Listarea unui pachet de 15% din acțiunile Hidroelectrica va aduce în trezoreria Ministerului de Finanțe aproape un miliard de euro, sumă ce-i va permite Guvernului să se încadreze în ținta de deficit bugetar de 3%, asumată pentru 2017, a declarat Remus Borza, fostul coordonator al Euro Insol, care a administrat Hidroelectrica în perioada insolvenței.
Curtea de Apel București a decis, pe 30 martie, închiderea definitivă a procedurii insolvenței Hidroelectrica, după aproape cinci ani de la deschiderea procedurii, potrivit unui comunicat al Euro Insol.
Remus Borza a precizat că, odată cu închiderea procedurii de insolvență, se intră în linie dreapta în procesul de listare a companiei Hidroelectrica.
„În condițiile în care Guvernul va schimba metodologia de privatizare, vânzarea de către statul român a unui pachet de 15% va aduce în trezoreria Ministerului de Finanțe aproape un miliard de euro, sumă ce-i va permite Guvernului să se încadreze în ținta de deficit bugetar de 3%, asumată pentru 2017”, a precizat Borza.
Acesta se referă la schimbarea metodologiei actuale, potrivit căreia banii din listare rămân în bugetul companiei. Dacă această metodologie va fi schimbată, banii vor putea merge la bugetul de stat.
De asemenea, reprezentanții Euro Insol au prezentat cauzele și efectele insolvenței Hidroelectrica.
„Situația dezastruoasă în care se găsea Hidroelectrica la momentul formulării cererii de deschidere a procedurii, având pierderi cumulate de peste 170 milioane euro în exercițiile financiare 2011 — 2012, datorii de peste 1,1 miliard euro și o trezorerie netă negativă de 782 milioane lei, s-a datorat unui cumul de factori care au fost relevați de administratorul judiciar în Raportul privind cauzele și împrejurările insolvenței Hidroelectrica”, precizează Euro Insol, în comunicat.
La data deschiderii procedurii insolvenței, 20 iunie 2012, compania era parte într-un număr de 11 contracte bilaterale de furnizare a energiei electrice, extrem de păguboase pentru societate și care nu puteau fi încetate de Hidroelectrica din cauza clauzelor extrem de dezavantajoase. Aceste contracte bilaterale au generat în perioada 2006-2012 o pierdere financiară de 4.874.746.999 lei (aproximativ 1,1 miliarde de euro).
Toate aceste contracte erau prelungite prin acte adiționale mult anterior datei de expirare (cu aproximativ cinci ani înainte), ajungându-se la situația în care, cele mai importante contracte din punct de vedere al cantității de energie livrată (7.222.305 MW cantitate livrată în 2011 dintr-un total de 12.891.972 MW livrați prin contracte bilaterale, reprezentând deci o pondere de aproximativ 56%) cum erau cele încheiate cu Energy Holding, Alpiq RomIndustries, Alpiq RomEnergie și Alro SA, să fie prelungite până în anul 2018 sau chiar 31.12.2019, se mai arată în comunicat.
O altă cauză a insolvenței au reprezentat-o contractele de întrajutorare în care Hidroelectrica era parte și care aveau ca obiect cumpărarea energiei de la alți producători, mai scumpi (Nuclearelectrica, Termoelectrica, Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Rovinari, Electrocentrale Deva). În perioada 2009 — 2011. Hidroelectrica a cumpărat energie la un preț mediu de achiziție de 153 lei/MWh de la Nuclearelectrica și 215 lei/MWh de la producătorii în centrale termoelectrice, în condițiile în care în contractele bilaterale prețul de vânzare al energiei electrice se situa în jurul valorii de 130 lei/MWh, înregistrând astfel o pierdere de 137 milioane euro doar în cei 3 ani.
De asemenea, la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, Hidroelectrica înregistra cheltuieli enorme cu personalul, pentru anul 2011 cheltuiala depășind 100 de milioane de euro, în condițiile în care acesta a fost un an secetos și s-a înregistrat o scădere semnificativă (numai 14,71 TWh produși în anul 2011 față de 19,85 TWh în anul 2010), tradusă într-o scădere drastică a unor venituri oricum insuficiente pentru susținerea activității. Cheltuielile cu personalul erau supradimensionate în principal din cauză că veniturile încasate de salariați erau compuse în proporție de doar 41% din salariu, restul de 59% fiind reprezentate de diverse sporuri, prime, ajutoare și alte facilități, mai explică reprezentanții fostului administrator.
O altă cauză a insolvenței a reprezentat-o vânzarea unei părți însemnate de energie la prețul reglementat de ANRE, care nu acoperea costul de producție. În 2011, ANRE a impus un preț de vânzare a energiei electrice pe piața reglementată de 98,4 lei/MWh, în condițiile în care costul de producție a fost în același an de 111,82 lei/MWh. Cantitatea de energie electrică livrată de Hidroelectrica în piața reglementată a fost de 3,87 TWh în anul 2011, respectiv 27% din producția proprie, ceea ce înseamnă că o treime din energia electrică produsă a fost vândută în pierdere, sub costul de producție cu aproximativ 20%.
În contextul în care nivelul producției de energie electrică a scăzut în mod dramatic din cauza secetei din 2011 și în condițiile în care și în anul 2012 Hidroelectrica s-a confruntat cu aceleași condiții de secetă, producția a atins un minim istoric (12 TWh pentru 2012, față de 19,85 TWh în anul 2010). Cu toate acestea, pentru anul 2012, ANRE stabilea un preț al energiei pe piața reglementată de numai 72,27 lei/MWh, în condițiile în care costul bugetat era de 125 lei/MWh, ceea ce a condus la o diferență de 52,73 lei/MWh (costul fiind cu aproximativ 73% mai mare decât prețul de vânzare). Mai mult, ANRE a sporit obligațiile Hidroelectrica în piața reglementată în anul 2012, de la 4,5 la 5,5 TWh, ceea ce, la un preț 72,27 lei/MWh și un cost de 125 lei/MWh, a condus la o pierdere de circa 290 milioane lei.
Tot din anul 2011, costurile cu apa uzinată au crescut cu 323%, ca efect al aplicării HG nr. 1202/2.12.2010 privind actualizarea cuantumului contribuțiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă. Dacă, până în anul 2010 inclusiv, prețul apei uzinate era de 0,26 lei pentru o mie de metri cubi, prin actul normativ menționat prețul a crescut la 1,10 lei pentru o mie de metri cubi. Cheltuiala cu apa uzinată reprezintă una dintre cele mai importante componente ale costurilor pe care le implică producția de energie electrică (aproximativ o treime din cost), iar faptul majorării cuantumului contribuției specifice a crescut costurile Hidroelectrica cu 60 de milioane de euro în anul 2011.
La momentul formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, Hidroelectrica era de asemenea implicată în raporturi contractuale dezavantajoase cu filialele sale, Hidroserv. Totodată, Hidroelectrica susținea financiar obiective de investiții de amploare, cu componentă hidroenergetică redusă, promovate înainte de anul 1990 de Ministerul Energiei Electrice și Consiliul Național al Apelor, pentru ca, ulterior, pe bază de acte normative, sarcina finanțării și finalizării acestora să revină Hidroelectrica împreună cu ministerele de resort. Deși în teorie contribuția diverselor ministere de resort la finanțarea acestor obiective era o obligație legală, în realitate Hidroelectrica a ajuns să finanțeze exclusiv aceste lucrări în ciuda faptului că investițiile în discuție nu îmbunătățesc randamentul activității sale de producție, având cu totul alte scopuri și finalitate.
Măsurile de eficientizare luate în procedura de insolvență au condus la revirimentul companiei de stat. După doar un an de insolvență, Hidroelectrica anunța în anul 2013 un profit de 202 milioane euro și în anul 2014 un profit-record de aproape 300 milioane euro, reușind în acest interval de timp să-și reducă datoria cu 82%, respectiv de la 4,3 miliarde lei la 775 milioane lei.
Pentru recăpătarea privilegiilor din contractele bilaterale, traderii au acționat Hidroelectrica în instanța în peste 200 de litigii — contestații la tabelul de creanțe, acțiuni în despăgubiri, opoziții la deschiderea procedurii, contestații împotriva denunțării contractelor de către administratorul judiciar, recuzări, strămutări, contestații în anulare. Toate cauzele au fost respinse de toate instanțele, inclusiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, în aproximativ 5 ani de litigii.
Borza a susținut că insolvența Hidroelectrica a răsturnat eterna paradigmă că statul este un prost administrator.
„Și companiile statului pot să genereze încredere, stabilitate și profit dacă managementul acestor companii este încredințat unor oameni recomandați de competențe profesionale, capabilități manageriale, moralitate și nu exclusiv de carnetul de partid. Companiile statului administrate corect și eficient pot să reprezinte veritabile motoare de creștere economică și piloni de stabilitate socială. Insolvența Hidroelectrica a făcut istorie. A arătat o cale extrem de eficientă, deși dureroasă în costuri sociale, pentru toate companiile aflate în dificultate în efortul de a-și restructura business-ul, de a-și crește competitivitatea într-o piață concurențială”, a adăugat Borza.
