Situată la poalele Munţilor Gurghiu, pe Platoul Fâncel de pe raza comunei Ibăneşti, judeţul Mureş, Pensiunea Ovidiu & Paula vă invită să petreceţi momente de relaxare şi odihnă într-un mediu deosebit care îmbină natura cu facilităţi de cazare moderne. Administrată de Maria Suceava, Pensiunea Ovidiu & Paula completează farmecul minunat al locului cu servicii de calitate şi cu condiţii de cazare şi relaxare dintre cele mai bune.

Povestea pensiunii se leagă de un proiect Măsura 3.1.3 Încurajarea activităţilor turistice iniţiat de Eugen şi Maria Suceava, valoarea acestuia fiind de 400.000 de euro. „Piatra de temelie la pensiune a fost pusă în 2009, iar în 2013 ea a fost finalizată şi deschisă turiştilor. De atunci, lumea a început uşor, uşor să ne cunoască, chiar şi turişti din străinătate ne-au trecut pragul şi s-au simţit foarte bine. Oferim o serie de facilităţi turiştilor care vin şi se cazează la noi, de la plimbări în aer liber, multă relaxare, linişte, vizite la stânele din zonă unde pot degusta produsele tradiţionale. De asemenea organizăm mese festive pentru toate tipurile de ocazii, nunţi, logodne, botezuri, aniversări, „petreceri private”, a precizat Maria Suceava, administratorul Pensiunii Ovidiu & Paula.
Condiţii excelente oferite turiştilor

Pensiunea Ovidiu & Paula, denumirea fiind aleasă de către cei doi copii ai familiei Suceava, deţine 9 camere, două apartamente, capacitatea de cazare fiind de 26 persoane, un restaurant cu o capacitate de 110 locuri şi o sală de conferinţe. De asemenea, pensiunea mai dispune de saună, jacuzzi, iar din acest an şi un ciubăr afară cu apă sărată cu o capacitate de 10 persoane. Pentru turiştii care vor să-şi gătească singuri, există un loc unde aceştia au toate condiţiile asigurate pentru o masă bună, un ceaun, un grătar, fără a fi deranjaţi de ceilalți turişti din pensiune. „Turiştii care au fost cazaţi la noi au fost extrem de încântaţi de serviciile pe care le oferim, de care s-au bucurat atât turişti din ţară cât şi din străinătate. Aceştia s-au declarat extrem de încântaţi de zona frumoasă, de faptul că aici există un loc primitor, mâncare bună, curăţenie, condiţii foarte bune de relaxare şi bună dispoziţie. Cel mai important aspect recunoscut şi de turişti este liniştea de aici. Rulajul mai mare de turişti se înregistrează în special pe timpul verii, iar toamna vin vănătorii care se cazează la noi, zona având un potenţial în ce priveşte vânătoarea”, a declarat Maria Suceava.
Farmecul pitoresc al Văii Gurghiului atrage numeroşi turişti, care au parte de un peisaj de basm oferit cu generozitate de Munţii Gurghiului, Pensiunea Ovidiu & Paula vine să completeze acest colţ de natură binecuvântat de Dumnezeu cu un loc de odihnă, relaxare şi servicii de calitate. „Din 2013, de când am deschis pensiunea, ne putem declara mulţumiţi de ceea ce am realizat. La început nu am crezut că pensiunea va merge atât de bine, mai ales acum când drumul în sus spre Lăpuşna este asfaltat. La început, lucrurile au stat mai prost, în special din cauza drumului greu accesibil, iar de când e asfalt, se simte şi în ce priveşte numărul turiştilor”, a conchis administratorul Pensiunii Ovidiu & Paula.
de Alin ZAHARIE
Citește și:
Silicon Valea. Casele centenare care prind suflet
Investitori români stabiliți în SUA s-au alăturat unei familii de întreprinzători care în pandemie a dat confortul Clujului…
28 octombrie 2025
UMF Cluj Technology Transfer Days 2025 – UMF „Iuliu Hațieganu” promovează inovația cu aplicabilitate reală în sănătate
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 29-30 octombrie 2025, cea de-a patra ediție…
28 octombrie 2025
Cursuri digitale gratuite pentru profesioniștii din construcții și arhitectură
Proiectul „Competențe digitale pentru DEzvoltarea IMM-urilor 2.0”, derulat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor, pregătește specialiștii…
28 octombrie 2025
Wizz Air vine cu cinci destinații noi sau reluate de la Cluj
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj (AIAIC), Consiliul Județean Cluj și compania Wizz Air au anunțat extinderea rețelei de…
28 octombrie 2025
Ungaria aduce cele mai multe firme în Bihor, Olanda cei mai mulți bani
Datele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Bihor arată că la 30.06.2025 în județul Bihor erau înregistrate 5.254…
27 octombrie 2025
Aura Cadiș, Montessori: “Finalizăm campusul în doi ani”
Zonele de echitație și sere ale megacampusului educațional de 20 milioane € – cu piscină, sală de escaladă,…
27 octombrie 2025
Peste 33.000 de firme incluse în Topul Firmelor din Bihor, ediția a XXXII-a
Cea de-a XXXII-a ediția a Topului Firmelor din Bihor, realizat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor,…
27 octombrie 2025
Spitalele Clujului, finanțate din Cutia Milei
Cu banii de investiții tăiați de la centru după tăvălugul austerității, unitățile sanitare din orașul care se vrea…
27 octombrie 2025
Investiții
Ungaria aduce cele mai multe firme în Bihor, Olanda cei mai mulți bani
Datele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Bihor arată că la 30.06.2025 în județul Bihor erau înregistrate 5.254…
27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Revoluție verde la Seleuș – Arad: adio lemne, bun venit energiei verzi!
Seleuș, prima comună din România care renunță la încălzirea pe lemne. O centrală pe biogaz va asigura căldura…
24 octombrie 2025
Ionuț Țața și Iceberg+ catalizează inovația în mobilitate urbană la Timișoara prin inVest Accelerator Demo Day
Ecosistemul de inovare și business din Regiunea Vest a fost în centrul atenției pe 22 octombrie, la Timișoara,…
23 octombrie 2025
Viitorul e verde! Workshop pe energie regenerabilă la Oradea Arena
Energia verde a fost subiectul central al unui workshop desfășurat miercuri, 22 octombrie 2025, la Oradea Arena, în…
22 octombrie 2025
Locuri de muncă verzi și colaborare româno-maghiară la Oradea Arena
Aproape 700 de locuri de muncă, dintre care majoritatea în domeniul energiilor regenerabile, au fost oferite miercuri, 22…
22 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Infrastructură

Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Turism
Silicon Valea. Casele centenare care prind suflet
Investitori români stabiliți în SUA s-au alăturat unei familii de întreprinzători care în pandemie a dat confortul Clujului…
28 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Hotel Mercure, cea mai importantă investiție în turism realizată în Alba Iulia după Revoluție
Construcția primului hotel afiliat internațional din orașul Marii Uniri a depășit 10,5 milioane de euro Mercure Alba Iulia,…
20 octombrie 2025
Invitație Visit Timiș: concert în peșteră
Dacă în ultimele săptămâni v-am trimis pe la diferite târguri de gastronomie din Timiș, duminica aceasta luăm o…
17 octombrie 2025
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
Educație
UMF Cluj Technology Transfer Days 2025 – UMF „Iuliu Hațieganu” promovează inovația cu aplicabilitate reală în sănătate
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 29-30 octombrie 2025, cea de-a patra ediție…
28 octombrie 2025
Cursuri digitale gratuite pentru profesioniștii din construcții și arhitectură
Proiectul „Competențe digitale pentru DEzvoltarea IMM-urilor 2.0”, derulat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor, pregătește specialiștii…
28 octombrie 2025
Aura Cadiș, Montessori: “Finalizăm campusul în doi ani”
Zonele de echitație și sere ale megacampusului educațional de 20 milioane € – cu piscină, sală de escaladă,…
27 octombrie 2025
Cercetare UBB: știrile false influențează percepția asupra brandurilor
O echipă de cercetători de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai a…
27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Granzii instalațiilor iau cu asalt Universitatea Tehnică
Honeywell, Daikin, Geberit sau Nibe sunt brandurile care se arată dispuse să pună la bătaie cele mai performante…