Concursul european pentru inovare socială „Equality Rebooted” 2017 acordă trei premii de câte 50.000 EUR pentru cele mai bune idei de răspândire a beneficiilor schimbărilor tehnologice în Europa.
Comisia Europeană a lansat oficial ediția din 2017 a concursului pentru inovare socială, inspirându-i pe europeni să găsească abordări noi și dinamice pentru incluziunea digitală, economia colaborativă, conectivitate și dezvoltarea competențelor.
Comisia Europeană îi invită pe toți cei interesați de competiție să propună instrumente, servicii și modele inovatoare care să permită tuturor membrilor societății să dobândească competențe necesare în contextul actual al revoluției digitale.
Organizată începând din 2012, în memoria politicianului și inovatorului social de origine portugheză Diogo Vasconcelos, competiția europeană pentru inovare socială se desfășoară în fiecare an pe o nouă temă, axată pe abordarea unei probleme diferite din Europa.
Lansarea ediției de anul acesta a fost găzduită de Muzeul Benaki de la Atena și a reunit inovatori sociali de renume din Europa. La eveniment au luat cuvântul reprezentanți ai unor organizații precum OpenLab Athens, Ondula, OuiShare, Fairmond, Impact Hub Athens și Nesta.
Amalia Zepou, viceprimarul Atenei, a declarat: „Creșterea inegalității veniturilor, volatilitatea pieței muncii și digitalizarea au provocat schimbări semnificative care au loc în prezent în întreaga Europă și cu care ne-am confruntat direct aici în Grecia. Totuși, a devenit mai evident ca oricând că inovarea socială are puterea de a cataliza schimbări pozitive și noi abordări în întreaga Europă. Sunt onorată să sprijin lansarea la Atena a ediției din 2017 a concursului european pentru inovare socială și am încredere că europenii vor găsi răspunsuri creative la aceste provocări.”
Societățile europene sunt într-o transformare rapidă datorită schimbărilor tehnologice. Companiile din domeniul digital/TIC, industriile creative, producția de înaltă tehnologie și serviciile cu grad ridicat de cunoștințe creează o valoare tot mai mare pentru economie, prin stimularea și utilizarea progresului tehnologic, însă au și un impact semnificativ pe piața muncii.
Concursul caută idei inspirate, mari și mici, de la oameni din întreaga Europă care cred în construirea unei economii cu adevărat incluzive și în valorificarea competențelor și a tehnologiilor pentru a elimina decalajul din societatea noastră.
Comisia Europeană caută instrumente, servicii și modele inovatoare care să înzestreze toți membrii societății cu competențele necesare pentru a putea să se integreze și să concureze într-o economie în schimbare. Ideile ar putea include, printre altele:
● Noi tehnologii și modele de afaceri care să facă economia digitală mai incluzivă sau să utilizeze soluții colaborative pentru a reduce inegalitățile;
● Inovații care să le permită persoanelor defavorizate să participe pe deplin la economia digitală și să obțină venituri salariale sau antreprenoriale;
● Inițiative care să îi înzestreze pe cei ce riscă excluderea de pe piața muncii cu competențele adecvate pentru a modela economia bazată pe cunoaștere, cum ar fi creativitatea, competențele de comunicare sau de soluționare a problemelor;
● Soluții care să îi protejeze și să îi sprijine pe lucrătorii cu salarii mici/slab calificați în condițiile în care piața muncii este într-o continuă schimbare.
Concursul este deschis către antreprenori, inovatori sociali, studenți, proiectanți, creatori, pasionați de tehnologie, formatori, persoane, grupuri și organizații din întreaga Uniune Europeană și din țările care participă la programul european Orizont 2020.
Concursul va ajuta cele mai inovatoare idei și proiecte să obțină un impact durabil. Treizeci dintre candidaturile cele mai promițătoare vor fi alese ca semifinaliste și vor fi invitate în luna iulie la Madrid la o academie de mentorat în materie de inovare socială, pentru a contribui la avansarea ideilor lor.
Celor trei proiecte considerate cele mai eficiente li se va acorda câte un premiu în valoare de 50 000 EUR la ceremonia de decernare a premiilor care va avea loc la Bruxelles în octombrie 2017.
Depunerea candidaturilor este deschisă până pe 7 aprilie, ora 12.00 (ora Bruxelles-ului). Pentru detalii complete, vă rugăm să consultați site-ul: http://ec.europa.eu/growth/social-innovation-competition.
Pentru întrebări referitoare la candidaturi, vă rugăm să contactați: info@socialinnovationprize.eu
Urmăriți-ne pe Twitter: @EUSocialInnov #diogochallenge
Despre concursul european pentru inovare socială
Concursul european pentru inovare socială, lansat în memoria lui Diogo Vasconcelos, este un concurs cu premii organizat de Comisia Europeană în toate țările europene, aflat în prezent la a cincea ediție. Tema competiției din 2017 este Equality Rebooted (relansarea egalității) și urmărește găsirea unor instrumente, servicii și modele inovatoare care să reducă decalajul și să le permită tuturor să beneficieze de oportunitățile oferite de schimbările tehnologice.
Concursul este organizat de către Comisia Europeană, cu sprijinul Nesta, Kennisland, Shipyard, Impact Hub și Matter&Co.
Pentru informații despre concursurile anterioare și proiectele câștigătoare, a se vedea:
2016: http://ec.europa.eu/growth/tools-databases/newsroom/cf/itemdetail.cfm?item_id=8973&lang=en
2015: http://ec.europa.eu/growth/tools-databases/newsroom/cf/itemdetail.cfm?item_id=8567&lang=en&title=These-are-the-winners-of-the-2015-European-Social-Innovation-Competition
2014: http://ec.europa.eu/growth/tools-databases/newsroom/cf/itemdetail.cfm?item_id=7531&lang=en&title=Three-projects-meet-the-European-Job-Challenge-and-receive-the-Social-Innovation-Prize
2013: http://ec.europa.eu/growth/tools-databases/newsroom/cf/itemdetail.cfm?item_id=6699&lang=en&title=Best-social-innovation-ideas.-New-ways-to-create-new-jobs-and-businesses
sursa foto: ec.europa.eu
Citește și:
Povestea de succes „Piața 9”, spusă de Daniel Galea într-un eveniment IMM Club
Cred că sunt puțini orădenii sau bihorenii care nu a auzit de „Piața 9”. De fapt, povestea a…
6 iunie 2025
Desant maramureșean de business în Basarabia. De la producție industrială, la vinurile de Cricova
Delegația din care au făcut parte cinci manageri de companii a avut întâlniri de afaceri în trei orașe,…
6 iunie 2025
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
Fabrica elvețiană de înaltă tehnologie – VAT, și-a inaugurat noul sediu la Arad
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale…
5 iunie 2025
Investiții

Timișorenii, interesați de mobilitatea urbană
Miercuri seară la Co Work Timișoara a avut loc lansarea oficială și prima prezentare a Invest, un accelerator…
5 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Infrastructură
ARL Cluj – Strabag a ridicat o treime din Pasajul Italsofa
Constructorul clujean toarnă structurile de susținere și lucrează la rampa de acces, breteaua de legătură Șomcuta și terasamentele…
6 iunie 2025
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Clujul marilor proiecte pe hârtie
Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Turism
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Educație
Clujenii de la CO Angels au câștigat marele premiu la Innovation Labs
În finala competiției, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj a fost reprezentată de două echipe, fiecare propunând soluții tehnologice inovatoare.…
6 iunie 2025
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Cum s-au autoclasificat universitățile din Cluj
Patru instituții de învățământ superior din oraș se vor a fi de educație și cercetare avansată, iar alte…
5 iunie 2025
Civitas va preda servicii de extensie agricolă la Cluj după modelul american
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Romanian-American Foundation (RAF) și University of Georgia (SUA) au prezentat programul pilot…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Zi de Zi știri economice: