17 producători din Alba, nemulţumiţi de preţul pe care îl primeau pentru roadele muncii lor, au deschis în Alba Iulia un magazin unde îşi comercializează propriile produse, 100% naturale şi româneşti, între care brânzeturi, cărnuri, cozonaci, murături, dulceţuri sau sucuri, potrivit Mediafax.
Magazinul ”Bunătăţuri Româneşti” din Alba Iulia a fost deschis în luna decembrie. Cei 17 patroni fac parte din Cooperativa Agricolă Horticolă Alba (CAHA), iar, potrivit preşedintelui acesteia, Tudor Man, care este şi unul dintre producători, vânzările au fost peste aşteptări.
Potrivit sursei citate, ideea de la care s-a născut înfiinţarea acestui magazin a fost una cât se poate de simplă. Mai mulţi producători şi fermieri din judeţul Alba, care se cunoşteau între ei, erau nemulţumiţi de preţurile pe care le primeau pe produse de la lanţurile comerciale, iar altora le era foarte greu să intre pe această piaţă. Astfel, ei s-au gândit să-şi deschidă propriul magazin, unde să-şi comercializeze marfa, pe care o produc în gospodărie, de la A, la Z, oferind garanţia prospeţimii şi calităţii.
Magazinul a fost deschis fără credite, iar acţionarii au depus, pe lângă propriile produse, un capital de 1.000 de lei fiecare.
Tudor Man a adăugat că 90% dintre clienţii care le-au trecut pragul au fost mulţumiţi, iar producătorii nu s-au aşteptat la un impact atât de bun într-un timp atât de scurt.
Alin Bobeanu, alt producător, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că adaosul comercial este de circa 20%, iar preţurile sunt mai mici decât în alte magazine.
”Toţi suntem din judeţul Alba, însă primim produse naturale şi din alte judeţe. Am încercat să avem câte doi producători la un tip de produs, pentru diversificare. Adaosul comercial este de 20% pentru că noi mergem pe rulaj mare. Fără doar şi poate avem adaos mai mic decât în alte magazine. La noi veţi găsi strict produse româneşti, de sezon. Este exclus să vedeţi, spre exemplu, banane şi portocale”, a spus Alin Bobeanu.
El a adăugat că, în viitor, producătorii vor să deschidă şi alte astfel de magazine în judeţ, iar apoi în ţară.
Unul dintre produsele autentice tradiţionale, comercializat în acest magazin este pâinea de Sântimbru, care este făcută din făină, maia, apă caldă şi sare, pe tăvi de fier unse cu puţin ulei. Nu are compuşi chimici, cuptorul este din cărămidă artizanală, iar vatra din argilă, la fel ca acum 100 de ani. Administratorul brutăriei, Călin Matieş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că pâinea de Sântimbru are o tradiţie de circa 45 de ani şi păstrează o reţetă veche de sute de ani.
Un alt produs apreciat este caşcavalul de la Loman, produs de familia Cîndea, după o reţetă proprie, păstrată cu sfinţenie de peste 20 de ani. ”Caşcavalul este un produs natural, la un preţ bun, astfel încât să ne putem acoperi cheltuielile. Caşcavalul este de foarte bună calitate, fiind un brand al familiei”, a spus Maria Cîndea, precizând că nu şi-ar fi putut vinde produsul în supermarketuri din cauza taxelor.
Cei 17 acţionari ai magazinului fac parte din Cooperativa Agricolă Horticola Alba, care este formată din peste 60 de producători locali din judeţele Alba, Cluj, Mureş, Sibiu şi Hunedoara, legumicultori şi horticultori.
Aceştia, împreună, administrează peste 500 hectare de pământ cu un efectiv cuprins din peste 100 de capete de bovine, 100 de capete de porcine, peste 500 de ovine şi 100 de capre, culturile se dezvoltă atât afară, cât şi în solarii.
Citește și:
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Proiectul „MERIT”, un pas important pentru medicina orădeană
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, în parteneriat cu instituții din Ungaria, a lansat proiectul…
13 noiembrie 2025
Agricover Credit și-a mutat Sucursala Banat în Dumbrăvița
Noua locație, mai mare și mai bine adaptată cerințelor actuale, este destinată să deservească fermierii din județele Timiș,…
12 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Soluții biologice pentru productivitate ridicată la cartof
Fermierii români adoptă soluții biologice pentru o productivitate mai rezilientă și mai ridicată a culturii de cartof. Agricultura…
12 noiembrie 2025
Investiții
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
Sonaca a inaugurat o hală de producție și a creat 160 de noi locuri de muncă
În urma semnării a trei contracte cu Airbus, Sonaca, unul dintre liderii globali ai industriei aerospațiale, își dublează…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Duval Furniture – tradiție, inovație și viziune made in Bihor
În spatele brandului „Duval Furniture”, cunoscut pentru scaunele și mesele elegante și personalizate din lemn, se află doi…
10 noiembrie 2025
Knauf Insulation – botez oficial al unei investiții de peste 140 de milioane euro
Cea mai modernă unitate de producție de vată minerală din Europa Centrală și de Est – inaugurată Povestea…
10 noiembrie 2025
Sebastian Lascu preia funcția de City Manager al Municipiului Oradea
Începând de luni, 10 noiembrie 2025, medicul stomatolog Sebastian Lascu a preluat, cu titlu interimar, funcția de City…
10 noiembrie 2025
Costul energiei, ajutoarele de stat și deficitul de automatizare apasă industria din România
„În total, în România există aproximativ 4.000 de roboți industriali în producție. Spre exemplu, în Turcia numărul roboților implicați în producție este de 35.000, iar în Polonia aproximativ 200.000”, - Ersu Han, T-Rob Robotics.
9 noiembrie 2025
Infrastructură
Sălăjenii vor circula pe autostradă până la Viena
Anul viitor va fi dat în trafic tronsonul Nușfalău – Borș al Autostrăzii Transilvania (A3), susține deputatul Lucian…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Dimex 2000 și Kareol Serv reabilitează rețeaua de apă-canal a Băii Mari
Cele două companii de construcții vor acționa pe străzile Coșbuc, Silviculturii și Anton Pann din municipiul maramureșean. În…
12 noiembrie 2025
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
Apare a doua bucată de autostradă funcțională în Sălaj
Mobilizarea pe șantierul secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania (A3) este una bună, apreciază șeful CNAIR,…
7 noiembrie 2025
Topul constructorilor de drumuri Bihor: Drum Asfalt, lider incontestabil!
Drum Asfalt, parte a Grupului Selina, și-a reconfirmat poziția de lider, clasându-se pe primul loc la categoria Întreprinderi…
5 noiembrie 2025
Turism
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Darius Mârza: “Am creat Wonderland prin 400 de tranzacții imobiliare”
Fondatorul celui mai mare complex turistic din Ardeal, deținător al unui business de 150 milioane € pe Dealul…
11 noiembrie 2025
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global,…
10 noiembrie 2025
Vinul, legenda și renașterea unei metropole a Transilvaniei sub ochii lui Turrepitz
Weinfest Mediaș Schmecker 2025
9 noiembrie 2025
Atlàss Experience by Ramada Sibiu
O nouă eră a evenimentelor corporate, în cel mai mare și mai modern centru de conferințe din Sibiu
9 noiembrie 2025
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
Educație
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Proiectul „MERIT”, un pas important pentru medicina orădeană
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, în parteneriat cu instituții din Ungaria, a lansat proiectul…
13 noiembrie 2025
Românii se răzgândesc: munca în străinătate nu mai e visul de altădată
Tot mai puțini români vor să lucreze în afara țării. Aplicările pentru job-urile din străinătate au ajuns la…
13 noiembrie 2025
Viitorul liderilor umani se scrie acum, la The Human Shift Oradea
Leadership-ul se rescrie la Oradea: acolo unde tehnologia accelerează deciziile, iar oamenii le dau sens. Într-o lume în…