Apicultorii cer Guvernului stabilirea unui program clar de aplicare a pesticidelor de către fermieri, avertizând că aceste substanţe decimează familiile de albine şi pot ajunge chiar în miere, constituind un pericol pentru sănătatea consumatorilor.
Unul dintre organizatorii târgului apicol de la Cluj-Napoca, Târgul pentru un Viitor Sănătos, Radu Pandrea, a declarat, sâmbătă că Guvernul ar putea să se gândească la un program prin care să oblige fermierii, horticultorii, să respecte un program clar de aplicare a pesticidelor în livezi, pe diferite culture.
Potrivit acestuia, sunt ingineri agronomi, specialişti care trebuie să găsească soluţii şi să realizeze astfel de programe, în urma cărora toată lumea să fie mulţumită, atât şi fermierii, cât şi apicultorii.
Radu Pandrea speră ca anul 2017 să fie, totuşi, unul mai bun pentru apicultori decât cel precedent.
La târgul apicol de la Cluj-Napoca, mai mulţi apicultori au expus nu doar miere clasică, din salcâm, tei, mană sau polifloră, ci şi miere din zmeur, miere cu goji, cu coriandru, cu nuci, alune sau cu un amestec de seminţe de in, mac, susan şi floarea soarelui.
„Mierea de zmeur provine din stupii care au fost duşi la munte, la floarea de zmeur şi are gust de zmeură. Am şi miere din rapiţă, miere cu merişoare, dar şi cu goji, care are efecte benefice asupra sănătăţii umane, dar şi miere cu coriandru, care se foloseşte în tratamentul ulcerului, a gastritei, constipaţiei, indigestiei şi are rolul de a regla nivelul insulinei şi de a scădea nivelul colesterolului”, a spus producătorul Ioan Bălan din Vâlcea, care are 50 de familii de albine.
Un producător din Dej, Dan Seghete, vinde miere de albine amestecată cu seminţe de in, mac, susan şi floarea soarelui, neprăjite, netratate termic, cu diverse modele create în borcane.
„Arată foarte interesant, este secretul nostru cum am realizat aceste modele. Mai ofer miere cu nuci şi miere cu alune, bune pentru afecţiuni cardiovasculare”, a spus acesta.
Târgul pentru un Viitor Sănătos a avut loc în perioada 4-5 martie la Cluj-Napoca şi a reunit peste 100 de expozanţi, apicultori din majoritatea regiunilor ţării dar şi distribuitori şi producători de utilaje şi echipamente necesare în stupine.
Citește și:
Producătorii bio din Republica Moldova au venit la Cluj-Napoca
Expozanții din raionul Hîncești au oferit vizitatorilor de pe platoul Sălii Sporturilor produse alimentare ecologice. Târgul Produs de…
13 mai 2024
Cel mai mare utilaj agricol din lume, pe ogoarele de la Terracult, județul Arad
Viitorul agriculturii este strâns legat de tehnologie. Și-au dat seama de acest lucru și reprezentanții Terracult, una dintre…
13 mai 2024
Alcrisagro, certitudinea unei agriculturi performante
Câmpia Transilvaniei. Acest tărâm minunat unde agricultura ocupă un loc de cinste. Printre cei care dau plus valoare…
13 mai 2024
Strategiile de Dezvoltare Locală Multi-Fond, pe agenda Coop&Grow4
Coop&Grow și-a derulat în luna martie, la Miercurea Ciuc, cea de-a patra ediție, eveniment organizat de Asociația GAL…
13 mai 2024
Nordic Group investește și la Izvin
Nordic Group, una un jucător important în piața distribuției de produse alimentare premium în rețele Retail, HoReCa și…
10 mai 2024
Soluții pentru îmbunătățirea protecției culturilor împotriva dăunătorilor în condiții nefavorabile
Succesul fermierilor depinde de protecția corespunzătoare și eficientă a culturilor în prezența dăunătorilor care pot afecta productivitatea și…
10 mai 2024
Ce trebuie să știm despre derogările Comisiei Europene pentru fermieri
Comisia Europeană a decis să aplice anumite derogări legate de suprafața de teren pe care fermierii trebuie să…
10 mai 2024
Hartă agroalimentară interactivă a producătorilor și procesatorilor bihoreni
Miercuri, 8 mai, la inițiativa Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Bihor, la Primăria Oradea s-a desfășurat…
9 mai 2024