Consiliul Judeţean Cluj, în calitate de beneficiar, a finalizat procedurile legale de depunere, prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, a ofertelor pentru achiziţia serviciilor de întocmire documentaţii de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI), proiectare şi asistenţă tehnică, documentaţii cadastrale de întăbulare, studii geotehnice, expertiză tehnică, pentru un număr de şapte loturi de drumuri judeţene.
În cadrul acestei proceduri de achiziţie au depus oferte un număr de nouă societăţi comerciale pentru Lotul 1, 13 pentru Lotul 2, şase companii pentru Lotul 3, câte opt pentru Loturile 4 şi 5, 12 pentru Lotul 6 şi, respectiv, opt societăţi pentru Lotul 7.
,,Mă bucură acest interes extrem de ridicat pe care firmele de profil l-au manifestat pentru realizarea documentaţiilor. Ne dorim ca toate aceste oferte să fie evaluate cât mai rapid astfel încât contractele să poată fi atribuite şi să se înceapă lucrările. În contextul în care, după cum am mai precizat, drumurile judeţene reprezintă prioritatea absolută a acestui mandat, este esenţial ca lucrările propriu-zise să înceapă cât mai curând, în beneficiul clujenilor şi al întregii economii a judeţului”, a declarat preşedintele Consilului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
Licitaţia este organizată de Consiliul Judeţean în vederea demarării, cât mai urgente, a procesului de reabilitare şi modernizare a loturilor de drum DJ 108C DN1 – Mănăstireni, DJ 103G DN75 – Cheile Turzii, DJ 103G limită jud. Alba – Moldoveneşti – Sănduleşti – Ceanu Mic – Aiton, DJ 103M Vâlcele – Rediu – Aiton, DJ 161A Apahida – Cojocna, DJ 161 Fundătura (DN1C) -Dăbâca – Panticeu – Sărata, DJ 109D Sic – Vişea – Coasta – DN1.
Reamintim faptul că valoarea estimată a serviciilor licitate de către Consiliul Judeţean Cluj pentru aceste şapte sectoare de drumuri judeţene este de 3.120.743 de lei, fără TVA. Durata maximă stabilită pentru activitatea de proiectare este de 120 de zile de la data atribuirii, respectiv data emiterii ordinelor de începere a lucrărilor, iar criteriul de atribuire este ,,preţul cel mai scăzut”.
În ceea ce priveşte situaţia defalcată pe agenţi economici a ofertelor depuse, cele care au depus oferte pentru toate cele şapte loturi sunt societăţile ALIDO PROIECT SRL, NV Construct SRL şi S.C. D P CONSULT S.A. În ceea ce le priveşte, societăţile DAMAR CONSULT S.R.L., EVALCONS TECH SRL şi RUTIER CONEX XXI S.R.L. au depus oferte pentru şase din cele şapte loturi iar SC EXPLAN SRL a depus oferte pentru patru loturi. Pentru trei din cele şapte loturi au depus oferte societăţile Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj S.A., TEHNOCONSULTING SOLUTION SRL, DP CONS SRL, STARCOM EXIM SRL şi Best Consulting & Design SRL, iar pentru două dintre loturi au depus oferte SC EUROCERAD INTERNATIONAL SRL şi CCAT SOLUTION GRUP SRL. În acelaşi timp, BAICONS IMPEX S.R.L. a depus ofertă pentru un singur lot de drumuri judeţene.
Citește și:
Patru pasaje pietonale pe sub Centura Oradea, construite cu fonduri europene
Valoarea investiției este de 11 milioane de euro, durata de execuție fiind de 6 luni de la emiterea…
16 mai 2024
Oradea nu poate ignora Felixul. Felixul nu poate ignora Oradea
Cum poate deveni Bihorul mai atractiv din punct de vedere turistic? Aceasta a fost întrebarea la care au…
16 mai 2024
AnimaWings anunță curse regulate București – Oradea din septembrie
Se aglomerează Aeroportul Oradea. Din toamnă, cel puțin patru companii vor avea curse regulate de pe Aeroportul Oradea…
16 mai 2024
Warm-up Celebrarea Orașului la Timișoara cu un turneu de baschet
Pe noul teren de baschet de pe malul râului Bega, adiacent Bulevardului Vasile Pârvan, turneul de baschet 3×3…
16 mai 2024
Peste 1.600 de joburi oferite de 54 de angajatori la Bursa de la Oradea
Toate drumurile bihorenilor care vor să se angajeze duc la Arena Antonio Alexe, vineri, 17 mai 2024. Aici,…
16 mai 2024
Asocierea condusă de Construcții Erbașu va termina Centura Sânmartin în două săptămâni
Lucrările la drumul de legătură dintre Municipiul Oradea și Sânmartin se apropie de final. Stadiul fizic al execuției…
15 mai 2024
TIFF face Garden Party la Domeniul Banffy din Răscruci
Castelul Banffy din Răscruci, o bijuterie arhitecturală proaspăt renovată, își deschide larg porțile pentru Festivalul Internațional de Film Transilvania…
15 mai 2024
DP World stimulează comerțul european prin investiții de peste 130 mil. € în România
Fluxurile de marfă se estimează să crească cu aproximativ două milioane de tone anual, stimulând comerțul, creșterea economică…
15 mai 2024