Compania Materna Care din Timișoara, care operează și spitalul Premiere, unul dintre cele mai importante din vestul țării, a cumpărat de la firma locală de construcții Constructim, deținută de omul de afaceri Lucian Perescu, clădirea fostului spital Athena din oraș, cea mai mare unitate sanitară privată din regiune. Tranzacția a depășit ca valoare 4 milioane de euro, potrivit profit.ro.
Materna Care este deținută, printre alții, de un grup de 5 medici specializați în obstetrică și ginecologie, care au propriile cabinete, dar lucrează și la spitalul Premiere.
Clădirea clinicii Athena, în suprafață de 5.515 metri pătrați și cu un teren de 5.000 metri pătrați, a fost cumpărată de Constructim, deținută de omul de afaceri Lucian Perescu.
Proprietarul Constructim s-a înțeles în final cu reprezentanții spitalului Premiere, care au agreat să cumpere clădirea cu peste 4 milioane de euro, urmând să își relocheze activitatea în acest spațiu, notează sursa citată.
Noii proprietari speră să își poată muta activitatea în următoarele săptămâni, acest lucru depinzând însă atât de condițiile meteorologice care să permită finisarea unor lucrări la clădirea preluată, cât și de obținerea unor autorizații.
Spitalul Premiere furnizează servicii în principal pentru paciente din județele Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș Severin, Mehedinți și Gorj.
În 2015, Materna Care, care operează spitalul, a înregistrat o cifră de afaceri de 10,6 milioane lei și un profit net de 420.080 lei.
Citește și:
Prof. univ.dr. ing. Vasile Țopa candidează din nou pentru funcția de rector al UTCN
După o viață în slujba UTCN, din toate ipostazele, cercetător, profesor, șef de catedră, director al Oficiului de…
14 mai 2024
Mediciniștii clujeni își prezintă invențiile la Technology Transfer Days
Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu (UMFIH) Cluj va organiza evenimentul în perioada 14-15 mai. Technology Transfer…
13 mai 2024
PitechPlus și Webhelp, integrate sub umbrela Concentrix
Furnizorul de software din Cluj-Napoca și compania Webhelp România au fost înglobate în liderul global în tehnologie și…
13 mai 2024
Facultatea de Business sărbătorește 30 de ani cu o suită de conferințe
Progresul continuu al instituției a determinat creșterea numărului de studenți, de la 34 în anul universitar 1995-1996, la…
13 mai 2024
Producătorii bio din Republica Moldova au venit la Cluj-Napoca
Expozanții din raionul Hîncești au oferit vizitatorilor de pe platoul Sălii Sporturilor produse alimentare ecologice. Târgul Produs de…
13 mai 2024
Cel mai mare utilaj agricol din lume, pe ogoarele de la Terracult, județul Arad
Viitorul agriculturii este strâns legat de tehnologie. Și-au dat seama de acest lucru și reprezentanții Terracult, una dintre…
13 mai 2024
„Noaptea Muzeelor 2024” – Muzica Palatelor Orădene, cu vin și bere
Sâmbătă, 18 mai, între orele 19:00-24:00, Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice (Oradea Heritage) deschide porţile obiectivelor turistice…
13 mai 2024
AntreprenorING 6.0, eveniment pentru studenți organizat de Universitatea Oradea
Baza „Gaudeamus”, de la Stâna de Vale, a Universității din Oradea (UO) a găzduit, în acest weekend, un…
13 mai 2024