Nu mică mi-a fost uimirea să constat la o emisiune de profil de pe tv că ultimii doi premieri cu peste trei ani vechime în câmpul muncii la Palatul Victoria au cheltuit mult prea puțin pentru necesitățile României, din capitolul protocol, pentru atragerea de investiții străine în urma deplasărilor externe și mult prea mult pentru promisiunile oferite românilor la întoarcere, extrem de vizibile la final de mandat.
Concret, premierul Emil Boc a cheltuit de la Secretariatul General al Guvernului peste 1,6 milioane de lei protocol pentru deplasări în străinătate. Urmașul său, social-democratul Victor Ponta a trecut binișor de 3 milioane de lei cheltuieli cu vizite de lucru externe.
Cred că o țară ca România are nevoie de mult mai mult… Și avem recent exemplul Iranului, abia ieșit din izolare în urma acordurilor de la Viena, care prin președintele său a demonstrat, dincolo de teoriile democratice, că relațiile economice nu cunosc, nu au miros. Ca banii. Ca și contractele. A semnat cu Italia și Franța contracte de șaizeci de miliarde de euro, chiar mai mult decât gestionează Guvernul Cioloș în 2016.
Tocmai în acest sens cred că vizitele premierilor români nu au avut consistență, nu au avut obiective și oferte clare și nu au prezentat credibilitate și interes major pentru marii investitori, care ar trebui să fie interesați de potențialul, forța de muncă și valoarea lucrătorilor din țara noastră.
Dincolo de predictibilitatea mult clamată, dincolo de lipsa unei legislații propice investițiilor occidentale și nu numai, este nevoie de relații speciale ale premierului României, de o strategie fermă, de coloană vertebrală a businessurilor promovate.
Este nevoie ca premierul sau și președintele să fie cunoscuți și recunoscuți drept garanți ai siguranței afacerilor cu profit de marii investitori ce ascultă de recomandările conducătorilor acestei lumi.
Mitul primului secretar de partid, astăzi prefect, șef de Consiliul Județean, primar de reședință de județ, s-a perpetuat în acest sens nonproductiv creativ, și atunci, și acum, acești oameni, atunci desemnați de liderul comunist, astăzi aleși de popor, nu prea au de a face cu viața economică reală și cu gestionarea unui buget.
Ei știu să cheltuie, ei știu să împartă, ei știu orice altceva în afară de a crea acea stare de fapt, predictibilitate, acel mediu de afaceri propice, acea sănătoasă vorbă: du-te acolo că nu o să ai probleme și investiția ta va prospera! Oamenii de acolo te vor recunoaște ca investitor…
Chiar dacă nu are nicio legătură aparentă cu subiectul: necesitatea unui cadru benefic investițiilor străine nu mi se pare deloc lipsit de interes faptul că nu avem desemnat un lider român impecabil cu șanse, susținut de întreaga elită, de diaspora și de toți cei care vor ca România să prospere, pentru funcția de secretar general al ONU, demnitate la care are cele mai mari șanse un reprezentant al țărilor din Estul Europei. Când o să reînvățăm să jucăm bine cartea acestui popor!?
Un exemplu este Nicolae Titulescu, președintele Ligii Națiunilor Unite, liderul care era cunoscut și apreciat de casele regale, de guverne și de președinți, de întreaga elită a vremii…
Nu poți să faci afaceri mari, fără anvergură și fără etichetă, fără a fi de talie mondială… Nu vreau să închei pesimist în ciuda faptului că este prima dată după mulți ani când nu am avut niciun român prezent la ultima întâlnire Bilderberg…
Tot este o dezbatere în jurul lui 8-9 și 10 mai despre sfârșitul războiului mondial, despre victoria coaliației antihitleriste, despre independența României și Ziua Regelui, poate despre republică sau regat…, avem nevoie de blazon și chiar de la primele cărămizi ale reconstruirii noii Românii.
De câtă nevoie avem însă de investitorii ROMÂNI în propria țară. În economia României. Despre ei și necesitatea de a le acorda șansa cuvenită pentru a reconstrui țara, în editia din martie a Transilvania Business!
