Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

OMV, investiție de de peste 17 milioane de euro în Arad

Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad, a anunțat realizarea unei investiții de peste 17 milioane de euro de către o importantă companie petrolieră, OMV, care va construi în cartierul Grădiște cel mai mare centru regional de distribuție carburanți din Vestul României.
În susținerea investiției OMV și pentru dezvoltarea pe viitor a zonei industriale respective, Primăria va realiza modernizarea străzii Cometei pentru a crea un nou drum de acces direct la șoseaua de centură. Declanșarea procedurilor pentru exproprierea terenurilor de pe traseul noului drum va fi supusă aprobării Consiliului Local Arad săptămâna viitoare.
Primarul a precizat că fondurile pentru proiectul tehnic și execuția lucrărilor vor fi alocate în acest an în bugetul local. „Această investiție de peste 17 milioane de euro și parteneriatul cu municipalitatea demonstrează că Aradul este în continuare atractiv pentru investitori, că Aradul reprezintă un mare hub atât pe zona de transporturi cât și pe zona de logistică”, a declarat primarul Gheorghe Falcă.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Maik Niewoehner, noul director al ContiTech România

Articolul următor

Ajutoare tranzitorii și scheme de sprijin cuplat pentru sectorul zootehnic

Citește și:
Bolt este noul membru al Clusterului Transilvania IT Cluj (TITC) și singurul din acest domeniu care a intrat în comunitate.
Citeste mai mult

Bolt intră în Transilvania IT Cluster

Aplicația europeană de ride-hailing devine partener de mobilitate al organizației clujene. Bolt este noul membru al Clusterului Transilvania…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share