Oraşul Statiune Buziaș, Asociatia Viti-Pomicolă Brun-El Silagiu Buziaş şi VINVEST promovează campania “Misterul ce învăluie destinația turistică Buziaș sub forma gustului, al mirosului si al privirii ochilor !”.
Stațiunea Buziaș si Asociația Viti-Pomicolă „Brun-El” Silagiu Buziaș au fost reprezentate la Târgul de Turism al României 2017 – Romexpo, cu un standul propriu unde cei interesați au putut afla noutațile si strategia pentru anul 2017, strategia de dezvoltare si promovare a Turismului Vitivinicol în perioada 2017 – 2018, un proiect sustinut de VINVEST și Asociația de Cultură și Promovare a Vinului.

Acesta este primul pre-evenimet organizat în colaborare cu VINVEST – Salonul International de Vinuri, care va avea loc la Timisoara in perioada 31 martie – 2 aprilie.2017. Cu această ocazie, cei prezenți vor avea ocazia să deguste vinuri românesti oferite de cei 4 membri ai Asociatiei, prilej cu care VINVEST și Asociația de Cultură și Promovare a Vinului va propune o călătorie de descoperire a misterelor ce învăluie destinația turistică Buziaș sub forma gustului, al mirosului si al privirii ochilor.
Pe langă aceste degustari inedite, la standul OPTBR, producatori de vin vor pune la dispozitie informatii turistice de ultima ora. Nu numai papilele gustative vor fi solicitate dar la Salonul de International de Vinuri VINVEST Timisoara. Arta, pictura, muzica vor fi si ele prezente și vor oferi o bucurie consumatorilor de frumos. Alături de vinul producatorilor și degustarile tematice, în cadrul Salonului VINVEST 2017 vor fi prezente și utilajele de vinificație, accesoriile necesare pentru obținerea produsului finit, oferte și pachete de turism vitivinicol. Cu ocazia aceasta, consumatorii de vin se vor putea familiariza cu întreg procesul de fabricație al vinului pe care îl consumă si pot afla mai multe informații despre cum ar putea vizita crama preferată.
La eveniment vor participa crame din zonele viticole: Banat, Crisana, Dobrogea, Maramures, Moldova, Muntenia, Oltenia și Transilvania.
VINVEST este organizat cu sprijinul: Domeniile Anastasia – Partener Oficial; Crama Hermeziu – Partener National; ADAR – coorganizator ; CCIAT – coorganizator ; Primaria Municipiului Timisoara; Consiliul Judetean Timis; Administratia Domeniului Public; Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului; Colegiul Economic Francesco Saverio Nitti; ONIV; ONVP; Caroli; Napolact; Prospero; Rapsodia; Ghetarie; Aqua Carpatica; Norad; Floraria Crinul; Bevitech; Hotel Check Inn; Grafoprint; Radio Romania; Radio Romania Actualitati; Radio Romania Antena Satelor; Radio Timisoara; Radio Resita; Casa si Gradina; Casa Lux; National Geografic; Rabbit Media; Top Brand’s; Agricultori de Top; Vinuri de Top; Turism, Horeca&Calatorii; Transilvania Business; Lumea Satului,; Profitul Agricol; doctortravel; Tour.ist; Administratia Domeniului Public etc.
VINVEST – Salonul International de vinuri din Timișoara și Asociația de Cultură și Promovare a Vinului organizeaza acest eveniment cu scopul de a trezi interesul și curiozitatea consumatorului față de universul aparte al unei crame și de a-l provoca să interacționeze personal cu oamenii locului.
Echipa condusă de Lucia Pîrvu și VINVEST organizează în fiecare an un tur al unor zone viticole de interes.
Citește și:
Care este stadiul lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania în județul Bihor
Veștile sunt încurajatoare pentru finalul anului 2025 pe cele două loturi ale Autostrăzii A 3 Transilvania: Suplacu de…
21 noiembrie 2025
Șefii ADR-urilor din Transilvania și Banat, la sfat cu vicepreședintele Comisiei Europene
Directorii generali ai structurilor Nord-Vest – Marcel Boloș, Centru – Simion Crețu, Vest – Sorin Maxim au participat,…
21 noiembrie 2025
Banca Transilvania a atras 500 milioane € la Dublin. Obligațiuni listate pe Euronext
Societatea bancară din Cluj finalizează cu succes o emisiune de tip Additional Tier 1 (AT1) prin care primește…
21 noiembrie 2025
Trafic fluidizat la ieșirea din Oradea spre Cluj: se deschide Pasajul Oșorhei
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la ora 9:00, se deschide traficul pe pasajul suprateran de la ieșirea din…
21 noiembrie 2025
ARL Cluj finalizează primul pasaj rutier din Maramureș
Constructorul din grupul Strabag a primit până acum 80% din valoarea lucrării efectuate din proiectul de 12 milioane…
21 noiembrie 2025
Bogdan Coconoiu, AnimaWings: “Clujul e perla coroanei”
Corporate Affairs Managerul companiei cu capital românesc ne-a declarat că aceasta va avea în curând o bază permanentă…
20 noiembrie 2025
Israelienii, invitați să își aducă tehnologiile de apărare la Cluj
Investitorii din acest stat au încă o prezență foarte redusă în zonă, cu un capital de numai 1,6…
20 noiembrie 2025
Norwegian va zbura de la Cluj spre Oslo și Copenhaga
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj (AIAIC) a anunțat extinderea operațiunilor companiei aeriene din sezonul de vară al anului…
20 noiembrie 2025
Investiții
Care este stadiul lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania în județul Bihor
Veștile sunt încurajatoare pentru finalul anului 2025 pe cele două loturi ale Autostrăzii A 3 Transilvania: Suplacu de…
21 noiembrie 2025
Trafic fluidizat la ieșirea din Oradea spre Cluj: se deschide Pasajul Oșorhei
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la ora 9:00, se deschide traficul pe pasajul suprateran de la ieșirea din…
21 noiembrie 2025
Nokian Tyres Oradea, prima fabrică de anvelope din lume, cu zero emisii de CO2
Nokian Tyres a organizat, marți, 18 noiembrie, un eveniment dedicat sustenabilității și viitorului producției industriale responsabile, confirmând statutul…
18 noiembrie 2025
Knauf ridică la Huedin una dintre cele mai mare fabrici de gips-carton din Europa
Unitatea de producție presupune o investiție de 88 milioane €, o condiție esențială pusă de concernul german și…
18 noiembrie 2025
Seceta, provocarea numărul unu pentru cultivatori. Irigațiile devin obligatorii
Agricultura din România se află într-un punct de inflexiune, în care adaptarea la schimbările climatice nu mai este…
18 noiembrie 2025
De la lohn la leadership tehnologic – Regiunea Nord-Vest a României, pol al cooperării româno-germane
România a cunoscut o dezvoltare economică remarcabilă în ultimele două decenii. Totul a început treptat, odată cu demararea…
17 noiembrie 2025
Premierul Bolojan și Nokian Tyres analizează noi oportunități de dezvoltare în România
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit luni, 17 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, delegația Nokian Tyres condusă de…
17 noiembrie 2025
TECHconnect 2025. Lupta costului per piesă și de ce România nu poate face transferul la industria „5.0”
Diferența de cost per piesă dintre China, SUA și Europa s-a lărgit. Europa se confruntă cu fragmentare tehnologică,…
17 noiembrie 2025
Infrastructură
Care este stadiul lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania în județul Bihor
Veștile sunt încurajatoare pentru finalul anului 2025 pe cele două loturi ale Autostrăzii A 3 Transilvania: Suplacu de…
21 noiembrie 2025
Trafic fluidizat la ieșirea din Oradea spre Cluj: se deschide Pasajul Oșorhei
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la ora 9:00, se deschide traficul pe pasajul suprateran de la ieșirea din…
21 noiembrie 2025
ARL Cluj finalizează primul pasaj rutier din Maramureș
Constructorul din grupul Strabag a primit până acum 80% din valoarea lucrării efectuate din proiectul de 12 milioane…
21 noiembrie 2025
Sălăjenii vor circula pe autostradă până la Viena
Anul viitor va fi dat în trafic tronsonul Nușfalău – Borș al Autostrăzii Transilvania (A3), susține deputatul Lucian…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Dimex 2000 și Kareol Serv reabilitează rețeaua de apă-canal a Băii Mari
Cele două companii de construcții vor acționa pe străzile Coșbuc, Silviculturii și Anton Pann din municipiul maramureșean. În…
12 noiembrie 2025
Turism
Consorțiu pentru turismul premium în Transilvania. Miza: 350 milioane €
Complexurile Wonderland Resort și Alpin, SunRai Creasta Cocoșului și El Paradiso, alături de noua rută Via Transilvanica, sunt…
19 noiembrie 2025
Marile hoteluri ale Transilvaniei și Banatului se promovează la Barcelona
Unitățile turistice Radisson Blu, Ibis, Timișoara, Grand Napoca din aceste regiuni ale României, alături de Marriott sau Sheraton…
18 noiembrie 2025
Secretele din spatele Oradea Experience: aplicația care schimbă regulile jocului
Din greutăți, spre tehnologie: povestea tânărului care a creat aplicația Oradea Experience. Într-o lume în care poveștile de…
18 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Proiectele majore ale Aro Palace, dezvăluite acționarilor Transilvania Investments
Compania brașoveană Transilvania Investments a organizat Ziua Investitorului, care a avut loc la Hotelul Aro Palace. Managementul companiei…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Educație
Cum rămânem umani în era AI: Lecțiile de la „The Human Shift” Oradea
Lidership în era AI și burnout: Esența Conferinței „The Human Shift” de la Oradea. Double Tree by Hilton…
21 noiembrie 2025
Leadership și inovație în industrie: provocările pieței, AI și resursa umană
Patru lideri din companii de top, din industrii diferite, au dezbătut la The Human Shift, în cadrul unui…
21 noiembrie 2025
Studenți și elevi din Cluj, care se formează în domeniul construcțiilor, în vizită la RIVUS
30 de studenți de la Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca și 30 de elevi de…
20 noiembrie 2025
Tinerii softiști ai universităților din București și Cluj au luptat pentru supremație în România
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii a anunțat câștigătorii Burselor ANIS, cadre universitare tinere care inovează…
20 noiembrie 2025
Secretele din spatele Oradea Experience: aplicația care schimbă regulile jocului
Din greutăți, spre tehnologie: povestea tânărului care a creat aplicația Oradea Experience. Într-o lume în care poveștile de…
18 noiembrie 2025
Rezultate bune pentru studenții orădeni la „Student Design & Manufacturing Competition 2025”
Ediția a V-a a competiției naționale dedicată studenților s-a desfășurat la Universitatea din Oradea. Universitatea din Oradea a…
17 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025



