Prim-vicepreşedintele pentru Europa al Airbus Helicopters, Olivier Michalon, şi directorul general al IAR Ghimbav, Neculai Banea, au discutat joi, la Bucureşti, cu ministrul Economiei, Mihai Tudose, principiile unui acord general de cooperare pentru realizarea elicopterului de tip H215M la Ghimbav, potrivit unei informări publicate joi pe site-ul Ministerului Economiei.
La discuţii au participat şi ambasadorului Franţei la Bucureşti, François Saint-Paul, şi însărcinatul cu afaceri al ambasadei Germaniei la Bucureşti, Achim Troester.
”Reprezentanţii companiilor consideră că acest nou potenţial proiect comun, de o importanţă strategica şi comercială deosebită, dezvoltă colaborarea foarte bună, de aproape 50 de ani dintre Airbus Helicopters şi IAR SA”, a informat joi Ministerul Economiei.
Instituţia a reiterat faptul că susţine operatorii din industria de apărare pentru implementarea unor proiecte şi programe de dezvoltare, modernizare şi retehnologizare a capacităţilor de producţie.
”În cadrul discuţiilor, atât ministrul economiei, cât şi ambasadorul Franţei şi reprezentanţii ambasadei Germaniei şi-au exprimat deschiderea pentru dezvoltarea cooperării concrete în domeniul economic, continuând astfel relaţiile tradiţionale bune cu cele două state”, mai arată Ministerul Economiei.
De asemenea, Ministrul Economiei, Mihai Tudose, s-a întâlnit miercuri şi cu delegaţiile companiilor General Dynamics, Bell Helicopter şi Boeing. pentru a discuta despre posibile proiecte comune în industria de apărare.
General Dynamics este un conglomerat din domeniul apărării, unul din cei mai mari furnizori de echipamente militare la nivel mondial. Bell Helicopter este producător de elicoptere civile şi militare, în timp ce Boeing este unul din cei mai mari producători de aeronave din lume.
Airbus Helicopters va produce primul aparat la noua fabrică de elicoptere de la Ghimbav, inaugurată anul trecut, cel mai devreme la finalul anului viitor, dacă obţine suficient de repede numărul de comenzi necesar pentru lansarea producţiei, grupul francez vizând în special un contract pentru înlocuirea flotei de elicoptere Puma ale armatei, potrivit declaraţiilor reprezentanţilor grupului, făcute în luna februarie în faţa jurnaliştilor români.
Citește și:
Trends HRB a anunţat primele finaliste ale Galei Horeca Women Awards 2023
Leadership-ul feminin va fi sărbătorit şi premiat într-o nouă ediție Horeca Women Gala Awards, organizată de Trends HRB…
21 septembrie 2023
Hamilton a inaugurat la Timișoara hubul global de dezvoltare software
Hamilton Central Europe, membră a grupului Hamilton, a inaugurat ieri, 20 septembrie 2023, la Timișoara, noul hub global…
21 septembrie 2023
Sales Partner primește o finanțare de la Fortech Investments și vizează extinderea internațională
Sales Partner anunță ridicarea unei runde de investiții de tip seed prin achiziția unui pachet minoritar de către…
21 septembrie 2023
Sediu nou pentru Foerch România şi aproape 4 milioane de euro investite
Foerch România, parte a grupului german Theo Förch GmbH îşi extinde aprenta asupra peisajului industrial şi investeşte aproape…
20 septembrie 2023
Crosspoint Real Estate, broker exclusiv în tranzacționarea unui teren rezidențial între Biofarm și Iancu de Hunedoara Residence cu o valoare de aproximativ 5 milioane EUR
Crosspoint Real Estate, partener internațional al Savills în România, a asistat producătorul de medicamente Biofarm într-o tranzacție semnificativă.…
20 septembrie 2023
Olympus vrea centru logistic lângă Braşov şi investeşte peste 40 de milioane de euro
Mai mult de 40 de milioane de euro sunt dispuţi să investească cei de la Olympus pentru construirea…
20 septembrie 2023
ADMA TranS4MErs va susţine 20 de firme româneşti din industria producătoare
Programul European de Accelerare pentru Transformare Digitală ADMA TranS4MErs se adresează unui număr de 500 de firme din industria…
19 septembrie 2023
Demo Day pentru absolvenții Acceleratorului pentru sănătate LevelUP
Demo Day marchează finalul programului de accelerare LevelUP Health & Life Sciences Accelerator, primul accelerator pentru start-upurile din…
19 septembrie 2023
Zi de Zi știri economice:
