Pentru anul 2016, Praktiker România anunţă o creştere a vânzărilor de peste 3% faţă de anul 2015. Rezultatele financiare vin în contextul unei scăderi de 4.8 procente a pieţei construcţiilor, în aceeaşi perioadă, potrivit unui comunicat de presă.
Omer Susli, proprietar Praktiker România a declarat: “Pentru Praktiker România, 2016 a fost un an favorabil, al consolidării financiare, atât datorită creşterii vânzărilor, cât şi menţinerii rezultatelor operaţionale la un nivel similar cu cel din 2015, în ciuda majorării nivelului chiriilor. În plus, tot în 2016 am luat şi decizia de a le creşte salariile şi beneficiile angajaţilor noştri. Nu doar pentru a ne alinia trendului pieţei, ci şi pentru a-i menţine aproape de companie, pentru că reprezintă pentru noi o resursă valoroasă. Ne-am menţinut creşterea şi trendul ascendent de la preluarea din 2014 şi ne dorim ca evoluţia să continue şi anul acesta, cu atât mai mult cu cât există premise ale revenirii pe profit.”.
Afacerile companiei Praktiker România s-au ridicat anul trecut la 137 milioane de euro, la un nivel similar anului 2015.”Praktiker investeşte aproximativ 600.000 de euro pentru fiecare remodelare a magazinelor. Astfel, până la finalul acestui an, reprezentanţii companiei îşi doresc să ajungă la un număr de 20 de magazine Praktiker modernizate şi redeschise, din cele 27 existente la nivel naţional”, au mai preizat reprezentanții companiei.
În prezent, Praktiker are 1700 de angajaţi în cele 23 de oraşe unde există unităţi de vânzare şi o ofertă de 400 de locuri de muncă disponibile. Potrivit sursei citate, oferta online include peste 20.000 de produse livrabile la nivel naţional, urmând ca, în a doua jumătate a anului, să fie dezvoltată şi opţiunea Click and Collect. În prezent, comenzile efectuate în magazinul online sunt livrate dintr-un singur magazin către întreaga ţară, urmând ca, în curând, procedura de livrare să fie extinsă la trei magazine.
Citește și:
DAW Bența România a cucerit titlul de “Campion în Business 2023”
Compania mureșeană DAW Bența România a fost laureată cu titlul de “Campion în Business 2023” la gala de…
29 noiembrie 2023
Estimare KeysFin: Industria locală de software va continua să crească în 2023 și va atinge un nou nivel record
Analiza KeysFin a demonstrat că cifra de afaceri a companiilor din industria de software din România a crescut…
29 noiembrie 2023
Cea mai înaltă clădire de utilizare mixtă din Japonia, Azabudai Hills a fost inaugurată la Tokyo
20.000 de angajați vor munci și 3.500 de persoane vor locui în Azabudai Hills, clădirea ce deține recordul…
28 noiembrie 2023
Grupul Materom, alături de personalul medical ”în bătălia pentru viață și pentru sănătate”
Grupul de firme Materom din Cristești a susținut și va susține în continuare activitatea personalului medical „în bătălia…
28 noiembrie 2023
Vitesco Technologies enters into business combination agreement with Schaeffler
Increase of the offer price to EUR 94 per Vitesco Technologies share Agreement signed with Schaeffler, which sets…
28 noiembrie 2023
Fragedo, nr. 1 pe piața cărnii de pui din România
Fragedo, liderul mărcilor de carne de pui din România, a fost reconfirmat pentru a 5-a oară consecutiv în…
28 noiembrie 2023
Mihai Fugarevici, Managerul General al STADA România: „1 din 3 europeni va avea o cutie de medicamente fabricată în Ardeal”
Managerul General al STADA România, Mihai Fugarevici, a deschis cea de-a doua parte a conferinței „Infrastructura de sănătate…
27 noiembrie 2023
Spitalul Oncologic Medex, proiect social unic în România
La cel de-al doilea panel al conferinței cu tema Infrastructura de sănătate și finanțarea serviciilor medicale – Dilemă.…
27 noiembrie 2023
Zi de Zi știri economice:
