172 de vinuri de la 36 de crame de pe tot cuprinsul României au fost înscrise la ediția 2016 a Premiilor de Excelență Vinul.ro. Trei comisii de jurizare de câte 6 persoane – formate din degustători autorizați, reprezentanți ai retailului specializat și ai sectorului HoReCa, jurnaliști de specialitate, bloggeri, deținători de certificări Wine and Spirit Education Trust și somelieri – au evaluat timp de două zile la restaurantul Magellan din Centrul Vechi al capitalei, în condiții de anonimitate a probelor, vinurile. Acestea au fost împărțite pe soiuri, culori și categorii iar calificativele au fost acordate într-un sistem inspirat din sistemul internațional folosit de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV) – în care maximum posibil este exprimat prin 100 de puncte.
Spre deosebire de alte ediții ale Premiilor de Excelență, o atenție deosebită a fost acordată vinurilor din soiuri românești, care au fost disecate în cadrul unor discuții amănunțite în cadrul comisiilor de jurizare, în funcție de tipicitatea recunoscută a soiurilor, din dorința organizatorilor de a oferi recunoașterea meritată celor mai tipice și mai bune dintre reprezentantele viticulturii autohtone tradiționale.
Cu sprijinul partenerului excelenței – Kaufland – în 2016 au fost acordate, în premieră, și trei premii în valoare de câte 1.000 de euro fiecare, pentru creatorii vinurilor care au fost cel mai bine punctate la categoriile „vin alb, vin rose, vin roșu”. Și-au adjudecat aceste recunoașteri Radu Costel Apostol, de la Crama Tata și Fiul din Vrancea (pentru cel mai bine punctat vin alb din concurs, Chardonnay + Sauvignon blanc 2015 Tata și Fiul), Ghislain Moritz, de la Avincis Vinuri Drăgășani (pentru rose-ul Vila Dobrușa 2015, din Cabernet Sauvignon) și Veronica Gheorghiu împreună cu Liviu Grigorică, de la Crama Oprișor, Mehedinți (pentru Feteasca neagră La Cetate 2015).
În afară de parteneriatul cu Kaufland, ediția 2016 a Premiilor de Excelență Vinul.Ro a putut avea loc și datorită sprijinului acordat de sponsorul excelenței, apa minerală Aqua Carpatica. În cadrul Galei de decernare desfășurată în spectaculoasa clădire a Teatrului Elisabeta din București, alți doi parteneri ai evenimentului au oferit premii speciale unora dintre cramele participante, oferind astfel un plus de recunoaștere pentru calitatea vinurilor sau a investițiilor în domeniul oenoturismului: tipografia Total CMYK și televiziunea Travel Mix.
Mai jos puteți găsi lista vinurilor medaliate:
Crama Oprișor (1 Mare Medalie de Aur, 1 Medalie de Aur, 2 Medalii de Argint)
Mare Medalie de Aur: La Cetate Fetească Neagră 2015 (cel mai bine punctată Fetească Neagră din concurs)
Aur: La Cetate Pinot Noir 2015
Argint: Măiastru rose 2016; Rusalcă albă 2016
Vincon (1 Mare Medalie de Aur)
Mare Medalie de Aur: Beciul Domnesc Grand Reserve Cabernet Sauvignon 2010
Avincis Vinuri (3 Medalii de Aur, 2 Medalii de Argint)
Aur: Tămâioasă românească dulce 2015 (neîmbuteliată); Domnul de Rouă alb 2015; Vila Dobrușa Cabernet Sauvignon rose 2015 (cel mai bine punctat vin rose din concurs)
Argint: Fetească regală + Pinot Gris 2013; Negru de Drăgășani 2013
Licorna Winehouse (3 Medalii de Aur, 1 Medalie de Argint)
Aur: Fetească Neagră Anno 2014; Serafim Merlot 2014; Bon Viveur alb 2014
Argint: Serafim Cabernet Sauvignon 2014
Budureasca (2 Medalii de Aur, 2 Medalii de Argint)
Aur: Noble 5, cupaj roșu 2013; Oro Manisa Origini alb 2014
Argint: Daphix 2015; Origini Shiraz 2013
LacertA Winery (2 Medalii de Aur, 2 Medalii de Argint)
Aur: LacertA Merlot 2013; Cuvee X 2015
Argint: LacertA Cabernet Sauvignon 2012; Cameleon Red 2012
Viti-Pomicola Sâmburești (2 Medalii de Aur, 2 Medalii de Argint)
Aur: Chateau Valvis Chardonnay 2014; Chateau Valvis Merlot 2012
Argint: Chateau Valvis Fetească Neagră 2013, Chateau Valvis Cabernet Sauvignon 2013
Apcovin/ Crama Tata si Fiul (2 Medalii de Aur, 1 Medalie de Argint)
Aur: Tata și Fiul asamblaj alb din Chardonnay și Sauvignon blanc 2015 (cel mai bine punctat vin alb din concurs); Tata și Fiul Fetească neagră 2014
Argint: Hotar Fetească neagră + Cabernet Sauvignon 2014
Domeniile Blaga (2 Medalii de Aur, 1 Medalie de Argint)
Aur: Domeniile Blaga Merlot 2011 Cuvee XI; Domeniile Blaga Merlot 2011 Cuvee XII
Argint: Merlot 2013
Via Viticola Sarica Niculițel (1 Medalie de Aur, 2 Medalii de Argint)
Aur: Caii de la Letea Ediție Limitată Fetească Neagră + Cabernet Sauvignon 2013
Argint: Caii de la Letea Cabernet Sauvignon 2012; Sarica Merlot 2015
Crama Hermeziu (1 Medalie de Aur, 1 Medalie de Argint)
Aur: Hermeziu Muscat Ottonel 2015, sec
Argint: Scrisori 1 2015
Domeniul Vlădoi (1 Medalie de Aur, 1 Medalie de Argint)
Aur: Ravak Sauvignon blanc + Pinot Gris 2015
Argint: Anca Maria Cabernet Sauvignon 2015
Clamor Felix (1 Medalie de Aur)
Aur: Dagon Clan Cleștar 2015, alb
Domeniile Viticole Tohani (1 Medalie de Aur)
Aur: Valahorum 2015
Cramele Recas (4 Medalii de Argint)
Argint: Castel Huniade Fetească regală 2016; Castel Huniade Sauvignon Blanc 2015; Regno Recaș Pinot Grigio 2016; Regno Recaș Pinot Noir 2015
Domeniile Dealu Mare (4 Medalii de Argint)
Argint: Sauvignon blanc 2014; Tămâioasă românească dulce 2015; Pelin alb 2015; Pelin Rose 2015
Gramofon Wine (3 Medalii de Argint)
Argint: B1 Chardonnay 2016 (neimbuteliat), B3 Sauvignon Blanc 2016 (neimbuteliat), Merlot Rose 2015
Unicom Production/Davino (3 Medalii de Argint)
Argint: Făurar alb 2016; Făurar roșu 2014; Monogram Fetească neagră 2013
Intervitt Viile Sudului (2 Medalii de Argint)
Argint: Nobilitas Pinot Gris + Crâmpoșie 2015; Divinitas Chardonnay 2013
WineRo/Alira (2 Medalii de Argint)
Argint: Alira Grand Vin Cabernet Sauvignon 2011; Alira Tribes Merlot 2015
AMB Winery/Liliac Winery (1 Medalie de Argint)
Argint: Private Selection Pinot Noir 2014
Crama Histria (1 Medalie de Argint)
Argint: Mirachi Merlot 2015
Domeniul Coroanei Pietroasele (1 Medalie de Argint)
Argint: Basileus Fetească Neagră 2012
SERVE Ceptura (1 Medalie de Argint)
Argint: Terra Romana Fetească Neagră 2014
Vinarte (1 Medalie de Argint)
Argint: Nedeea 2013 (Novac, Negru De Drăgășani și Fetească Neagră)
Foto Vinul.ro: Jurizări Premiile de Excelență restaurant Magellan
Citește și:
Agro Transilvania, „fabrică” de curent electric
Piața de gros din Cluj a primit un sistem fotovoltaic la cheie fără a investi niciun leu; mai…
4 iunie 2025
Cum a fost la inaugurarea Wild Hills
Noul complex din localitatea clujeană Juc-Herghelie și-a deschis oficial porțile, printr-un eveniment presărat cu numeroase momente spectaculoase. “Suntem…
4 iunie 2025
Fermierii își sporesc în mod sustenabil productivitatea la porumb și floarea-soarelui cu ajutorul produselor biologice
Agricultura trece prin una dintre cele mai semnificative transformări din ultimele decenii, pe măsură ce variabilitatea climatică continuă…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Vin al Universității de Științe Agricole Cluj, medaliat cu aur la Vinarium
Distincția a fost obținută de instituția clujeană pentru eticheta Sauvignon Blanc Aurum Terras 2023. “Ne face plăcere să…
4 iunie 2025
Produs de Cluj sărbătorește Rusaliile la Gherla
Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria Municipiului Gherla, organizează între 6 și 8 iunie, Târgului Produs de…
4 iunie 2025
Spitalul roboților de la Cluj. “Vom concura cu orice țară din lume”
Noua unitate medicală publică va fi axată pe chirurgia minim invazivă, efectuată cu ajutorul tehnologiei – proiect în…
3 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Investiții
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Construiana alocă 6,5 milioane € în noua unitate din parcul industrial Baia Sprie
Societatea sătmăreană de lucrări de construcții administrată de Ana Dumitrescu a decis să investească în județul vecin Maramureș.…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Infrastructură
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Bijuteria acvatică de la Câmpia Turzii. Cluj-Napoca mai așteaptă
În timp ce “capitala” Ardealului se întrece în anunțuri de aquaparkuri și complexuri uriașe, localități cu populație mai…
1 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Turism
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Chef Regal de Ziua Feteștii regale
E CHEF REGAL marți, 3 iunie, de la 20:00, la restaurantul La Mama de la Muzeul Țăranului Român…
2 iunie 2025
Hotelul Univers își face sală de evenimente cu deschidere spre lac
Conducerea unității turistice din Cluj pregătește o nouă etapă în dezvoltarea complexului prin transformarea terasei de pe lacului…
1 iunie 2025
Educație
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Politehniștii clujeni vor ecologiza zona Someșeni
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, studenții de la ingineria mediului, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN),…
2 iunie 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
Zi de Zi știri economice:
