Proiectul „Drumul Sării Sovata” a fost finalizat la sfârșitul anului trecut. Proiectul a avut valoarea de 5,06 milioane lei şi a fost cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism din oraşul Sovata pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice. „Obiectivele specifice ale proiectului sunt dezvoltarea infrastructurii de vizitare a rezervaţiei naturale „Lacul Ursu şi arboretele de pe sărături”, diversificarea oportunităţilor de agrement din localitate în perioadele de extrasezon, precum şi creşterea gradului de cunoaştere a valorilor naturale aflate pe teritoriul rezervaţiei naturale”, a precizat Peter Ferenc, primarul orașului Sovata.
În urma implementării proiectului s-au amenajat şase alei de cură în lungime totală de 2,8 kilometri, s-au construit cinci foişoare de observaţie, respectiv Turnul Belvedere, s-au amenajat 16 popasuri/locuri de odihnă şi observare a naturii în suprafaţă de circa 9.707 metri pătraţi, de-a lungul traseelor s-au instalat 12 panouri de informare mari, 35 de panouri de informare mici, 29 de indicatoare de direcţii, s-a realizat un sistem de iluminat public şi arhitectural şi un sistem de supraveghere video, s-au înfiinţat opt locuri de muncă şi s-au edificat două clădiri, respectiv un punct de informare/pavilion de odihnă şi un grup sanitar.
„Printre rezultatele induse de realizarea proiectului se numără: dublarea numărului de vizitatori la obiectivele turistice din localitate şi dublarea numărului de persoane care beneficiază de infrastructura turistică modernizată şi extinsă”, a arătat Peter Ferenc.
Turnul Belvedere, noul simbol al staţiunii
Unul dintre principalele trasee ale proiectului este „Traseul eco-didactic al sării”, creat pentru prezentarea valorilor specifice lacurilor şi munţilor de sare şi a habitatelor în mediul umed.
„Valea Sării este un loc aparte în cadrul zonei protejate. Densitatea valorilor şi diversitatea lor a impus crearea unei poteci tematice în această zonă. Ea porneşte de pe malul Lacului Ursu, după ce urcă o pantă accentuată ajunge la Lacul Şerpilor, un loc mlăştinos cu apă dulce, cu floră şi faună specifice. De aici se ajunge la Lacul Mierlei cu apă sărată şi cadru natural neatins. Traseul continuă către muntele de sare cu albine şi plante care trăiesc numai în acest loc. În partea sudică a traseului, se deschide valea, cu întinse suprafeţe sărate, brăzdate de cursuri de apă şi bălţi sărate cu nămol. De aici, traseul se întoarce către nord-est şi parcurge malul estic al Văii Sării, ajungând la Lacul Aluniş şi pe malul Lacului Ursu.
Traseul este foarte variat, dar fără dificultăţi majore de parcurgere. Construcţia Turn Belvedere este accesibilă printr-o potecă turistică, de la Lacul Mierlei. Turnul este un punct de reper vizibil din centrul oraşului şi din zona de ieşire spre Reghin. De la nivelurile superioare, vizitatorii au o privelişte largă către partea de nord şi vest a oraşului şi către centrul staţiunii”, a menţionat Peter Ferenc.
Caracteristicile principale ale construcţiilor
Traseul eco-didactic al Sării: este un traseu turistic care porneşte de pe malul vestic al Lacului Ursu, parcurge zone mlăştinoase, dealuri şi zone cu formaţiuni de sare, trece pe lângă Lacul Mierlei şi se reîntoarce pe malul sud-vestic al Lacului Ursu cu atingerea Pârâului Sărat. Construcţia Turn Belvedere este accesibilă printr-o potecă turistică, de la Lacul Mierlei.
Aleea turistică vestică: porneşte de pe malul Lacului Ursu, urcă dealuri împădurite până la limita ariei protejate, unde se intersectează cu linia drumului forestier care duce la Lacul Tineretului.
Aleea turistică Tivoli: face legătură între Lacul Ursu şi lacul de agrement/ ştrandul cu apă dulce amenajat pe Lacul Tineretului. Aleea porneşte de pe malul Lacului Ursu şi după un urcuş mai abrupt se bifurcă, ambele porţiuni ajungând până la drumul carosabil pe strada Tivoli. În continuare, traseul urmează linia străzii Tivoli, până la Lacul Tineretului.
Traseul eco-didactic Ursu: porneşte de pe malul Lacului Ursu, trece pe lângă Lacul Paraschiva şi parcurge dealuri împădurite până la dealul Topliţa, întorcându-se spre Lacul Ursu în zona Lacului Tineretului.
Amenajări în jurul Lacului Ursu: de-a lungul aleii principale din jurul Lacului Ursu s-au amenajat opt puncte nodale cu diferite funcţiuni: locuri de odihnă, punct de informare, grup sanitar public.
Aleea lacurilor Roşu şi Verde: porneşte de pe malul Lacului Ursu, urmăreşte linia malului amenajat al celor două lacuri şi se sfârşeşte la locul de odihnă amenajat la poalele Muntelui de Sare.
Citește și:
Se dă startul unei noi ediţii Color the Village la Grădinari
Nu mai puțin de 400 de voluntari vor ajunge în aceste zile satul Grădinari, din Caraş Severin, într-o…
6 iunie 2025
Comisarul pentru comerț al Regelui Charles s-a întâlnit cu primarul Clujului
Britanicii și-au oferit expertiza pentru direcțiile strategice de dezvoltare a municipiului, de la infrastructura verde la inovația urbană.…
5 iunie 2025
Familia Trump a pus ochii pe “cartierul Elena Udrea” de la Cluj
Manageri ai organizațiilor înființate de președintele american au sosit în România pentru a analiza două amplasamente dedicate investițiilor.…
5 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Clujul marilor proiecte pe hârtie
Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
5 iunie 2025
Investiții
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
Fabrica elvețiană de înaltă tehnologie – VAT, și-a inaugurat noul sediu la Arad
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale…
5 iunie 2025
Timișorenii, interesați de mobilitatea urbană
Miercuri seară la Co Work Timișoara a avut loc lansarea oficială și prima prezentare a Invest, un accelerator…
5 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Construiana alocă 6,5 milioane € în noua unitate din parcul industrial Baia Sprie
Societatea sătmăreană de lucrări de construcții administrată de Ana Dumitrescu a decis să investească în județul vecin Maramureș.…
2 iunie 2025
Infrastructură
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Clujul marilor proiecte pe hârtie
Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Turism
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Educație
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Cum s-au autoclasificat universitățile din Cluj
Patru instituții de învățământ superior din oraș se vor a fi de educație și cercetare avansată, iar alte…
5 iunie 2025
Civitas va preda servicii de extensie agricolă la Cluj după modelul american
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Romanian-American Foundation (RAF) și University of Georgia (SUA) au prezentat programul pilot…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
