Importate Real Estate

Blake Horsley, country head P3 Romania

P3, investitor specializat, dezvoltator și manager de proprietăți europene de logistică, l-a numit pe Blake Horsley în funcția de Country Head România. Acesta se va concentra pe extinderea companiei în România, o țară cu un mare potențial datorită creșterii importanței ei pe piața  logistică din Europa. Horsley locuiește deja de 8 ani în România.

Blake Horsley are 31 de ani și 12 ani de experiență în real estate, având un portofoliu solid în sectorul tranzacțiilor, investițiilor și capitalului privat, precum și în managementul de proiecte și de personal. Acesta și-a început cariera în țara natală, Noua Zeelandă. Activ în acest domeniu din 2004, el a fost numit, la doar 23 de ani, în funcția de manager al Metropolitan Sales și Leasing Teams din Wellington, devenind astfel cel mai tânăr manager din istoria Colliers International. Între 2008 și 2013, a condus echipa de investiții a Colliers International România, din poziția de director al departamentului de investiții. Începând din 2013, Blake a ocupat funcția de Vicepreședinte și Director de Achiziții în cadrul Benevo Capital Corporation în România, companie în care va continua să activeze ca membru al consiliului director.

Peter Bečár, Managing Director pentru CEE al P3, declară: „Suntem încântați să-l avem pe Blake în echipa P3 România. Cu experiența lui vastă în real estate, în mod special în sectorul investițiilor, și cu abilitățile lui manageriale, Blake se potrivește perfect echipei. Suntem convinști că expertiza lui solidă în gestionarea activelor, în construcții și în piața logistică va contribui la extinderea activităților noastre în România, unde avem deja mai multe proiecte în dezvoltare, în P3 Bucharest”.

Blake Horsley, Country Head Romania al P3, adaugă: „Mă bucur să mă alătur echipei P3 într-un moment atât de intens pentru business și aștept cu nerăbdare să contribui prin munca mea la platforma excelentă pe care echipa actuală a construit-o în ultimele 12 luni”.

Compania P3, activă în 12 țări din Europa, și-a deschis biroul din România în urmă cu 5 ani, iar în prezent își extinde operațiunile în țară.

În toamna anului 2015, P3 a început prima construcție de tip Build-to-Suit de la achiziția P3 Bucharest, ca parte a unui parteneriat mai amplu, care prevede stabilirea unui hub logistic cu o suprafață totală de 81.000 m2 pentru Carrefour, cel mai mare retailer din Europa. Cele două clădiri noi vor mări portofoliul total al P3 în România, care include deja opt depozite, la circa 270.000 m2. Poziționat strategic, la kilometrul 13 de pe autostrada A1, P3 Bucharest dispune, totodată, de teren care permite dezvoltarea a 114.000 m2 de spații suplimentare, cu unități începând de la 4.000 m2 și până la 40.000 m2.

P3 este investitor, dezvoltator și manager de proprietăți logistice europene. Având activități în toată Europa, portofoliul P3 cuprinde 145 de depozite, care totalizează 3 milioane m² de spații în nouă țări și un portofoliu de terenuri cu avize de urbanism care permit dezvoltarea de noi spații, de peste 1.3 milioane m².
Misiunea P3 este să ofere chiriașilor o experiență de primă clasă în locații logistice cheie. P3 dezvoltă proiecte durabile și ecologice la cele mai înalte standarde internaționale.

PointPark Properties a adoptat noul brand corporate “P3” și va folosi numele comercial P3 Logistic Parks pentru a reflecta mai bine activitatea companiei. Pentru mai multe informații despre P3 puteți accesa noul website www.p3parks.com.

P3 este deținută de TPG Real Estate și Ivanhoé Cambridge.

Related posts

Antreprenorul Mircea Bulboacă din Sibiu, proprietarul CON-A, cel mai mare constructor român în 2017

Stefana Muresan

Colliers va administra Business Garden Bucharest, dezvoltat de Vastint

Ligia Voro

Din iunie, zboruri Cluj-Bucureşti cu Blue Air

Transilvania Business

Leave a Comment