Conducerea aerogării anunţă că a anulat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia noului terminal de pasageri ce ar urma să fie construit la Aeroportul Oradea, prin decizia Consiliului Judeţean Bihor.
Anularea procedurii aduce cu sine o întârziere de minimum două luni faţă de termenele asumate initial, potrivit bihon.ro. SC Iptana SA ar urma să revizuiască studiul de fezabilitate până în 15 ianuarie, iar Consiliul Judeţean şi Aeroportul vor relua toate procedurile. Aeroportul Oradea susţine că nu a încălcat nicio prevedere legală, potrivit sursei citate.
R.A. Aeroportul Oradea face următoarele precizări, într-un comunicat de presă:
„1. La data de 04.04.2016 proiectantul S.C. IPTANA S.A. Bucureşti a finalizat Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Lucrări de construire, extindere şi modernizare terminale de pasageri la Aeroportul Oradea”, acesta fiind aprobat în unanimitate prin H.C.J Bihor nr. 116/19.04.2016;
2. La data de 24.10.2016 a fost transmisă în sistemul electronic (S.E.A.P.) documentaţia de atribuire nr. 252085 în vederea verificării şi validării documentaţiei de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), aceasta fiind validată la data de 27.10.2016;
3. La data de 01.11.2016 a fost publicat în S.E.A.P. anunţul de participare simplificat nr. 395153, procedură online, având ca termen limită de depunere a ofertelor data de 21.11.2016 orele 15.00;
4. Până la data limita de depunere a ofertelor, au fost formulate de către operatori economici, solicitări de clarificări la documentaţia de atribuire;
5. Urmare a răspunsurilor la solicitările de clarificări în cadrul procedurii simplificate, la data de 25.11.2016, S.C. UTI Grup, după Notificarea prealabilă împotriva procedurii înaintată entităţii contractante, a formulat contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor;
6. Până la data limită de depunere a ofertelor s-au înscris la procedura simplificată 3 asocieri constituite din 9 societăţi;
7. Comisia de evaluare constituită prin decizia directorului general al entităţii contractante nr. 83/23.11.2016, formată din 3 membri ai R.A. Aeroportul Oradea şi 2 aparţinând Consiliului Judeţean Bihor, în urma evaluării ofertelor depuse, a hotărât la data de 22.12.2016 prin Raportul procedurii nr. 12005, anularea procedurii simplificate. Motivul care a determinat decizia de anulare, conform Raportului procedurii a fost în principal existenţa unor erori/omisiuni ale Studiului de fezabilitate, ceea ce a condus la depunerea unor oferte care nu pot fi evaluate unitar;
8. Hotărârea comisiei de evaluare din data de 22.12.2016 privind anularea procedurii de achiziţie a fost dată după verificarea într-o perioadă de 30 de zile a ofertelor depuse în cadrul procedurii;
9. În paralel cu evaluarea comisiei entităţii contractante, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiei, a admis la data de 28.12.2016 prin Decizia nr. 2298/C2/26677, contestaţia formulată de către UTI Grup SA.
De menţionat este faptul că societatea UTI Grup S.A. nu a depus ofertă în cadrul procedurii simplificate.
10. Urmare a anulării procedurii de către comisia de evaluare şi a recomandărilor acesteia, autoritatea contractantă a convocat de urgență proiectantul Studiului de Fezabilitate în vederea revizuirii acestuia;
11. În perioada 5-6 ianuarie proiectantul a fost prezent la Oradea, iar în cadrul întâlnirilor cu comisia de evaluare, s-au dezbătut şi analizat toate modificările necesare a fi efectuate la Studiul de Fezabilitate pentru o revizuire corectă a acestuia;
12. Proiectantul S.C. IPTANA S.A. Bucureşti s-a angajat că cel târziu până la data de 15.01.2017 va înainta regiei Studiul de Fezabilitate revizuit în conformitate cu cele discutate;
13. După primirea Studiului de fezabilitate revizuit, Consiliul Judeţean Bihor şi R.A. Aeroportul Oradea vor relua procedurile în vederea achiziţiei aferente obiectivului de investiţii;
14. R.A. Aeroportul Oradea precizează faptul că nu s-a încălcat nicio prevedere legală privind procedura de achiziţie, decalajul față de termenul inițial fiind de aproximativ 2 luni.
Având în vedere cele menționate estimăm ca până în mijlocul lunii februarie se va transmite spre publicare în S.E.A.P. anunțul de praticipare cu noile termene privind termenul limită de depunere a ofertelor”.
Citește și:
Endava transferă aplicațiile ministerelor și agențiilor în Cloud-ul Guvernamental
Filiala de la Cluj va fi implicată în migrarea a zeci de aplicații critice într-un mediu cloud consolidat,…
16 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
IRUM și Banca Transilvania atacă piața Ungariei
Directorii generali ai celor două entități, Mircea Oltean și Omer Tetik, au participat la un eveniment menit să…
16 octombrie 2025
Pavilionul României la Expo Real München 2025: hub pentru oportunități globale și networking strategic
AHK România a organizat, pentru a 10-a oară, un pavilion dedicat pieței din România, între 6-8 Octombrie, în…
16 octombrie 2025
Bihorenii sunt invitați să facă nominalizări la Gala Comunității Bihorene
Fundația Comunitară Oradea invită bihorenii să nominalizeze faptele bune și oamenii din spatele acestora. Oamenii sunt invitați să…
16 octombrie 2025
Sălajul a făcut show gastronomic și vinicol la Bruxelles
Sute de lideri europeni s-au înghesuit la standul Fabricat în Transilvania, unde au expus cramele Carastelec Winery, Fort…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
STIHL accelerează tranziția verde cu o fabrică high-tech la Oradea
STIHL își consolidează rețeaua globală prin inaugurarea primei sale fabrici dedicate exclusiv producției de echipamente pe acumulatori, la…
15 octombrie 2025
Investiții
Forumul Inovării România–Japonia 2025 – Iași
Iașiul devine, la finalul lunii octombrie, punctul central al colaborării dintre România și Japonia! Printre companiile japoneze participante…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
STIHL accelerează tranziția verde cu o fabrică high-tech la Oradea
STIHL își consolidează rețeaua globală prin inaugurarea primei sale fabrici dedicate exclusiv producției de echipamente pe acumulatori, la…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Inovație la Oradea: Universitatea inaugurează Centrul CTT-UO Smart Industry
Universitatea din Oradea a inaugurat miercuri, 15 octombrie 2025, Centrul de Transfer Tehnologic (CTT-UO), un proiect strategic dedicat…
15 octombrie 2025
TECHConnect 2025: inovație aplicată, colaborare reală, deep tech și începutul Centru Innovation Valley
Timp de trei zile, între 7 și 9 octombrie, Brașov, Sibiu și Târgu Mureș au găzduit prima ediție a Festivalului de Transfer Tehnologic TECHConnect, organizat…
14 octombrie 2025
Sebeș, noul motor al mobilității electrice Mercedes-Benz: Star Assembly intră în era propulsiei viitorului
Uzina Star Assembly din Sebeș, divizie a grupului german Mercedes-Benz, a inaugurat noua linie de producție pentru unități…
13 octombrie 2025
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Infrastructură
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Minicentura Dejului devine funcțională
Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
2 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Centura Zalău, gata după 17 ani. Apar două noi tronsoane din A3 în Sălaj
Inaugurarea variantei ocolitoare este programată în 15 noiembrie, iar anul viitor va fi terminat traseul Mihăiești – Zimbor…
30 septembrie 2025
Turism
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
Simbolurile Brașovului: Telecabina Tâmpa și Restaurantul Panoramic se redeschid
Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic, două simboluri arhitecturale și turistice ale Brașovului, își redeschid porțile în data de…
15 octombrie 2025
Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori
Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Vinurile premium ale Cramei Fort Silvan, introduse în Circuitul Anotimpurilor
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău a inițiat un tur al toamnei pe Văile Crasnei…
13 octombrie 2025
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Recomandare de weekend de la Visit Timiș: papricaș
Revenim cu o nouă recomandare de sfârșit de săptămână pentru toți cei care, poate, încă nu și-au făcut…
11 octombrie 2025
Educație
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Bihorenii sunt invitați să facă nominalizări la Gala Comunității Bihorene
Fundația Comunitară Oradea invită bihorenii să nominalizeze faptele bune și oamenii din spatele acestora. Oamenii sunt invitați să…
16 octombrie 2025
Peste 7.000 de oportunități de carieră la Angajatori de TOP București
Angajatori de TOP București, cel mai mare eveniment de carieră din România, va avea loc vineri și sâmbătă,…
16 octombrie 2025
Vrei un Executive MBA la standarde internaționale, fără să părăsești România?
La Transilvania Executive Education (TEE), ai acces la un program 100% britanic, cu diplomă oferită de University of…
15 octombrie 2025
350 de invenții la expoziția internațională de la Hub UTCN
Pro Invent, Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), și-a…
15 octombrie 2025
Inovație la Oradea: Universitatea inaugurează Centrul CTT-UO Smart Industry
Universitatea din Oradea a inaugurat miercuri, 15 octombrie 2025, Centrul de Transfer Tehnologic (CTT-UO), un proiect strategic dedicat…
15 octombrie 2025
Noii lideri de business ai Clujului
17 antreprenori și manageri au trecut de programul oferit de Transilvania Executive Education (TEE), 40% fiind avansați în…
15 octombrie 2025
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Zi de Zi știri economice:
