Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Teraplast – planuri ambițioase: exporturile să ajungă la 25% din cifra de afaceri

Strategia de business a Grupul Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din Romania si unul dintre principalii producatori de materiale pentru piata constructiilor si instalatiilor, vizeaza dezvoltarea exporturilor.
Teraplast are de la inceputul acestui an un nou Director General in persoana lui Mircea Hotoleanu. Alexandru Stanean, care a detinut functia de Director General Interimar din 10 noiembrie 2014, va coordona incepand de anul acesta activitatile de export ale Grupului Teraplast, potrivit informațiilor publicate pe site-ul companiei.
Hotoleanu s-a alaturat echipei Grupului in octombrie 2016 cand a fost numit membru in Consiliului de Administratie al Teraplast, functie pe care o va pastra si in continuare. Mircea Hotoleanu in ultimii 7 ani a detinut functia de Director al Centrului de Inginerie al Emerson Cluj. Hotoleanu are o experienta de peste 20 ani in domeniul industrial, iar in perioada 2001-2009 a detinut functii de conducere in mai multe companii industriale din Finlanda.
Mircea Hotoleanu, Director General Teraplast: „In perioada urmatoare ne vom concentra cu preponderenta pe dezvoltarea de noi produse si pe cresterea calitatii produselor existente. Avem un centru de cercetare si dezvoltare care va avea o contributie importanta in noua strategie si in plus, Grupul Teraplast dispune de facilitati tehnologice moderne care pot sustine dezvoltarile vizate in urmatorii ani. Teraplast are de indeplinit angajamente luate in fata actionarilor si am incredere ca impreuna cu echipa pe care o voi conduce vom avea rezultatele pe care ni le propunem”.
O componenta importanta a strategiei de business a Grupului Teraplast este dezvoltarea exporturilor. In acest context, Grupul a creat functia de Director Export care va fi coordonata de Alexandru Stanean. Alexandru Stanean, Director Export Teraplast: „In ultimii trei ani Grupul Teraplast si-a dezvoltat constant prezenta pe pietele externe, astfel ca in primele noua luni din 2016 acest indicator reprezinta peste 20% din cifra de afaceri consolidata. In 2017 ne propunem ca exporturile sa ajunga la 25% din cifra de afaceri a Grupului Teraplast”.
Grupul Teraplast include compania Teraplast, subsidiara Plastsistem, subsidiara Teraglass (incepand cu aprilie 2015, anterior activitatea Teraglass fiind organizata ca o linie de business a companiei Teraplast), subsidiara Teraplast Logistic (incepand cu iunie 2016) si Politub (entitate controlata in comun). Grupul Teraplast a realizat in primele noua luni din 2016 o cifra de afaceri consolidata de 310,9 mil. lei in crestere cu 9,96% fata de aceeasi perioada din 2015, evolutie sustinuta de contextul favorabil al pietei interne, in prima parte a anului, si de cresterea livrarilor pe piata externa. In primele noua luni din 2016 exporturile Grupului Teraplast au crescut cu aproximativ 28% fata de perioada similara din 2015. Grupul Teraplast exporta in Germania, Austria, Ungaria, Slovenia, Cehia, Slovacia, Italia, Bulgaria, Serbia si Belgia.
De precizat ca, la inceputul acestui an, Consiliul de Administratie al Teraplast a luat decizia de a constitui, ca asociat unic, o societate cu raspundere limitata in Serbia. Scopul acestei actiuni este dezvoltarea prezentei Teraplast pe piata din Serbia si face parte din strategia companiei de a creste valoarea exporturilor, anunta teraplast.ro.
Grupul Teraplast activeaza pe pietele de instalatii si amenajari, profile tamplarie, panouri sandwich si structuri metalice zincate, tamplarie termoizolanta si granule PVC si detine pozitii de top pe o mare parte din aceste piete. Compania-mama Teraplast este lider de piata pe segmentele de canalizari exterioare si granule, si este al doilea jucator de pe piata de canalizari interioare. Subsidiara Plastsistem este intre primii trei jucatori de pe piata de panouri sandwich si, incepand de anul trecut, este liderul pietei de structuri metalice zincate.
Cu o traditie de 120 de ani, Grupul Teraplast este in prezent cel mai mare procesator de PVC din Romania si unul dintre cei mai importanti producatori de materiale pentru piata constructiilor si instalatiilor. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe sase linii de business: Instalatii & Amenajari, Profile tamplarie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate si Tamplarie termoizolanta.
Facilitatile de productie ale companiilor din Grup sunt localizate in Parcul Industrial Teraplast, dezvoltat pe o suprafata de peste 200.000 mp, in extravilanul municipiului Bistrita. In perioada 2007-2014 Grupul Teraplast a investit peste 260 de milioane de lei in dezvoltarea si modernizarea capacitatilor de productie, dar si in extinderea portofoliului de produse. Incepand din 2 iulie 2008 cea mai mare companie din Grup – Teraplast este listata la Bursa de Valori Bucuresti.
Sursa foto- teraplast.ro

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Brașov- Stabilus, propriul târg de cariere

Articolul următor

Ropharma, vânzări de 100 de milioane de euro

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share