Grupul german Preh îşi extinde afacerile la Iaşi, unde urmează să deschidă săptămâna viitoare o reprezentanţă în care vor lucra peste 50 de angajaţi. Inaugurarea oficială va fi precedată de o vizită pe care o va întreprinde la Primăria Municipiului Iaşi o delegaţie din care vor face parte Jochen Ehrenberg, CTO global grup Preh, Mihaela Forgaciu, director general al Preh România, şi Andreas Martin, development site manager al investiţiei de la IaşI, arată oficialii Primăriei pe pagina de Facebook.
Grupul Preh a închiriat deja o serie de birouri în Iaşi, fiind în perioada de amenajări. Pe 14 martie este programată inaugurarea unei staţii de încărcare maşini electrice. Vor mai avea loc întâlniri la Camera de Comerţ, Universitatea Tehnică şi Centrul Cultural German. Planurile companiei vizează pe termen mediu deschiderea unei unităţi de producţie în judeţul Iaşi, scrie ziaruldeiasi.ro.
Preh este furnizor de origine germană din industria automotive, fondat în 1919, cu prezenţa în mai multe ţări, inclusiv România (la Ghimbav, judeţul Braşov). Grupul german Preh este controlat de către Joyson Electronics, companie listată la bursa din Shanghai. Preh, cu vânzări globale de 763 mil. euro şi 4.900 de angajaţi anul trecut, are fabrici în Germania, Portugalia, Mexic, Statele Unite ale Americii, China şi România, care produc sisteme de comandă pentru interiorul autovehiculelor (sisteme de senzori, unităţi de control electronic, baterii şi sisteme de asamblare). Fabrica din Braşov s-a deschis în 2009, pe lângă activitatea de producţie fiind întreprinse şi operaţiuni de dezvoltare SW, HW şi testare.
Preh România intenţionează să mai recruteze în acest an încă aproximativ 100 de oameni pentru fabrica de componente auto din localitatea Ghimbav, de lângă Braşov, după ce anul trecut compania a ajuns la aproximativ 1.000 de angajaţi.
La fabrica Preh din Ghimbav sunt produse comutatoare multifuncţionale pentru volan, comutatoare bloc lumini, sisteme de control al climei şi elemente de comandă din consola centrală pentru BMW, Volkswagen, Porsche, Skoda, Seat, Audi şi Mercedes.
Citește și:
Leadership și inovație în industrie: provocările pieței, AI și resursa umană
Patru lideri din companii de top, din industrii diferite, au dezbătut la The Human Shift, în cadrul unui…
21 noiembrie 2025
Milionarii Horia Ciorcilă și Ioan Rus, invitați de onoare la Țiriac Collection
Președintele Băncii Transilvania și partenerul de afaceri al magnatului bucureștean în cadrul dealerului regional Mercedes-Benz au fost prezenți…
19 noiembrie 2025
SIXT ALWAYS YES aniversează 20 de ani de existență pe piața din România
SIXT ALWAYS YES aniversează 20 de ani de existență pe piața din România și deschide, oficial, cel mai…
17 noiembrie 2025
Premierul Bolojan și Nokian Tyres analizează noi oportunități de dezvoltare în România
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit luni, 17 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, delegația Nokian Tyres condusă de…
17 noiembrie 2025
Rezultate bune pentru studenții orădeni la „Student Design & Manufacturing Competition 2025”
Ediția a V-a a competiției naționale dedicată studenților s-a desfășurat la Universitatea din Oradea. Universitatea din Oradea a…
17 noiembrie 2025
TECHconnect 2025. Lupta costului per piesă și de ce România nu poate face transferul la industria „5.0”
Diferența de cost per piesă dintre China, SUA și Europa s-a lărgit. Europa se confruntă cu fragmentare tehnologică,…
17 noiembrie 2025
SIXT ALWAYS YES aniversează 20 de ani în România și deschide cel mai nou dealership DACIA în București
DACIA UNION MOTORS face parte din grupul SIXT ALWAYS YES si este atasat celui mai mare service auto…
14 noiembrie 2025
Costul energiei, ajutoarele de stat și deficitul de automatizare apasă industria din România
„În total, în România există aproximativ 4.000 de roboți industriali în producție. Spre exemplu, în Turcia numărul roboților implicați în producție este de 35.000, iar în Polonia aproximativ 200.000”, - Ersu Han, T-Rob Robotics.
9 noiembrie 2025
Investiții
Care este stadiul lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania în județul Bihor
Veștile sunt încurajatoare pentru finalul anului 2025 pe cele două loturi ale Autostrăzii A 3 Transilvania: Suplacu de…
21 noiembrie 2025
Trafic fluidizat la ieșirea din Oradea spre Cluj: se deschide Pasajul Oșorhei
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la ora 9:00, se deschide traficul pe pasajul suprateran de la ieșirea din…
21 noiembrie 2025
Nokian Tyres Oradea, prima fabrică de anvelope din lume, cu zero emisii de CO2
Nokian Tyres a organizat, marți, 18 noiembrie, un eveniment dedicat sustenabilității și viitorului producției industriale responsabile, confirmând statutul…
18 noiembrie 2025
Knauf ridică la Huedin una dintre cele mai mare fabrici de gips-carton din Europa
Unitatea de producție presupune o investiție de 88 milioane €, o condiție esențială pusă de concernul german și…
18 noiembrie 2025
Seceta, provocarea numărul unu pentru cultivatori. Irigațiile devin obligatorii
Agricultura din România se află într-un punct de inflexiune, în care adaptarea la schimbările climatice nu mai este…
18 noiembrie 2025
De la lohn la leadership tehnologic – Regiunea Nord-Vest a României, pol al cooperării româno-germane
România a cunoscut o dezvoltare economică remarcabilă în ultimele două decenii. Totul a început treptat, odată cu demararea…
17 noiembrie 2025
Premierul Bolojan și Nokian Tyres analizează noi oportunități de dezvoltare în România
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit luni, 17 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, delegația Nokian Tyres condusă de…
17 noiembrie 2025
TECHconnect 2025. Lupta costului per piesă și de ce România nu poate face transferul la industria „5.0”
Diferența de cost per piesă dintre China, SUA și Europa s-a lărgit. Europa se confruntă cu fragmentare tehnologică,…
17 noiembrie 2025
Infrastructură
Noul pod spre Ucraina din Maramureș va fi gata în acest an
Inaugurarea obiectivului de peste râul Tisa care include și un punct de trecere a frontierei va avea o…
22 noiembrie 2025
Care este stadiul lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania în județul Bihor
Veștile sunt încurajatoare pentru finalul anului 2025 pe cele două loturi ale Autostrăzii A 3 Transilvania: Suplacu de…
21 noiembrie 2025
Trafic fluidizat la ieșirea din Oradea spre Cluj: se deschide Pasajul Oșorhei
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la ora 9:00, se deschide traficul pe pasajul suprateran de la ieșirea din…
21 noiembrie 2025
ARL Cluj finalizează primul pasaj rutier din Maramureș
Constructorul din grupul Strabag a primit până acum 80% din valoarea lucrării efectuate din proiectul de 12 milioane…
21 noiembrie 2025
Sălăjenii vor circula pe autostradă până la Viena
Anul viitor va fi dat în trafic tronsonul Nușfalău – Borș al Autostrăzii Transilvania (A3), susține deputatul Lucian…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Turism
Consorțiu pentru turismul premium în Transilvania. Miza: 350 milioane €
Complexurile Wonderland Resort și Alpin, SunRai Creasta Cocoșului și El Paradiso, alături de noua rută Via Transilvanica, sunt…
19 noiembrie 2025
Marile hoteluri ale Transilvaniei și Banatului se promovează la Barcelona
Unitățile turistice Radisson Blu, Ibis, Timișoara, Grand Napoca din aceste regiuni ale României, alături de Marriott sau Sheraton…
18 noiembrie 2025
Secretele din spatele Oradea Experience: aplicația care schimbă regulile jocului
Din greutăți, spre tehnologie: povestea tânărului care a creat aplicația Oradea Experience. Într-o lume în care poveștile de…
18 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Proiectele majore ale Aro Palace, dezvăluite acționarilor Transilvania Investments
Compania brașoveană Transilvania Investments a organizat Ziua Investitorului, care a avut loc la Hotelul Aro Palace. Managementul companiei…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Educație
Cum rămânem umani în era AI: Lecțiile de la „The Human Shift” Oradea
Lidership în era AI și burnout: Esența Conferinței „The Human Shift” de la Oradea. Double Tree by Hilton…
21 noiembrie 2025
Leadership și inovație în industrie: provocările pieței, AI și resursa umană
Patru lideri din companii de top, din industrii diferite, au dezbătut la The Human Shift, în cadrul unui…
21 noiembrie 2025
Studenți și elevi din Cluj, care se formează în domeniul construcțiilor, în vizită la RIVUS
30 de studenți de la Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca și 30 de elevi de…
20 noiembrie 2025
Tinerii softiști ai universităților din București și Cluj au luptat pentru supremație în România
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii a anunțat câștigătorii Burselor ANIS, cadre universitare tinere care inovează…