de Ionuț ȚÎRDEA
Talisman, nava admiral a celor de la Renault, a fost lansat în România și înlocuiește atât modelul de clasă medie Laguna, cât și limuzina Latitude. Renault își dorește să revină în forță în segmentul D, unde limuzinele francezilor au avut un succes limitat. Talisman a fost dezvoltat de la zero, venind cu o nouă linie de design și promițând cel mai bun spațiu din acest segment.
Noua limuzină a celor de la Renault ne surprinde cu o nouă linie de design care se remarcă prin fața agresivă, LED-urile prelungite pe bara față și grila imensă care cuprinde și o siglă de dimensiuni respectabile. În partea posterioară, se remarcă blocurile optice cu tehnologia LED care se unesc, iar în centru au sigla Renault. Interiorul noului Talisman este unul foarte primitor și se remarcă prin luminile ambientale cărora poți să le schimbi culoarea și intensitatea și un display de 8.7 inch dispus pe verticală. Noul sistem multimedia este o versiune îmbunătățită a sistemului R-link. Sistemul răspunde foarte rapid la comenzi, iar grafica este și ea una foarte prietenoasă cu utilizatorul. Planșa de bord a noului Renault este construită în principal din materiale de cea mai bună calitate, deși pe alocuri mai găsim și plastic mediocru. Ceasurile de bord nu mai sunt clasice, ci digitale, iar scaunele noului model demonstrează că Talisman este un autoturism concentrat pe confortul pasagerilor.
Cu o lungime de 4.85 metri, noul Renault se laudă cu un spațiu foarte generos pentru pasageri, lungime ce îi conferă, de asemenea, și un spațiu foarte mare pentru bagaje, volumul total al portbagajului fiind de 608 litri, volum care depășeste chiar și cei 510 litri ai unui Mercedes S Class, un model din clasa superioară.
Motorizări eficiente
În lista de motorizări disponibile pentru noul Renault Talisman găsim 3 propulsoare Turbo Diesel: 1.5 Dci de 110 cai putere și 1.6 Dci ce vine în două variante de putere: 130 și 160 de cai putere și 2 propulsoare turbo pe benzină, de 150 și 200 de cai putere. Talisman vine cu tehnologia Multi Sense, ce permite personalizarea modului de condus și propune 5 opțiuni: Eco, Netral, Comfort, Sport și Perso. Fiecare dintre ele poate fi configurat, iar modul Perso permite reglarea mașinii după bunul plac în proporție de 100%: nivelul de asistare al direcției, suspensiile, răspunsul pedalei de accelerație, răspunsul cutiei de viteze, eficiența climatizării, sunetul motorului etc. Modul Sport, împreună cu motorul 1.6 Dci de 160 de cai putere, permite noului Talisman să atingă 100 de km/h în doar 9.5 secunde, iar pentru cei ce își doresc mai mult, noul motor pe benzină 1.6 Tce de 200 de cai putere permite ca autoturismul să ajungă la 100 de km/h în doar 7.6 secunde. Motorizările 1.6 diesel și pe benzină pot fi cuplate la o transmisie autonomă cu dublu ambreiaj EDC cu 6 trepte (7 trepte în cazul motoarelor Tce).
Talisman rivalizează cu succes orice model al segmentului D
La capitolul tehnologie, Talisman rivalizează cu succes orice model al segmentului D. Cu ajutorul sistemului Multimedia R-Link 2, utilizatorul va reuși să controleze sistemul de navigație, de multimedia, sistemele de asistență și siguranță activă. Sistemul de Cruise Control Adaptiv permite calcularea distanței dintre autoturisme, indicând astfel o apropiere prea mare de autovehiculul din față. Noul Renault vine, de asemenea, și cu un sistem de Head-up Display, care, din păcate, nu vine proiectat pe parbriz, ci pe un ecran din sticlă rabatabil ce se găsește deasupra planșei de bord. În schimb, informațiile sunt afișate color cu o calitate grafică ridicată și cu un design destul de aerisit. Un mare plus îl reprezintă sistemul audio Bose, o opțiune pe care până nu demult se regăsea doar la clasele superioare. Prin acest sistem, se poate îmbunătăți și motorul.
Renault Talisman este singurul model din acest segment care vine cu sistemul de direcție 4CONTROL, care virează cu un grad și roțile din spate pentru ca mașina să devină mai agilă și mai ușor de manevrat, indiferent de viteza de rulare. În lista de dotări se mai regăsesc scaunele încălzite, ventilate și cu masaj, volanul încălzit și sistemul Road Sign Recognition. Renault Talisman este disponibil în România începând de la 21.800 euro cu TVA inclus pentru versiunea Life echipată cu propulsorul 1.6 Dci de 110 cai putere și poate ajunge la puțin peste 30.000 de euro în versiunea de top. Prețurile sunt foarte competitive având în vedere oferta tehnologică a noului Talisman.
Citește și:
Technology Expo & B2B Meetings și Logistics Expo Timișoara
Timisoara va deveni centrul excelenței în tehnologie, găzduind evenimentul Technology Expo & B2B Meetings și Logistics Expo, în…
21 mai 2025
BMW accelerează transformarea digitală prin cooperarea strategică cu Centrul de IT din Cluj al grupului
Digitalizarea este una dintre prioritățile strategice de top pentru Rețeaua de Achiziții și Furnizori a Grupului BMW. Compania…
19 mai 2025
Clădiri istorice și mașini de epocă în Piața Regele Ferdinand din Oradea
Vineri și sâmbătă, 16 și 17 mai 2025, cei care au trecut prin Piața Regele Ferdinand din Oradea,…
18 mai 2025
Simulator de tren, experiență VR și zeci de angajatori la Târgul de Carieră Feroviară
Vizitatorii Târgului de Carieră Feroviară în România vor avea parte, în premieră, de o experiență interactivă unică: vor…
16 mai 2025
ROMBAT sărbătorește 45 de ani de inovație și inaugurează o linie de producție de ultimă generație
ROMBAT, singurul producător integrat 360° de baterii auto din România, aniversează 45 de ani de activitate neîntreruptă, traversând…
16 mai 2025
Un nou exercițiu de business – networking la BNI Oradea
Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by…
15 mai 2025
Producția auto în Europa scade procentual cu cât crește cea a Chinei. Integrarea în sectorul de apărare, încărcarea necesară industriei automotive
Industria automotive europeană trebuie să facă față simultan provocărilor tehnologice și produselor cu costuri mai reduse din China,…
9 mai 2025
Rombat lansează o aplicație digitală care simplifică gestionarea garanțiilor pentru baterii
Compania estimează că 70% dintre clienți vor opta pentru certificatul digital de garanție până la finalul acestui an…
6 mai 2025
Investiții
Savini Due, investiție de 40 milioane € în noua fabrică de la Sebeș
Producătorul italian Savini Due, activ în piața mobilierului de baie de 22 de ani, a inaugurat fabrica de…
22 mai 2025
Sinteza Oradea renunță la parteneriatul cu Lockheed Martin pentru fabrica de baterii
Decizia vine în urma unei analize de fezabilitate. Ministerul Energiei confirmă că fondurile PNRR nu au fost afectate.…
21 mai 2025
„Criza bate la ușă” – Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă la finalul mandatului
Liderul PNL avertizează asupra riscurilor generate de criza bugetară, întârzierea fondurilor europene și lipsa unui executiv stabil. România…
21 mai 2025
IULIUS și Atterbury Europe atrag cel mai mare credit acordat unei dezvoltări real-estate din România
RIVUS Cluj-Napoca, amplul proiect mixed-use de reconversie urbană dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, primește cel mai…
20 mai 2025
Trei antreprenori de succes față în față cu studenții orădeni
Alin Mercheș, CEO Mobiversal, Rareș Codrean – CEO Helion și Sorin Sucală – CEO Imobiliare360.ro, s-au aflat luni,…
19 mai 2025
DEME Macarale relocă 425 de grinzi de pe lotul Chiribiș – Biharia al Autostrăzii A3
Lucrările la Autostrada Transilvania continuă cu o operațiune importantă de logistică și reutilizare a materialelor: 425 de grinzi…
19 mai 2025
Clădiri istorice și mașini de epocă în Piața Regele Ferdinand din Oradea
Vineri și sâmbătă, 16 și 17 mai 2025, cei care au trecut prin Piața Regele Ferdinand din Oradea,…
18 mai 2025
Horia Gustă și Cristian Pascu au primit noi mandate de președinte respectiv, vicepreședinte, în Consiliul Director al AAF din România
Mihnea Bărbulescu, Erste Asset Management România, devine membru în Consiliul Director al AAF. Membrii Asociației Administratorilor de Fonduri…
16 mai 2025
Infrastructură
Locuri de muncă și alegeri de carieră, live la Oradea Arena
Evenimentul din 22 mai 2025, de la Oradea Arena, reunește peste 50 de angajatori și instituții de învățământ,…
21 mai 2025
2 săptămâni rămase pentru înscrierea la Tech Catalyst, competiția care premiază cele mai bune aplicații pentru orașe inteligente
Glovo, platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse, în parteneriat cu CITI Cluster, catalizator…
21 mai 2025
DEME Macarale relocă 425 de grinzi de pe lotul Chiribiș – Biharia al Autostrăzii A3
Lucrările la Autostrada Transilvania continuă cu o operațiune importantă de logistică și reutilizare a materialelor: 425 de grinzi…
19 mai 2025
Minune la Cluj. Podul de la Ciurila, finalizat înainte de termen
Noul pod din comuna Ciurila edificat de Consiliul Județean (CJ) Cluj pe Drumul Județean DJ 107R, a fost…
16 mai 2025
Simulator de tren, experiență VR și zeci de angajatori la Târgul de Carieră Feroviară
Vizitatorii Târgului de Carieră Feroviară în România vor avea parte, în premieră, de o experiență interactivă unică: vor…
16 mai 2025
S-a semnat contractul pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea
Joi, 15 mai 2025, la Ministerul Transportului, în prezența ministrului Sorin Grindeau, a fost semnat contractul pentru realizarea…
15 mai 2025
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Speakeri de top, premieră de material rulant și parteneriate strategice, la Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, Oradea
Explorând Viitorul Feroviar: Conferinţele Club Feroviar – Operatorie Feroviară & Material Rulant. Vino să iei parte la o…
15 mai 2025
Turism
Hotelul Univers, furnizorul nr. 1 de dividende al județului Cluj
Veniturile din încasarea dividendelor pe 2024 cuvenite Consiliului Județean (CJ) s-au ridicat la 1,8 milioane €, cele cinci…
20 mai 2025
Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards
Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
16 mai 2025
Peste 3 milioane de euro pentru modernizarea zonei de agrement Căsoaia
Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol…
16 mai 2025
BT Capital Partners a mediat fuziunea Paralela 45 – Rainbow Tours
Divizia de investment banking a grupului clujean s-a ocupat de consultanța financiară a tranzacției prin care compania poloneză…
15 mai 2025
Un nou exercițiu de business – networking la BNI Oradea
Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by…
15 mai 2025
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
13 mai 2025
Muzeele orădene participă împreună la Noaptea Europeană a Muzeelor
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează în 17 mai a.c. mult așteptatul eveniment de anvergură europeană…
12 mai 2025
Educație
Locuri de muncă și alegeri de carieră, live la Oradea Arena
Evenimentul din 22 mai 2025, de la Oradea Arena, reunește peste 50 de angajatori și instituții de învățământ,…
21 mai 2025
KINDER EXPO în Timișoara
KINDER EXPO, târg dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor , va avea loc în Timișoara, între 23 și…
21 mai 2025
Ce trebuie să știe antreprenorii români despre declarațiile fiscale digitale
Aceasta a fost tematica evenimentului organizat de către Federația Patronilor Bihor (FPB) marți, 20 mai 2025. Informațiile au…
20 mai 2025
Start-upul Wow Lab va intra în școli private din Cluj, Timișoara, Brașov
Acesta promovează un sistem de educație științifică prin experimente și colaborează cu unități de învățământ la nivel gimnazial…
20 mai 2025
Trei antreprenori de succes față în față cu studenții orădeni
Alin Mercheș, CEO Mobiversal, Rareș Codrean – CEO Helion și Sorin Sucală – CEO Imobiliare360.ro, s-au aflat luni,…
19 mai 2025
Arena Urșilor Junior 2025 – Generația viitorului antreprenorial se întâlnește la Brașov!
Zbor Hub Brașov a fost gazda celei mai vibrante ediții a Arena Urșilor Junior, un eveniment dedicat viitorilor…
19 mai 2025
Viitorii studenți mediciniști din Cluj, testați la simularea concursului de admitere
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (UMFIH) Cluj-Napoca a organizat cea de-a XVI-a ediţie a simulării concursului…
19 mai 2025
Tur de forță al Rectoratului UTCN, la trei universități din Japonia
Delegația oficială a Universității Tehnice din Cluj-Napoca a fost formată din rectorul Vasile Țopa și prorectorul pentru infrastructură…
16 mai 2025
Zi de Zi știri economice:
