40 de specialiști din domenii diverse ale economiei digitale dezbat viitorul acesteia la Cluj Innovation Days 2017. Timp de două zile, în 30 și 31 martie, forumul regional va constitui epicentrul acestui domeniu în Sud-Estul Europei.
Peste 400 de manageri și specialiști din domeniul IT, reprezentanți din mediul academic, de afaceri și administrație publică se întrunesc în 30 și 31 martie la cea de-a cincea ediție a forumului regional Cluj Innovation Days, organizat de Cluj IT Cluster. După ce în 2016 discuțiile s-au focalizat pe medicină digitală și orașe inteligente, tema ediției din acest an este economia digitală – oportunități de business și transformări sociale. La eveniment vor participa specialiști români și străini, reprezentanți ai structurilor europene și ai unor centre de cercetare și inovare din țară și străinătate, manageri și oameni de afaceri.
„Cum ar trebui să evolueze educația pentru a satisface nevoile emergente ale economiei digitale? Ce ar trebui să facă guvernul pentru a se asigura că oamenii sunt pregătiți corespunzător pentru noul val de slujbe? Care sunt noile modele economice care pot profita de progresele tehnologice care se dezvoltă de la o zi la alta? Ce măsuri ar trebui luate în societate în contextul în care automatizarea anumitor locuri de muncă crește dramatic? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom căuta răspunsuri împreună cu specialiștii invitați”, a declarat Stelian Brad, președintele Cluj IT Cluster.
Vine la Cluj Innovation Days Oliver Grünn, președintele European Digital SME Alliance, una dintre cele mai mari rețele de IMM-uri din domeniul IT&C din Europa, care reprezintă interesele a peste 20.000 de IMM-uri din întreaga Europă. Inițiativă relansată anul trecut, alianța are ca membri 28 de asociații naționale și regionale din state membre ale UE și vecini ai Uniunii și urmărește să țină IMM-urile din zona digitală pe prima pagină a agendei europene. CEO al Grünn Software AG, el este și președintele Asociației Federale a IMM-urilor din IT&C din Germania, precum și membru al consiliului consultativ al Guvernului Federal, pe teme de economie digitală.
Un alt invitat special al evenimentului este prof. dr. Joaquim Schultze, directorul Departamentului de Genomică și Imunoreglare al Institutului LIMES (Life and Medical Sciences) din cadrul Universității din Bonn. Medic de profesie, Schultze și-a dezvoltat inițial cariera în cercetare medicală timp de zece ani la Harvard Medical School, apoi s-a dedicat studierii folosirii biologiei computaționale și bioinformaticii pentru înțelegerea sistemului imunitar.
Va vorbi la Cluj Innovation Days și David Wallom, profesor asociat și director asociat la Oxford e-Research Centre, unde a condus peste 50 de proiecte de cercetare în domenii precum folosirea Cloud, rețele inteligente de energie, managementul datelor de cercetare, IT-ul „verde”. Este și membru al Centrului de excelență academică în securitate cibernetică.
Printre invitați se mai numără: Dan Kaufmann, șeful Centrului de Inovare și Antreprenoriat la Sapir College și lector la universitatea Ben-Gurion; Andy S Alic, bioinformatician la Universitatea Politehnică din Valencia; George Ioannidis, directorul IN2; László Gulyás, Innovation Lead in Central and Eastern Europe pentru EIT Digital / ARISE Europe; Leo Joosten, profesor specializat în mecanismele bolilor inflamatoare, și Mihai Netea, profesor de medicină experimentală, ambii la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda; Răzvan Florian, președintele Institutului Român de Știință și Tehnologie, și Luigi Malago, cercetător științific la același institut; Dana Demetrian, vicepreședinte executiv Retail & Private Banking la BCR Erste Group.
Cluj Innovation Days 2017 este organizat de Cluj IT Cluster și se desfășoară în 30 și 31 martie la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. Cluj Innovation Days este un forum regional anual organizat de Cluj IT Cluster începând cu 2013 și care urmărește consolidarea comunității IT și facilitarea interacțiunii cu parteneri de afaceri și sectorul public.
Cluj IT Cluster este o asociaţie de tip cluster inovativ înfiinţatǎ în octombrie 2012. Numără în prezent 50 de membri: peste 30 de companii de IT cu mii de angajați și cifră de afaceri cumulată de peste 100 de milioane de euro, universități și institute de cercetare, instituții publice și organizații catalizator. Inițiativă de business, clusterul urmărește creșterea competitivității sectorului IT și a vizibilității industriei IT românești, precum și poziționarea Clujului ca un hub regional inovator.
Citește și:
40 de companii IT&C, interesate de talentele Facultății de Matematică și Informatică
La workshopul de practică organizat la Cluj Innovation Park au participat 400 de studenți interesați de contactul direct…
17 martie 2025
Dimex 2000 urcă la afaceri anuale de 124 milioane de euro
Constructorul din Bistrița-Năsăud a realizat în 2024 o cifră de afaceri de 615 milioane lei, cu 125% mai…
17 martie 2025
Soluții pentru dezvoltarea sustenabilă a companiilor din Arad și județele învecinate
Doingbusiness.ro organizează o nouă ediție a conferinței „Business Evolution – Finanțare. Digitalizare. Management eficient” pe 19 martie 2025, la…
17 martie 2025
Ovidiu Onișor: “Fermierii sunt speriați. Febra aftoasă îți închide afacerea”
Administratorul Ada Prod Com Cluj schițează anul agricol 2025 în contextul provocărilor tot mai mari care apar pe…
17 martie 2025
450 de milioane lei pentru modernizarea a 12 drumuri județene din județul Arad
Drumurile județene rămân o prioritate și acest lucru se vede în bugetul Consiliului Județean Arad. Potrivit lui Sergiu…
17 martie 2025
Stadiul lucrărilor la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea, 70%
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor au ajuns la un stadiu de execuție de 70%,…
17 martie 2025
Locuitorii din 36 localități bihorene se pot înscrie în Programul „Rabla pentru sobe”
Finanţarea pentru achiziționarea unei sobe este de 70% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult…
17 martie 2025
Se profilează primul drum expres din Sălaj. Trei noduri rutiere
Viitoarea arteră de mare viteză dintre județele Maramureș și Bistrița-Năsăud va include aici conexiuni în localitățile Jibou, Cuciulat…
17 martie 2025
Investiții
Soluții pentru dezvoltarea sustenabilă a companiilor din Arad și județele învecinate
Doingbusiness.ro organizează o nouă ediție a conferinței „Business Evolution – Finanțare. Digitalizare. Management eficient” pe 19 martie 2025, la…
17 martie 2025
450 de milioane lei pentru modernizarea a 12 drumuri județene din județul Arad
Drumurile județene rămân o prioritate și acest lucru se vede în bugetul Consiliului Județean Arad. Potrivit lui Sergiu…
17 martie 2025
Stadiul lucrărilor la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea, 70%
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor au ajuns la un stadiu de execuție de 70%,…
17 martie 2025
Locuitorii din 36 localități bihorene se pot înscrie în Programul „Rabla pentru sobe”
Finanţarea pentru achiziționarea unei sobe este de 70% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult…
17 martie 2025
Investiții anuale de 12 milioane de euro la Huedin
Majoritatea alocărilor pentru aceste proiecte din orașul clujean vor proveni, în acest an, din fonduri nerambursabile europene și…
17 martie 2025
Transilvania Investments demarează un program de răscumpărare de acțiuni
Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) fondului de investiții a aprobat, la Hotelul Aro Palace din Brașov, o…
17 martie 2025
Încă un pasaj rutier suprateran din Bihor se face din fonduri europene
Consiliul Județean Bihor, prin Serviciul Proiecte cu Finanțări Nerambursabile, a depus vineri, 14 martie, cererea de finanțare prin…
15 martie 2025
Utilaje de ultimă generație din fonduri UE pentru întreținerea drumurilor bihorene
Bihorul vrea să depună spre finanțare din fonduri europene un proiect în valoare de 47,7 milioane de lei…
14 martie 2025
Infrastructură
450 de milioane lei pentru modernizarea a 12 drumuri județene din județul Arad
Drumurile județene rămân o prioritate și acest lucru se vede în bugetul Consiliului Județean Arad. Potrivit lui Sergiu…
17 martie 2025
Stadiul lucrărilor la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea, 70%
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor au ajuns la un stadiu de execuție de 70%,…
17 martie 2025
Se profilează primul drum expres din Sălaj. Trei noduri rutiere
Viitoarea arteră de mare viteză dintre județele Maramureș și Bistrița-Năsăud va include aici conexiuni în localitățile Jibou, Cuciulat…
17 martie 2025
Încă un pasaj rutier suprateran din Bihor se face din fonduri europene
Consiliul Județean Bihor, prin Serviciul Proiecte cu Finanțări Nerambursabile, a depus vineri, 14 martie, cererea de finanțare prin…
15 martie 2025
Decizii în Maramureș: OMD se reorganizează, SDP rămâne la județ
Administrația județeană a decis să elibereze clădirea în care funcționează Organizației de Management al Destinației (OMD) în favoarea…
14 martie 2025
Utilaje de ultimă generație din fonduri UE pentru întreținerea drumurilor bihorene
Bihorul vrea să depună spre finanțare din fonduri europene un proiect în valoare de 47,7 milioane de lei…
14 martie 2025
Dimex 2000 modernizează rețeaua de apă-canal din Baia Mare
Municipalitatea băimăreană a consemnat începerea lucrărilor la proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată…
13 martie 2025
Construcții Erbașu va realiza Drumul Expres Oar – Satu Mare (10,38 km)
Constructorul Drumului Expres Oar – Satu Mare a fost desemnat Construcții Erbașu, potrivit directorului CNAIR, Cristian Pistol. Antreprenorul…
13 martie 2025
Turism
Decizii în Maramureș: OMD se reorganizează, SDP rămâne la județ
Administrația județeană a decis să elibereze clădirea în care funcționează Organizației de Management al Destinației (OMD) în favoarea…
14 martie 2025
Cloud-ul regional al Ardealului va costa 45 milioane €
Proiectul pe fonduri europene va fi pus în mișcare începând din această vară, beneficiare fiind șase județe din…
13 martie 2025
Domeniul Regal de la Săvârșin se pregătește pentru primirea turiștilor
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a consacrat ziua de miercuri, 12 martie, unor întâlniri cu colectivul Fundației Colecția…
13 martie 2025
Gustul autentic al Transilvaniei, pe pârtiile de la Șureanu
La Șureanu, turiștii nu doar schiază, ci și descoperă gusturile autentice ale Transilvaniei. Prin programul „Șureanu – Producători…
12 martie 2025
Magistrala M300 Cluj-Oradea, foarte greu și practic imposibil de finalizat la termen
Cei 166,5 kilometri care trebuie electrificați și modernizați între Cluj-Napoca și granița cu Ungaria înaintează pe alocuri bine…
11 martie 2025
Castelul Teleki, restaurat pe banii Europei
Acest proiect va reprezenta un pas important în conservarea patrimoniului cultural și în valorificarea potențialului turistic al județului…
10 martie 2025
“Vrem zborul Cluj – Nisa înapoi!”. Apel din patru țări
Dispariția cursei aeriene dintre cele două orașe reduce afacerile regionale și turismul, dar și traficul generat de studenți,…
10 martie 2025
Răzvan Pîrjol pleacă de la conducerea SC Turism Felix SA, începând cu 1 aprilie 2025
După mai puțin de un an de când a preluat această funcție (1 mai 2024), directorul general al…
9 martie 2025
Educație
40 de companii IT&C, interesate de talentele Facultății de Matematică și Informatică
La workshopul de practică organizat la Cluj Innovation Park au participat 400 de studenți interesați de contactul direct…
17 martie 2025
Stadiul lucrărilor la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea, 70%
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor au ajuns la un stadiu de execuție de 70%,…
17 martie 2025
Studenții orădeni s-au întrecut în idei la „Innovation Labs – Idea Jam”
Universitatea din Oradea a fost, vineri – 14 martie 2025, gazdă a unui eveniment „Innovation Labs – Idea…
14 martie 2025
Echipa Thermo Vault de la Universitatea Transilvania din Brașov a câștigat competiția E.ON Energy Challenge, ediția 2025
Cele șase echipe calificate în finala competiției studențești E.ON Energy Challenge, alături de mentorii lor, au avut parte…
14 martie 2025
Ministrul Educației, Daniel David, vine la Oradea STEAM Conference
Oradea STEAM Conference este un eveniment unde se dorește dezbatarea și găsirea de soluții pentru încurajarea inovației și…
13 martie 2025
Proiecte deosebite în 2024, planuri mari pe 2025 la Universitatea din Oradea
Rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, a prezentat miercuri, 12 martie 2025, în cadrul unei conferință de presă,…
12 martie 2025
Gala Elitelor Arădene, ediția a IV-a, în 15 martie la Palatul Cultural din Arad
Având ca parteneri Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Arad, Filarmonica Arad, Centrul Cultural Județean Arad precum și reprezentanți…
12 martie 2025
Universitatea din Oradea partener în AGRI-SOCIAL, un nou proiect internațional
Universitatea din Oradea este partener al proiectului AGRI-SOCIAL: Advancing Growth and Resilience through the Integration of Socially Vulnerable…
11 martie 2025
Zi de Zi știri economice:
