Carpatica Honey, o companie cu acţionariat german din judeţul Sibiu, cu activităţi în colectarea şi procesarea mierii, a exportat anul trecut în jur de 700 de tone de miere, în valoare de 7,8 mil. lei (1,7 mil. euro), în mai multe ţări din Europa, potrivit zf.ro.
„Nu avem stupi. Activitatea noastră presupune numai colectarea mierii, procesarea ei şi exportul. Anul trecut am exportat în jur de 700 de tone de miere, pe care am colectat-o din punctele de colectare pe care le avem în toată ţara. În primul rând exportăm în Germania, circa 50-60% din producţie, dar şi alte ţări vestice precum Danemarca, Olanda, Italia, Spania, Anglia sau Elveţia”, a declarat pentru ZF Mugurel Marinescu, administratorul Carpatica Honey.
Cu o producţie de 35.000 de tone de miere, România a primit în 2015 titlul de cel mai mare producător de miere din UE, potrivit datelor Eurostat. România a exportat miere în valoare de 43,8 mil. euro în 2015 şi a importat de 5,8 mil. euro, rezultând astfel un sold pozitiv de 38 mil. euro, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Citește și:
Clubul Fermierilor Români a lansat programul „Tineri lideri pentru agricultură”
Demersul strategic este dedicat formării noii generații de fermieri care vor conduce transformarea agriculturii românești. Clubul Fermierilor Români…
27 octombrie 2025
Peste 33.000 de firme incluse în Topul Firmelor din Bihor, ediția a XXXII-a
Cea de-a XXXII-a ediția a Topului Firmelor din Bihor, realizat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor,…
27 octombrie 2025
ALCHIMEX, traseul de succes întins pe 27 de ani, construit cu devotament și pricepere
Într-o industrie unde competiția globală lasă puțin loc pentru inițiative locale, Alchimex a reușit să crească pas cu…
27 octombrie 2025
Revoluție verde la Seleuș – Arad: adio lemne, bun venit energiei verzi!
Seleuș, prima comună din România care renunță la încălzirea pe lemne. O centrală pe biogaz va asigura căldura…
24 octombrie 2025
USAMV Cluj va studia, pe bani europeni, regenerarea solurilor
Facultatea de Agricultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, demarează un proiect cu parteneri…
21 octombrie 2025
În linie dreaptă pentru elaborarea Strategiei Naționale de Bioeconomie
România s-ar putea să beneficieze de o strategie națională în domeniul bioeconomiei în doar câteva luni, este unul…
21 octombrie 2025
Când balmoșul bate șaorma. Mii de clujeni la Festivalul Toamnei
La o săptămână de la gratuitățile inaugurale promovate de un fast-food din centru, Parcul Etnografic a atras o…
20 octombrie 2025
IRUM și Banca Transilvania atacă piața Ungariei
Directorii generali ai celor două entități, Mircea Oltean și Omer Tetik, au participat la un eveniment menit să…
16 octombrie 2025
Investiții
Ungaria aduce cele mai multe firme în Bihor, Olanda cei mai mulți bani
Datele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Bihor arată că la 30.06.2025 în județul Bihor erau înregistrate 5.254…
27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Revoluție verde la Seleuș – Arad: adio lemne, bun venit energiei verzi!
Seleuș, prima comună din România care renunță la încălzirea pe lemne. O centrală pe biogaz va asigura căldura…
24 octombrie 2025
Ionuț Țața și Iceberg+ catalizează inovația în mobilitate urbană la Timișoara prin inVest Accelerator Demo Day
Ecosistemul de inovare și business din Regiunea Vest a fost în centrul atenției pe 22 octombrie, la Timișoara,…
23 octombrie 2025
Viitorul e verde! Workshop pe energie regenerabilă la Oradea Arena
Energia verde a fost subiectul central al unui workshop desfășurat miercuri, 22 octombrie 2025, la Oradea Arena, în…
22 octombrie 2025
Locuri de muncă verzi și colaborare româno-maghiară la Oradea Arena
Aproape 700 de locuri de muncă, dintre care majoritatea în domeniul energiilor regenerabile, au fost oferite miercuri, 22…
22 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Infrastructură

Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Turism
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Hotel Mercure, cea mai importantă investiție în turism realizată în Alba Iulia după Revoluție
Construcția primului hotel afiliat internațional din orașul Marii Uniri a depășit 10,5 milioane de euro Mercure Alba Iulia,…
20 octombrie 2025
Invitație Visit Timiș: concert în peșteră
Dacă în ultimele săptămâni v-am trimis pe la diferite târguri de gastronomie din Timiș, duminica aceasta luăm o…
17 octombrie 2025
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
Simbolurile Brașovului: Telecabina Tâmpa și Restaurantul Panoramic se redeschid
Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic, două simboluri arhitecturale și turistice ale Brașovului, își redeschid porțile în data de…
15 octombrie 2025
Educație
UMF Cluj Technology Transfer Days 2025 – UMF „Iuliu Hațieganu” promovează inovația cu aplicabilitate reală în sănătate
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 29-30 octombrie 2025, cea de-a patra ediție…
28 octombrie 2025
Cursuri digitale gratuite pentru profesioniștii din construcții și arhitectură
Proiectul „Competențe digitale pentru DEzvoltarea IMM-urilor 2.0”, derulat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor, pregătește specialiștii…
28 octombrie 2025
Aura Cadiș, Montessori: “Finalizăm campusul în doi ani”
Zonele de echitație și sere ale megacampusului educațional de 20 milioane € – cu piscină, sală de escaladă,…
27 octombrie 2025
Cercetare UBB: știrile false influențează percepția asupra brandurilor
O echipă de cercetători de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai a…
27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Granzii instalațiilor iau cu asalt Universitatea Tehnică
Honeywell, Daikin, Geberit sau Nibe sunt brandurile care se arată dispuse să pună la bătaie cele mai performante…