotelul Coroana de Aur din Bistrița: Grand Hotel Coroana
Fostul Hotel Coroana de Aur din municipiul Bistrița își schimbă nu doar aspectul, ci și numele, devenind Grand…
26 aprilie 2024