Airbus Helicopters va produce primul aparat la noua fabrică de elicoptere de la Ghimbav, inaugurată anul trecut, cel mai devreme la finalul anului viitor, dacă obţine suficient de repede numărul de comenzi necesar pentru lansarea producţiei, grupul francez vizând în special un contract pentru înlocuirea flotei de elicoptere Puma ale armatei, potrivit declaraţiilor reprezentanţilor grupului, citate de news.ro.
Un înalt oficial al Airbus Helicopters are programată o întalnire cu premierul Sorin Grindeanu, dupa ce şi o delegatie a grupului american Bell Helicopter a avut, recent, întâlniri cu oficialii români.
Principalul atu pe care francezii de la Airbus Helicopters îl scot în evidenţă este faptul că au construit deja o uzină nouă la Ghimbav pentru a construi elicoptere atât pentru România, cât şi pentru export, ceea ce ar contribui la economia României.
În schimb, americanii de la Bell ar fi dispuşi, din informaţiile disponibile, să construiască în România doar unele părţi ale elicopterelor, aparatele fiind, practic, importate în mare parte de la producătorul american.
Noua fabrică a Airbus Helicopters de la Ghimbav are o capacitate maximă de 15 elicoptere pe an.
„Nu pare mult, dar în realitate este. 15 elicoptere (pe an) reprezintă mult. Dacă iei în calcul următorii 30 de ani, pentru că investiţia este pe 30 de ani, sunt 450 de elicoptere. Este mult, mai ales în cazul unor elicoptere de această dimensiune şi complexitate. Pentru a produce 15 elicoptere, avem nevoie de vizibilitate pentru următorii patru-cinci ani”, a declarat Olivier Michalon, vicepreşedinte senior pentru Europa în cadrul Airbus Helicopters, într-o discuţie cu jurnaliştii români, potrivit sursei citate.
Reprezentanţii Airbus Helicopters spun că orice comandă din partea României poate fi o opţiune, fie din partea Armatei sau a Ministerului de Interne, dar se gândesc în primul rând la înlocuirea elicopterelor Puma ale aviaţiei militare, dintr-o generaţie veche de 45 de ani, chiar dacă unele au fost modernizate la standadul SOCAT.
Un nivel de 20 milioane euro pentru un aparat poate fi considerat un prim reper, dar preţul depinde de echipamentele instalate şi de numărul de aparate comandate.
Compania are deja comenzi din întreaga lume pentru modelul H215, însă aceste comenzi nu implică deocamdată fabrica de la Braşov, potrivit sursei citate.
Anul trecut, producătorul a semnat pentru modelul H215 contracte cu poliţia germana, cu aviaţia militară din Spania, cu Chile şi cu state din Orientul Mijlociu.
Însă o comandă din partea statului român este esenţială pentru lansarea producţiei la noua fabrică de la Ghimbav.
Acum cinci luni, în 13 septembrie 2016, fabrica de elicoptere de la Ghimbav a Airbus Helicopters a fost inaugurată oficial, în prezenţa preşedintelui francez Francois Hollande şi a premierului român Dacian Ciolos.
Airbus Helicopters a precizat că intenţionează să creeze în România un cluster de furnizori care să livreze soluţii şi echipamente pentru fabrica de elicoptere de la Ghimbav, finalizată recent, însă producţia nu va începe decât după ce compania va primi „o comandă semnificativă care să asigure fluxul minim de producţie”, a anunţat luni subsidiara românească a constructorului european de elicoptere.
În 2016, Airbus Helicopters a înfiinţat în România filiala Airbus Helicopters Industries, care se ocupă de construcţia şi gestionarea liniei finale de asamblare a elicopterelor H215.
Airbus Helicopters, cel mai mare producător european de elicoptere şi unul dintre cei mai mari din lume, va vinde elicopterele pe care le va produce în România, la fabrica pe care a realizat-o la Ghimbav, clienţilor din întreaga lume, iar unul dintre primii clienţi ar putea fi Organizaţia Naţiunilor Unite, au declarat recent oficialii companiei.
Airbus Helicopters a avut întâlniri cu reprezentanţii a 70 de firme prezente în România, interesate să devină furnizori ai producătorului de elicoptere.
La întâlniri au participat companii precum Aerostar, Aeroteh, Romtehnica, IAR, Electromagnetica, Alro Slatina, IMSAT, Turbomecanica, Sonovision Romania şi Siemens.
La dezvoltarea proiectului H215, care are atât o versiune militară, cât şi una civilă, în România participă deja companiile româneşti IAR, Aerostar, Aeroteh şi Turbomecanica.
Potrivit reprezentanţilor Airbus Helicopters, întreaga piaţă mondială va fi deservită de la Braşov pentru toate elicopterele din gama H215, care avea şi o denumire comercială distinctă. Şefii companiei ar putea chiar organiza o competiţie în România pentru găsirea unei denumiri pentru noul elicopter.
Airbus Helicopters este o companie la care participă Franţa, Germania şi Spania, însă francezii au cuvântul cel mai greu de spus în cadrul societăţii.
Principalii concurenâi ai Airbus Helicopters sunt americanii de la Bell, Sikorski şi Boeing şi italienii de la Leonardo (Agusta), însă în liga mare a producătorilor de elicoptere încearcă să intre şi companii din Rusia, China sau Coreea de Sud.
Citește și:
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Proiectul „MERIT”, un pas important pentru medicina orădeană
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, în parteneriat cu instituții din Ungaria, a lansat proiectul…
13 noiembrie 2025
Agricover Credit și-a mutat Sucursala Banat în Dumbrăvița
Noua locație, mai mare și mai bine adaptată cerințelor actuale, este destinată să deservească fermierii din județele Timiș,…
12 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Soluții biologice pentru productivitate ridicată la cartof
Fermierii români adoptă soluții biologice pentru o productivitate mai rezilientă și mai ridicată a culturii de cartof. Agricultura…
12 noiembrie 2025
Dimex 2000 și Kareol Serv reabilitează rețeaua de apă-canal a Băii Mari
Cele două companii de construcții vor acționa pe străzile Coșbuc, Silviculturii și Anton Pann din municipiul maramureșean. În…
12 noiembrie 2025
190.000 de fani la Untold Dubai
Evenimentul din Emiratele Arabe Unite (EAU) a fost organizat de grupul clujean în parteneriat strategic cu Departamentul de…
12 noiembrie 2025
Investiții
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
Sonaca a inaugurat o hală de producție și a creat 160 de noi locuri de muncă
În urma semnării a trei contracte cu Airbus, Sonaca, unul dintre liderii globali ai industriei aerospațiale, își dublează…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Duval Furniture – tradiție, inovație și viziune made in Bihor
În spatele brandului „Duval Furniture”, cunoscut pentru scaunele și mesele elegante și personalizate din lemn, se află doi…
10 noiembrie 2025
Knauf Insulation – botez oficial al unei investiții de peste 140 de milioane euro
Cea mai modernă unitate de producție de vată minerală din Europa Centrală și de Est – inaugurată Povestea…
10 noiembrie 2025
Sebastian Lascu preia funcția de City Manager al Municipiului Oradea
Începând de luni, 10 noiembrie 2025, medicul stomatolog Sebastian Lascu a preluat, cu titlu interimar, funcția de City…
10 noiembrie 2025
Costul energiei, ajutoarele de stat și deficitul de automatizare apasă industria din România
„În total, în România există aproximativ 4.000 de roboți industriali în producție. Spre exemplu, în Turcia numărul roboților implicați în producție este de 35.000, iar în Polonia aproximativ 200.000”, - Ersu Han, T-Rob Robotics.
9 noiembrie 2025
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
Infrastructură
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Dimex 2000 și Kareol Serv reabilitează rețeaua de apă-canal a Băii Mari
Cele două companii de construcții vor acționa pe străzile Coșbuc, Silviculturii și Anton Pann din municipiul maramureșean. În…
12 noiembrie 2025
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
Apare a doua bucată de autostradă funcțională în Sălaj
Mobilizarea pe șantierul secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania (A3) este una bună, apreciază șeful CNAIR,…
7 noiembrie 2025
Topul constructorilor de drumuri Bihor: Drum Asfalt, lider incontestabil!
Drum Asfalt, parte a Grupului Selina, și-a reconfirmat poziția de lider, clasându-se pe primul loc la categoria Întreprinderi…
5 noiembrie 2025
Cum susține CNAIR ritmul de lucrări pe marile șantiere în ciuda presiunilor bugetare
„Prioritatea este și rămâne menținerea fluxurilor financiare pentru proiectele aflate în prezent în derulare”, Cristian Pistol, director general CNAIR.
4 noiembrie 2025
A început forarea piloților la unul dintre pasajele ce va lega Oradea de DX Oradea – Arad
Luni, 3 noiembrie 2025, a început forarea piloților (stâlpi de susținere) la pasajul rutier subteran care se construiește…
3 noiembrie 2025
Turism
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Darius Mârza: “Am creat Wonderland prin 400 de tranzacții imobiliare”
Fondatorul celui mai mare complex turistic din Ardeal, deținător al unui business de 150 milioane € pe Dealul…
11 noiembrie 2025
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global,…
10 noiembrie 2025
Vinul, legenda și renașterea unei metropole a Transilvaniei sub ochii lui Turrepitz
Weinfest Mediaș Schmecker 2025
9 noiembrie 2025
Atlàss Experience by Ramada Sibiu
O nouă eră a evenimentelor corporate, în cel mai mare și mai modern centru de conferințe din Sibiu
9 noiembrie 2025
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
Start în inovație: Incubatorul Cresc Oradea Mare primește cinci noi rezidenți
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a atras cinci noi startup-uri care și-au propus să își dezvolte și…
7 noiembrie 2025
Jucu, Șărmășag și Șelimbăr, atestate ca zone cu resurse turistice
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul României a aprobat, în atestarea ca zone cu resurse turistice a mai multor…
6 noiembrie 2025
Educație
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Proiectul „MERIT”, un pas important pentru medicina orădeană
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, în parteneriat cu instituții din Ungaria, a lansat proiectul…
13 noiembrie 2025
Românii se răzgândesc: munca în străinătate nu mai e visul de altădată
Tot mai puțini români vor să lucreze în afara țării. Aplicările pentru job-urile din străinătate au ajuns la…
13 noiembrie 2025
Viitorul liderilor umani se scrie acum, la The Human Shift Oradea
Leadership-ul se rescrie la Oradea: acolo unde tehnologia accelerează deciziile, iar oamenii le dau sens. Într-o lume în…
10 noiembrie 2025
Sebastian Lascu preia funcția de City Manager al Municipiului Oradea
Începând de luni, 10 noiembrie 2025, medicul stomatolog Sebastian Lascu a preluat, cu titlu interimar, funcția de City…
10 noiembrie 2025
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
Start în inovație: Incubatorul Cresc Oradea Mare primește cinci noi rezidenți
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a atras cinci noi startup-uri care și-au propus să își dezvolte și…
7 noiembrie 2025
ebm-papst România, punte de legătură între studenți și ingineria de vârf
ebm-papst România a găzduit a doua ediție a evenimentului „Engineering the Future, 2nd edition”, un eveniment de tehnologie…
6 noiembrie 2025



