Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe a iniţiat un proiect de hotărâre privind nominalizarea sumei de 4.952.000 de lei pe unităţi sanitare şi pe lucrări de reparaţii curente, reparaţii capitale, investiţii şi dotări cu echipamente medicale, proiect ce urmează a fi supus aprobării plenului forului administrativ judeţean.
,,Ceea ce îmi doresc este ca prin intermediul acestor fonduri pe care le alocăm spitalelor clujene să contribuim substanţial la îmbunătăţirea condiţiilor în care se desfăşoară actul medical, conştienţi fiind că salvarea vieţii şi a sănătăţii pacienţilor depinde atât de profesionalismul şi dăruirea personalului medical cât şi de calitatea infrastructurii şi de performanţa aparaturii medicale aflate în dotarea unităţilor spitaliceşti”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.
Astfel, în ceea ce priveşte unităţile medicale care urmează să primească în anul 2017 finanţare de la Consiliul Judeţean Cluj, atât pentru achiziţionarea de aparatură medicală, cât şi pentru lucrări de reabilitare şi modernizare, cea mai mare sumă, respectiv 1.150.000 de lei urmează să fie alocată Spitalului Clinic de Boli Infecţioase pentru finanţarea lucrărilor de reparaţii capitale şi modernizarea farmaciei, extinderea şi modernizarea laboratoarelor de analize medicale, modernizarea cabinetelor medicale din Ambulatoriul Integrat de pe Calea Moţilor, asistenţă tehnică precum şi achiziţionarea unui aparat de ecografie. În cazul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii, suma prevăzută este de 975.000 de lei, aceasta urmând a fi folosită pentru finanţarea dotării cu un aparat de rezonanţă magnetică nucleară.
Totodată, Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie ,,Leon Daniello” urmează a-i fi alocaţi 887.000 de lei pentru decontarea asistenţei tehnice şi realizarea lucrărilor de reabilitare şi amenajări interioare la clădirea principală a Secţiei de Pneumologie TBC Săvădisla, precum şi pentru dotarea spitalului cu un computer tomograf. În ceea ce priveşte o a patra unitate medicală aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean, finanţarea în cuantum de 800.000 de lei pentru Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa vizează suportarea costurilor pe care le presupune construirea noului Pavilion, structurat pe patru nivele, inclusiv serviciile de asistenţă tehnică şi proiectare.
Totodată, în ceea ce priveşte finanţarea spitalelor publice al căror management nu a fost preluat de către Consiliul Judeţean Cluj în anul 2009, Institutului Inimii ,,Niculae Stăncioiu“ urmează a-i fi alocaţi 500.000 de mii de lei pentru achiziţia unui aparat digital de radiodiagnostic fix mobil, precum şi pentru reparaţii curente la Secţia de Cardiologie nr. II. În acelaşi timp, 390.000 de lei urmează a fi destinaţi Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, pentru lucrări de reparaţii la acoperişul clădirii administrative, la atelierul mecanic, de tâmplărie şi electric, la terase şi centrala termică. Nu în ultimul rând, 250.000 de lei urmează a fi alocaţi de Consiliul Judeţean Spitalului Militar de Urgenţă ,,Dr. Constantin Papilian” în vederea dotării sălii de operaţii a Secţiei de Urologie şi dezvoltării terapiei minim invazive a litiazei reno-ureterale.
Citește și:
Delia Ungur, manager EBM-PAPST: Tot mai multe companii vor aplica strategia „local-for-local”
În contextul scumpirilor de pe piața energiei și a crizei semiconductorilor și a plasticului, precum și a războiului…
29 mai 2022
Profesorii școlilor din Sălaj, aduși în halele Silcotub
Un grup de profesori ai Liceului Tehnologic Mihai Viteazul (LTMV) a fost pus la curent cu noile tehnologii…
29 mai 2022
De la Satu Mare, la nivel național
Samus Lact vrea să rezolve problemele din sectorul taurin de la nivel național prin înființarea UNCST – BOVICOOP.…
29 mai 2022
Drumul expres M44 din Ungaria va fi conectat cu Drumul expres Oradea – Arad
Ungurii vor să conecteze Drumul expres M44 cu Drumul expres Oradea – Arad. Acordul privind prelungirea drumului expres…
28 mai 2022
Sibiul, Brașovul și Oradea în topul scumpirii locuințelor în trimestrul I 2022
Datele Indexului imobiliar național Kiwi Finance, bazat pe informațiile de tranzacționare reale ale imobilelor, arată că imobilele din…
28 mai 2022
Tehnologia multimedia pătrunde în Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) a introdus tehnologia multimedia și aparatura de realitate virtuală (VR) în cadrul instituției.…
28 mai 2022
Bio Culture trece la ambalajele exclusiv biodegradabile
Producătorul clujean de tomate Bio Culture va schimba ambalajele clasice cu unele biodegradabile, a anunțat fondatoarea Alina Nedeluș.…
28 mai 2022
Parcare subterană cu 111 locuri în centrul municipiului Satu Mare
Primăria Satu Mare va scoate la licitație construirea unei parcări subterane în centrul municipiului Satu Mare. Parcarea ar…
28 mai 2022
Zi de Zi știri ecoomice:
Un nou proiect imobiliar prinde contur în Sâncraiu de Mureș
Alexandru Sărmășan, în calitate de titular, […]
29 mai 2022
Bilanțul financiar al Aeroportului ”Transilvania” pe anul 2021
Consilierii județeni au aprobat joi, 26 mai, cu […]
28 mai 2022
Comercianții își reiau activitatea la Platoul Cornești
Aleșii locali ai municipiului Târgu Mureș au […]
28 mai 2022
Blocuri noi de locuințe, în pregătire la Târgu Mureș
Alin Mureșan-Florea, titular al proiectului […]
28 mai 2022
Premiu important pentru Maurer Imobiliare
Compania Maurer Imobiliare a primit miercuri, 25 […]
28 mai 2022
Reautorizare pentru un complex de porcine mureșean
Conducerea Agenţiei pentru Protectia Mediului […]
28 mai 2022
Leco Impex. Pion de bază în agricultură și industrie, de 30 de ani!
O afacere de familie bazată de încredere, […]
27 mai 2022
ULTIMA ORĂ! Statul român, negocieri pentru cumpărarea Fabricii de zahăr din Luduș!
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, […]
26 mai 2022