Târgul de Produse Tradiţionale „Săptămâna Verde” de la Berlin a fost un prilej pentru delegaţia maramureşeană de a expune tot ce are judeţul mai reprezentativ, mai frumos şi mai atractiv: de la pălinca de Maramureş şi produsele din carne, brânză, fructe şi miere, până la ţesături, cusături şi ceramică. Totul pe fondul muzicii lui Dumitru Dobrican şi al dansurilor populare spectaculoase ale corpului de balet al Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania.
Ca în fiecare an, delegaţia maramureşeană a reprezentat o treime din întreaga delegaţie a României, a fost cea care a asigurat partea de spectacol, dar şi partea de imagine, prin filmele de prezentare – oferite de Serviciul de Turism şi Promovare al Consiliului Judeţean Maramureş şi care au rulat pe toată durata derulării evenimentului. Demersul Consiliului Judeţean Maramureş este unul de sprijinire şi promovare a produselor autentice şi, prin aceasta, de promovare turistică şi implicit economică a judeţului Maramureş.
Materialele de promovare a judeţului au fost îndelung studiate de vizitatori, inclusiv ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin şi ambasadorul României la Berlin, Lazăr Comănescu fiind interesaţi de cele 12 motive de vizitare a judeţului, expuse într-unul din materialele prezentate.
De altfel, delegaţia oficială, formată din ministrul agriculturii, ambasadorul României la Berlin, miniştri şi secretari de stat din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a vizitat fiecare stand. Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu i-a prezentat pe toţi producătorii maramureşeni, oferind amănunte şi informaţii despre întreaga delegaţie a Maramureşului.
„Dracula snaps”
În topul „agrointeligenţa” al produselor româneşti expuse la târg, băuturile Distileriei Voica din Chechiş sunt pe primul loc, motivul fiind legat de felul în care ştiu să-şi promoveze şi să-şi dezvolte afacerea. În acest an, maramureşenii au venit la târg cu produse noi, cu ambalaje şi denumiri care amintesc de legenda lui Dracula: Dracovitza, Vampir etc.
Paharul cu pălincă tare şi galbenă de la butoiul de lemn în care a fost ţinută, oferit vizitatorilor sub denumirea „Dracula snaps” a fost unul din punctele de atracţie şi de distracţie. „Am valorificat acest brand, pe care vizitatorii îl cunosc şi care îi atrage. Am venit, de asemenea, cu noi tipuri de împletituri şi ambalaje pentru sticle de toate dimensiunile. Împletitura pentru ambalaje este o artă care nu se practica în zona noastră, dar am adus specialişti care ne-au învăţat cum se face împletitura de nuiele pentru sticle şi acum a devenit tradiţie şi la noi.” – spune Teofil Tranişan.
Auriu de Codru
Din standul lui Ioan Hotea se revarsă nuanţe de auriu: de la siropul de cătină cu miere, până la borcanele cu boabe de polen şi propolis sau cu miere de albine de diverse sortimente. „Sunt patru sortimente de miere de albină pe care le-am adus în acest an: de salcâm, de pădure, polifloră şi de tei. Cea de pădure e mai căutată de cumpărători, pentru că e cea mai gustoasă. Am venit şi cu castraveţi muraţi, în care soţia mea pune câte o linguriţă de miere. Dacă pui miere, nu mai trebuie conservant pe murături”, explică Ioan Hotea.
Roşu de Chioar
Sucurile naturale şi vinul de casă, dulceţurile dar şi coşurile cu mere expuse de familia Pop amintesc de aromele copilăriei. Sucul de mere se face pe loc şi are un gust care te trimite cu gândul la prăjiturile cu mere făcute de bunici. Vizitatorii sunt atraşi de roşul limpede al vinului de casă oferit spre degustare, dar şi de dulceţurile de fructe de pădure făcute în casă de Voichiţa Pop.
Arome extreme
Sorin Buda a expus produse de cele mai diverse categorii: de la dulceaţa de soc şi de gogonele, la cea iute-dulceagă din ardei iute. Alături de ele – zacusca de vinete, sucuri şi siropuri şi murături, toate fără conservanţi şi fără aditivi. De altfel, ministrul Agriculturii Daniel Constantin a zăbovit îndelung la stand, atras de combinaţia de arome a acestor produse.
Slănină fără colesterol
Multe dintre produsele firmei „Toto” au la bază carnea de mangaliţă. Slănina de mangaliţă – gustoasă şi fără colesterol – a fost cea mai căutată de cumpărători. „Cârnaţii afumaţi, slănina cu boia şi usturoi şi, în special slănina de mangaliţă sunt produsele cele mai cerute de public” – spune reprezentantul firmei.
Aromă de trandafiri şi cireşe amare
Arghir Ciurte a adus în acest an câteva produse noi, care au urcat rapid în topul preferinţelor publicului. „Am venit cu dulceţuri ambalate în borcane mici, pentru că trec mai uşor. În acest an am adus dulceaţă de trandafiri, de frăguţe şi de cireşe amare. Dar am adus pentru prima oară şi un suc din măr cu sfeclă şi morcov, care văd că place foarte mult” – susţine Arghir Ciurte.
… şi aromă de afine şi muşchi de vită afumat
„Universal 91”, ca în fiecare an, a adus o serie de produse din carne de porc şi de vită. Au adus şi o poartă maramureşeană de care au atârnat cârnaţii şi jamboanele din care au oferit publicului spre degustare. Şi, pentru ca muşchiul de vită afumat sau costiţa de porc să meargă mai uşor, oaspeţii sunt întâmpinaţi cu un pahar de palincă de Maramureş sau cu lichior de afine.
Mici… de poveste
Familia Stauder din Seini are o istorie de 85 de ani în prepararea produselor din carne. Tradiţia s-a perpetuat din tată-n fiu, acum fiind la a treia generaţie de producători. La micii preparaţi de Agneta Stauder s-a stat la coadă, lucru nu foarte des întâlnit la târg.
Ţesături naturale de Săpânţa
Mulţi dintre vizitatorii care s-au oprit la standul Mariei Zapca din Săpânţa au cumpărat produse din lână şi fire naturale. „Ciorapii de lână, cergile şi tot ce e din fire naturale se cumpără. Străinii ştiu să aprecieze produsele, spun că se întreţin uşor. Unii dintre ei au întrebat dacă pot spăla cergile, dacă nu se distrug la spălat. Au fost surprinşi să afle că nu se distrug”, povesteşte Maria Zapca. O familie din Dolj, stabilită de 20 de ani în Berlin, a zăbovit îndelung la standul Mariei Zapca, de unde şi-au cumpărat clopuri de Maramureş.
Poveşti din România
„Sunt bucuros că, în fiecare an, pot să duc poveşti din România spre Berlin. Fiecare vas al meu spune o poveste. Cunosc oameni care şi-au luat vase de ceramică din România şi beau din ele de ani de zile. E un sentiment tare frumos să te caute oameni care au mai fost şi anii trecuţi, să îi recunoşti şi să vorbeşti cu ei”, spune Daniel Leş, artistul care a impresionat şi în acest an cu lucrările sale din ceramică. El spune că percepe acest târg ca pe un nod de legătură între românii de acasă şi cei din Germania.
„Ce mai e pe-acasă?”
Pe românii veniţi la standul României îi recunoşteai uşor, pentru că toţi au lăcrimat la muzica lui Dumitru Dobrican, la dansurile Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania, la degustarea micilor şi a pălincii de Maramureş. Pentru mulţi dintre ei, târgul a fost prilejul de a întreba „Ce mai e pe-acasă?”, da a se prinde în hora românească, de a cânta împreună cu toată delegaţia „Noi suntem români”.
Marius Furdui – un hunedorean stabilit de 25 de ani în Germania, unde are o afacere cu alcool – a stat câteva ore la standul Maramureşului, a povestit cu lacrimi în ochi că şi-ar dori să vadă că România frumoasă e promovată cum se cuvine în străinătate.
„România e un tablou frumos. Poate… mai avem de lucrat puţin la oameni, dar e locul cel mai frumos din lume. Acolo e frumos, aici în Germania e mai bine din alte puncte de vedere”, ne spune un român stabilit de 40 de ani în Germania.
Românii din Berlin vor produse tradiţionale româneşti
Toni Karafillidis – deşi e grec de origine – se consideră român, pentru că s-a stabilit în România în 1974. Acum 20 de ani a venit în Berlin, unde şi-a deschis un lanţ de restaurante. Într-o limbă română impecabilă spune că şi-a deschis un restaurant cu specific românesc în centrul Berlinului. „Sunt peste 25.000 de români în Berlin, care caută produse cu specific românesc. Am venit aici să închei contracte cu producătorii români, să stabilesc contacte şi să găsim soluţii pentru transportul mărfii spre Berlin. Vreau să discut cu producătorii români să cumpăr acum cantităţi mari de marfă.”
Parteneriat Maramureş – Germania
Unul din vechii prieteni ai Maramureşului, deputatul din Regiunea Sachsen-Anhalt – Lars Zimmer a venit să viziteze standul judeţului, să se întâlnească cu delegaţia maramureşeană şi să discute câteva idei de parteneriat. „Ne-am gândit să propunem înfrăţirea dintre regiunea noastră şi judeţul Maramureş, dar şi să realizăm înfrăţiri între licee de aici şi din Maramureş”, a declarat deputatul. Lars Zimmer nu a părăsit standul judeţului înainte de a se prinde în horă şi de a dansa „Periniţa”, alături de artiştii Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania.
Citește și:
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Spitalul Județean Bihor, un exemplu de performanță și autonomie financiară
Vineri, 4 iulie 2025, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic Județean…
4 iulie 2025
Universitatea Tehnică din Cluj a lansat un monopost electric
Mașina concepută de echipa de Formula Student a UTCN s-a înscris la o competiție din Germania, pe circuitul…
4 iulie 2025
Cameră hiperbară de 1,3 milioane €, instalată la Spitalul de Recuperare Cluj
Singurul sistem de acest fel dintr-o unitate medicală publică din țară e cumpărat cu bani europeni, prin Planul…
4 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
Clujul a găzduit cea mai amplă ediție Clusters Meet Regions
Peste 300 de participanți din 25 de țări s-au reunit, între 1 și 2 iulie, la Cluj-Napoca, pentru…
4 iulie 2025
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Grupul ICCO aniversează 35 de ani de business, la braț cu Corul Madrigal
ICCO este o companie înregistrată în 1990. Este o prezență bine-cunoscută la Brașov, dar și regional, pentru proiectele…
4 iulie 2025
Investiții
Spitalul Județean Bihor, un exemplu de performanță și autonomie financiară
Vineri, 4 iulie 2025, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic Județean…
4 iulie 2025
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
La Oradea începe construcția pasajelor supraterane la ieșirile spre Cluj și Satu Mare
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat contractele pentru execuția a două pasaje rutiere supraterane, la ieșirea…
3 iulie 2025
Reșițenii cu tunurile pe Guvern: când se redeschide Arsenal Reșița?
Încă din prima zi de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, jurnaliștii din Banat au sărit cu tunurile pe…
3 iulie 2025
DP World lansează în România primul scanner tip drive-through din CEE
Scannerul îmbunătățește securitatea și eficiența activității comerciale în România, iar, în plus, oferă predictibilitate business-urilor pe lanțurile de…
3 iulie 2025
Parcurile PSI din Bihor, deschise pentru business: licitații în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025, procedura de concesionare prin licitație…
2 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Afaceri de peste 9 miliarde de lei, derulate de primele 10 companii din Satu Mare
La 9.181,25 milioane de lei se ridică cifra de afaceri cumulată a primelor zece firme din județul Satu…
30 iunie 2025
Infrastructură
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Primul drum expres din Cluj va avea parapet dublu New Jersey
Acest sistem este mult mai robust și mai ușor de întreținut decât cel din metal și a început…
3 iulie 2025
La Oradea începe construcția pasajelor supraterane la ieșirile spre Cluj și Satu Mare
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat contractele pentru execuția a două pasaje rutiere supraterane, la ieșirea…
3 iulie 2025
Parcurile PSI din Bihor, deschise pentru business: licitații în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025, procedura de concesionare prin licitație…
2 iulie 2025
Dealurile Transilvaniei, sperietoarea “drumarilor”
Alunecările de teren sunt cel mai des invocate de administrație pentru întârzierile de 10-15 ani în concretizarea autostrăzilor,…
1 iulie 2025
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Turism
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Maramureșul cere pădurile de pe traseul mocăniței. “Pierdem 100.000 de turiști”
Administrația județeană vrea să preia administrarea Văii Vaserului de la Romsilva și să o transforme în zonă protejată…
3 iulie 2025
Parc botanic cât un cartier lângă Băile Figa. Proiecte de 70 mil. € la Beclean
Grădina Urbană Transilvania (GUT) și parcul de specializare inteligentă se numără printre marile investiții programate în orașul din…
1 iulie 2025
„Festivalul Părădăicilor” de la Macea: gust autentic și tradiție locală
Evenimentul ajuns la a XV-a ediție devine un model de dezvoltare rurală prin promovarea produselor locale, implicarea comunității…
1 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Comisia Europeană a făcut team building pe Via Transilvanica
Vicepreședintele instituției, Roxana Mînzatu, a participat, în județul Bistrița-Năsăud, la o dezbatere despre mediul rural și a inaugurat…
30 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Educație
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
900 de copii din România, sprijiniți pentru educație și dezvoltare socio-emoțională
În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Clujul scoate de la buget 16 milioane € pentru noul spital de copii
Banii din rectificarea bugetului propriu al instituției județene vor fi alocați de pentru continuarea alertă a lucrărilor la…
2 iulie 2025
Cărturești propune pentru RIVUS Cluj-Napoca cea mai mare librărie și cel mai nou concept edutainment din România
O mare varietate de cărți și produse de papetărie, cafenea și spații de joacă, ateliere creative și educaționale,…
1 iulie 2025
Începe admiterea la Universitatea din Oradea. În premieră, Învățământ dual
Universitatea din Oradea are alocate 2.020 de locuri bugetate pentru sesiunea de admitere 2025. Odată cu luna iulie…
1 iulie 2025
Alba va avea un campus de învățământ profesional de 20 milioane €
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va oferi programe de inginerie mecanică și economică industrială, dar și de tehnologia construcțiilor…
30 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
