A consemnat Ligia POPA
În Cluj există peste 400 de afaceri manageriate de investitori italieni. Ei au investit în aproape toate domeniile economiei, de la cele de industrie uşoară, până la industria grea sau salubritate.
Mereu au fost consideraţi ca fiind o parte importantă a mediului de afaceri şi, după venirea companiei DeLonghi, la Jucu, acest lucru a devenit şi mai clar, aşa cum a devenit evident faptul că oamenii de afaceri din peninsulă tratează cu maximă seriozitate România şi nu o consideră ca fiind doar un loc în care se pot face uşor afaceri de duzină, de care să se poată debarasa cu prima ocazie.
În acest moment, companiile administrate de italieni au sute, dacă nu mii de angajaţi, contribuie serios la bugetul local şi au planuri de dezvoltare, aşa că e dreptul celor care le conduc să spună ce le lipseşte pentru a-şi dezvolta afacerile.
Un prilej bun pentru a face acest lucru a fost chiar evenimentul organizat de Asociaţia Întreprinderilor Italiene din Cluj, cu ocazia Zilei Italiei, 2 iunie. Cu această ocazie, preşedintele Asociaţiei, Camillo Torta a acordat un amplu interviu pentru Transilvania Business, în care a vorbit despre oportunităţile pe care le oferă zona, despre criza de forţă de muncă cu care se confruntă investitorii şi, nu în ultimul rând, despre ce l-a convins să rămână în România sau, dimpotrivă, ce l-ar determina să o părăsească.
Ce înseamnă să fii investitor în România? E o provocare?
Nu e o provocare. România este o ţară care oferă multe oportunităţi, iar dovada e că în anii care au trecut, aici au apărut multe companii italiene. Bine, au fost multe care ulterior au decis să plece în alte ţări, dar unele dintre ele acum se întorc în România, din China, Rusia, Ucraina. E clar că România le oferă multe oportunităţi.
Dar de ce au părăsit România?
Dacă luăm în considerare firmele care operează în sistem lohn, produc cămăşi, costume de baie, acelea plătesc foarte puţin. A fost suficient să crească cât de puţin salariile şi să se scumpească benzina şi nu au mai obţinut profit, aşa că s-au orientat către alte ţări, ca Ucraina, unde toate costă mai puţin, dar acolo nu au găsit forţă de muncă calificată, aşa că au fost nevoite să se întoarcă. Sunt exemple în care investitorii s-au răzgândit, fiindcă şi pieţele se schimbă. Unii se întorc, deci. Doar dacă ne referim la cota unică şi alte impozite, e bine în comparaţie cu Italia unde se ajunge ca 63-65% din venit să fie dat statului, ca taxe, iar firma să se descurce cu 35%, ceea ce este insuficient. Practic, aici, în România, chiar dacă la final nu ajungem să plătim 16% din venit ca impozit, ci 30-35%, tot e mai bine. E jumătate din ceea ce se plăteşte în Italia.
Aveţi probleme din cauza lipsei de stabilitate economică de aici, din România?
Cu siguranţă, da. Da, avem probleme cu birocraţia, fiindcă totul se schimbă mereu. Şi legile s-au modificat. Dacă cineva citeşte Codul Fiscal de acum, făcut de fostul ministru de Finanţe (Eugen Teodorovici, n. red.) nu înţelege nimic. Sunt şi unele voci care îl critică puternic. Dacă, de exemplu, cineva lasă să îi expire contractul de închiriere pentru clădirea în care funcţionează, firma riscă ca agenţia locală a Finanţelor să o amendeze şi să nu îi mai fie rambursată taxa pe valoarea adăugată (TVA). Eu am avut chiar o controversă cu acest ministru, care crede că a făcut ceva extraordinar, dar nu a făcut. M-am întâlnit cu el, iar cu mine erau şi alţi investitori care au înţeles că, dacă uită ceva, pot să nu mai aibă acces la rambursările de TVA pentru următorii cinci ani. Dacă un investitor aude asta, nu mai vrea să vină în România, se sperie. Sunt aspecte banale, care fac rău. Deja zeci de firme din Cluj s-au confruntat cu această problemă, au uitat să îşi înnoiască contractele de închiriere, dar deși le-au refăcut după o lună sau două, au probleme. Multe dintre companiile din sectorul imobiliar au păţit asta. Şi investitorii români se confruntă cu aceeaşi problemă, deci sunt mulţi oameni de afaceri afectaţi.
Noi nu vrem să nu ne plătim taxele, dar am vrea să fie un cod corect, care să le fie util investitorilor, să putem remedia scăpările. Sunt persoane foarte îngrijorate de evoluţia situaţiei, fiindcă oamenii de afaceri poate nu au timp să verifice în fiecare zi toate hârtiile, toate contractele, pentru a fi la zi. De fapt, din cauza unei asemenea omisiuni, până şi administratorul poate să îşi piardă dreptul de a administra firma pentru cinci ani, asta pe lângă pierderea dreptului de rambursare TVA. E ceva foarte serios… Au trecut şase luni de când au apărut noile prevederi, aşa că să aşteptăm să se facă socotelile, ca să ştim care sunt consecinţele apariţiei noului cod.
În ce domenii operează investitorii italieni?
Cam în toate sectoarele. Doar în judeţul Cluj avem: afaceri cu haine, avem în domeniul mecanicii, cu pantofi… Eu, de exemplu, operez în sectorul salubrităţii. Avem afaceri diferite, nu e un sector avantajat. Cele mai mari sunt în domeniile: mecanic, de fabricare a maselor plastice sau a roboţilor de bucătărie. În România au venit din toate sectoarele investitori. Unora le-a mers bine, altora nu…
Mulţi cetăţeni italieni au venit în România pentru a cumpăra teren. Este aceasă tendinţă motivată de interese financiare sau ei cumpără pământ pentru a se muta pentru totdeauna aici?
Să fim sinceri. La început au făcut achiziţiile pentru a revinde terenul. Erau simple speculaţii financiare. Azi, însă, este clar că România oferă la nivel agricol oportunităţi foarte, foarte interesante. Nu o spun eu, ci statisticile româneşti. Sunt peste 3 milioane de hectare de teren necultivat, care trebuie dat spre cultivare şi pentru realizarea unor produse interne, dar şi pentru România. Firmele mari vor să construiască ferme mari aici, vor să producă lapte, să aibă grajduri, să facă brânzeturi, să facă ceva. Astfel, de exemplu, Riso Scotti a investit serios în zona Brăilei şi a achiziţionat 150-160 hectare de teren acolo. Bine, are teren, zona cu apă, dar produce tot orez. Sunt firme foarte serioase care au făcut ferme importante.
Sincer, dumneavoastră vă petreceţi concediile în România? Sunteţi interesat de turismul local?
Dacă vă gândiţi că aveţi mare, care deşi nu seamănă cu a noastră, o aveţi, aveţi castele, mănăstiri, am văzut lacurile voastre, care sunt naturale şi de care nu ştie nimeni, aveţi ce oferi dar, dacă mergi într-o agenţie de turism italiană şi întrebi despre ofertele pentru România… Mai bine nu te duci! Se vorbeşte doar despre viaţa de noapte şi discoteci. Nimeni nu vorbeşte despre frumuseţile ţării. Castelele din Braşov, Peleş şi Bran sunt superbe… Totuşi, România, spre deosebire de alte state, nu are o ofertă turistică reală şi nicio infrastructură. Aşa că dacă mergi la Borşa, de exemplu, ca să schiezi, nu ai ce face, nu sunt alternative. Dacă mergi în Italia sau în Austria, vezi că staţiunile turistice sunt adevărate oraşe în care găseşti de toate. De fapt, România are o piaţă imensă care poate fi folosită. Dacă mereu aşteptăm să vină investitorii străini ca să aprindă lumina, nu ajungem nicăieri. Poate că, într-adevăr, nimeni nu poate să vadă ce frumuseţi are în ţara sa, că e nevoie să vină cineva din afară ca să le remarce, dar turismul din România merită cu adevărat investiţii majore. Apoi, vine Comunitatea Europeană cu finanţări, aşa că va fi mai uşor de făcut ceva în turism.
Apoi ar trebui să vedem că în România se pierde foarte mult timp fiindcă nu sunt drumuri. Un camion de la noi sau de la DeLonghi face 5 ore de la Oradea. Eu sunt aici de 20 de ani, dar nu am văzut să se facă paşi importanţi în ceea ce priveşte infrastructura. Oare cât timp ia ca să mergi la Floreşti în anumite intervale orare?
Cum sunt angajaţii din România, în comparaţie cu cei din Italia?
Aici avem o problemă, fiindcă mâna de lucru calificată pleacă sau e plecată déjà în Italia, Spania sau Marea Britanie. Ştiu firme mari, precum DeLonghi, care găsesc cu greu forţă de muncă calificată. De fapt noi, oamenii de afaceri, ne gândeam să ne întâlnim cu rectorul (Ioan Aurel Pop, n. red.) pentru a vedea dacă universitatea poate ajuta firmele mari, cu peste 500 de angajaţi, trimiţându-le tineri calificaţi. Sunt firme mari şi foarte mari, ca de Longhi sau Bosch, care sunt în criză. Nu are rost ca facultăţile să ofere pieţei absolvenţi pentru domenii fără căutare. Aceştia vor emigra, dacă nu îşi găsesc locul aici. În aceste condiţii am vrea ca universităţile să ne ajute. Vrem să discutăm cu reprezentanţii tuturor instituţiilor pentru ca împreună să găsim soluţii, fiindcă avem o problemă foarte serioasă: nu mai există forţă de muncă disponibilă pe piaţă.
Credeţi că tinerii din Cluj vor face legătura cu viitorul?
Asta încercăm noi să facem, să construim o legătură cu mediul universitar. Sper să fie ei interesaţi. Pentru mine, un oraş universitar, aşa cum este Clujul, este extrem de ofertant. Evident sunt 450 de companii italiene doar la Cluj, în consecinţă trebuie să ţinem cont de ele. Nu facem politică, dar, dacă nu suntem luaţi în seamă, nu ne descurcăm. Mă întreb de ce reprezentanţii autorităţilor locale nu organizează întâlniri cu noi, reprezentanţii mediului de afaceri. De fapt, eu trăiesc aici, mă duc în Italia doar ca turist, aici sunt problemele mele şi dacă nu se rezolvă îmi pun întrebări. În final vom ajunge la pensie şi ce se va întâmpla?
Proiectele cu universităţile trebuie să fie o priză care să ne ajute să creştem, aici în România aveţi persoane calificate, cum nu mai găseşti în alte părţi din Europa. Trebuie găsită doar forma de a păstra aceşti oameni, altfel îşi iau zborul şi pleacă în altă parte, tocmai din acest motiv ar trebui conturat un program de dezvoltare pentru tineri. Orice tânăr are un scop, un vis, dar dacă aici nu găseşte un program, degeaba merge să muncească la DeLonghi că, atunci când primeşte un telefon din Italia, merge acolo. De fapt, fiecare dintre ei ar vrea să rămână aici, dar pleacă. Aceasta este o pierdere foarte mare.
Îmi amintesc în 1997, când am venit aici, şi făceam angajări. Aveam coadă afară. Era impresionant. Erau foarte mulţi care voiau să se angajeze în firma noastră. Acum facem turul judeţului ca să găsim oameni dispuşi să muncească în firmă. Sunt oameni care fac câteva ore ca să ajungă la serviciu. Cei de la Bosch au ajuns să facă angajări în Beclean, deci la distanţe mari. Deci acum avem de a face cu marea luptă pentru angajaţi, iar aceasta este noua noastră provocare.
