Volkswagen-Audi şi Enercon sunt interesate să demareze business-uri sau să dezvolte parteneriate în România, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului pentru Mediul de Afaceri Comerţ şi Antreprenoriat remis miercuri Agerpres.
Ministrul de resort, Alexandru Petrescu, a vizitat în Germania standurile companiilor româneşti aflate la Târgul de la Hanovra – ‘Hanovra Messe’ – unul dintre evenimentele din domeniul tehnologiei industriale.
Conform comunicatului, ziua a fost dedicată şi întâlnirilor cu mediul de afaceri german, fiind programate discuţii atât cu reprezentanţii unor companii prezente deja cu investiţii consistente pe piaţa românească şi care doresc să îşi extindă amprenta investiţională (Schaeffler, Rittal GmbH), cât şi cu boardul de conducere al unor firme care sunt interesate să demareze afaceri sau să dezvolte parteneriate în România (Volkswagen – Audi, Enercon GmnH).
‘Firmele germane prezente în România sunt preponderent angrenate în activităţi de producţie şi de R&D (cercetare şi dezvoltare – n. r.), strategiile de dezvoltare a acestora fiind convergente cu măsurile Guvernului de reindustrializare a României, accentuând tranziţia de la exportul de resurse prime la exportul de produse cu valoare adăugată mare’, a spus ministrul Petrescu.
În ceea ce priveşte târgul, faptul că la ediţia din acest an prezenţa sectorului IT românesc constituie o premieră, spune ministrul, indică importanţa şi potenţialul de creştere şi de internaţionalizare a companiilor româneşti din domeniu.
‘Îmi doresc pentru anii viitori o prezenţă mai consistentă la acest eveniment a companiilor româneşti din mai multe sectoare, pentru că Hanover Messe este locul în care firmele producătoare de tehnologii de vârf din întreaga lume se întâlnesc şi se conectează. De asemenea, o participare mai numeroasă la Hanover Messe reprezintă şi o modalitate prin care putem creşte contribuţia României în valoarea totală a importurilor germane de la 1,26% la 3%’, a mai arătat Petrescu.
Hannover Messe este un eveniment ce înglobează peste 10 expoziţii care acoperă diverse ramuri ale industriei, precum automatizare, energie, soluţii IT sau furnizarea de energie eoliană. România este un partener tradiţional al târgului Hannover Messe, anul acesta participând un număr de 37 de companii româneşti, pentru 20 dintre ele participarea fiind asigurată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în colaborare cu patronatele din industrie (FEPA-CM, APREL, ARIES), prin Programul de promovare a exporturilor.
Citește și:
BMW accelerează transformarea digitală prin cooperarea strategică cu Centrul de IT din Cluj al grupului
Digitalizarea este una dintre prioritățile strategice de top pentru Rețeaua de Achiziții și Furnizori a Grupului BMW. Compania…
19 mai 2025
Horia Gustă și Cristian Pascu au primit noi mandate de președinte respectiv, vicepreședinte, în Consiliul Director al AAF din România
Mihnea Bărbulescu, Erste Asset Management România, devine membru în Consiliul Director al AAF. Membrii Asociației Administratorilor de Fonduri…
16 mai 2025
ROMBAT sărbătorește 45 de ani de inovație și inaugurează o linie de producție de ultimă generație
ROMBAT, singurul producător integrat 360° de baterii auto din România, aniversează 45 de ani de activitate neîntreruptă, traversând…
16 mai 2025
Un nou exercițiu de business – networking la BNI Oradea
Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by…
15 mai 2025
Speakeri de top, premieră de material rulant și parteneriate strategice, la Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, Oradea
Explorând Viitorul Feroviar: Conferinţele Club Feroviar – Operatorie Feroviară & Material Rulant. Vino să iei parte la o…
15 mai 2025
Aplică la programul de internship „Rising Stars at IULIUS”
O carieră de succes se construiește prin pași mici, siguri și bine ghidați, alături de profesioniști care sunt…
14 mai 2025
Apel comun al mediului de afaceri
Mediul de afaceri din România, reprezentat de organizațiile semnatare, atrage atenția într-o voce comună asupra deteriorării accelerate a…
14 mai 2025
Romania va participa la concursul internațional de arhitectura de la Paris cu o echipă din Timișoara
Saint-Gobain România anunță rezultatele etapei naționale a uneia dintre cele mai remarcabile competiții pentru viitorii specialiști din domeniul…
14 mai 2025
Investiții
DEME Macarale relocă 425 de grinzi de pe lotul Chiribiș – Biharia al Autostrăzii A3
Lucrările la Autostrada Transilvania continuă cu o operațiune importantă de logistică și reutilizare a materialelor: 425 de grinzi…
19 mai 2025
Clădiri istorice și mașini de epocă în Piața Regele Ferdinand din Oradea
Vineri și sâmbătă, 16 și 17 mai 2025, cei care au trecut prin Piața Regele Ferdinand din Oradea,…
18 mai 2025
Horia Gustă și Cristian Pascu au primit noi mandate de președinte respectiv, vicepreședinte, în Consiliul Director al AAF din România
Mihnea Bărbulescu, Erste Asset Management România, devine membru în Consiliul Director al AAF. Membrii Asociației Administratorilor de Fonduri…
16 mai 2025
Peste 3 milioane de euro pentru modernizarea zonei de agrement Căsoaia
Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol…
16 mai 2025
S-a semnat contractul pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea
Joi, 15 mai 2025, la Ministerul Transportului, în prezența ministrului Sorin Grindeau, a fost semnat contractul pentru realizarea…
15 mai 2025
Un nou exercițiu de business – networking la BNI Oradea
Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by…
15 mai 2025
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Speakeri de top, premieră de material rulant și parteneriate strategice, la Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, Oradea
Explorând Viitorul Feroviar: Conferinţele Club Feroviar – Operatorie Feroviară & Material Rulant. Vino să iei parte la o…
15 mai 2025
Infrastructură
DEME Macarale relocă 425 de grinzi de pe lotul Chiribiș – Biharia al Autostrăzii A3
Lucrările la Autostrada Transilvania continuă cu o operațiune importantă de logistică și reutilizare a materialelor: 425 de grinzi…
19 mai 2025
Minune la Cluj. Podul de la Ciurila, finalizat înainte de termen
Noul pod din comuna Ciurila edificat de Consiliul Județean (CJ) Cluj pe Drumul Județean DJ 107R, a fost…
16 mai 2025
Simulator de tren, experiență VR și zeci de angajatori la Târgul de Carieră Feroviară
Vizitatorii Târgului de Carieră Feroviară în România vor avea parte, în premieră, de o experiență interactivă unică: vor…
16 mai 2025
S-a semnat contractul pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea
Joi, 15 mai 2025, la Ministerul Transportului, în prezența ministrului Sorin Grindeau, a fost semnat contractul pentru realizarea…
15 mai 2025
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Speakeri de top, premieră de material rulant și parteneriate strategice, la Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, Oradea
Explorând Viitorul Feroviar: Conferinţele Club Feroviar – Operatorie Feroviară & Material Rulant. Vino să iei parte la o…
15 mai 2025
Pe 20 mai încep lucrările la lotul Chiribiș – Biharia din Autostrada Transilvania
La patru ani și jumătate de la finalizarea primului tronson din Autostrada A3 Transilvania: Borș2 – Biharia, de…
14 mai 2025
Maravet s-a mutat în cel mai mare depozit din județul Maramureș
Distribuitorul băimărean de produse pentru animale a închiriat depozitul pentru 15 ani de la dezvoltatorul de spații logistice…
12 mai 2025
Turism
Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards
Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
16 mai 2025
Peste 3 milioane de euro pentru modernizarea zonei de agrement Căsoaia
Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol…
16 mai 2025
BT Capital Partners a mediat fuziunea Paralela 45 – Rainbow Tours
Divizia de investment banking a grupului clujean s-a ocupat de consultanța financiară a tranzacției prin care compania poloneză…
15 mai 2025
Un nou exercițiu de business – networking la BNI Oradea
Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by…
15 mai 2025
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
13 mai 2025
Muzeele orădene participă împreună la Noaptea Europeană a Muzeelor
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează în 17 mai a.c. mult așteptatul eveniment de anvergură europeană…
12 mai 2025
Expoziție Lee Miller la Casa Regelui Charles al III-lea din Viscri
O expoziție-eveniment, dedicată fotografei și corespondentei de război Lee Miller, s-a deschis la Casa Regelui Charles al III-lea…
12 mai 2025
Educație
Arena Urșilor Junior 2025 – Generația viitorului antreprenorial se întâlnește la Brașov!
Zbor Hub Brașov a fost gazda celei mai vibrante ediții a Arena Urșilor Junior, un eveniment dedicat viitorilor…
19 mai 2025
Viitorii studenți mediciniști din Cluj, testați la simularea concursului de admitere
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (UMFIH) Cluj-Napoca a organizat cea de-a XVI-a ediţie a simulării concursului…
19 mai 2025
Tur de forță al Rectoratului UTCN, la trei universități din Japonia
Delegația oficială a Universității Tehnice din Cluj-Napoca a fost formată din rectorul Vasile Țopa și prorectorul pentru infrastructură…
16 mai 2025
Conferințele Dilema revin la Oradea
Între 22 și 24 mai, vor avea loc la Oradea Conferințele Dilema, oraș în care acest proiect cultural…
16 mai 2025
Sfaturi de la Garda de Mediu Bihor pentru evitarea amenzilor de mediu
Membrii Federației Patronilor Bihor (FPB) s-au aflat joi, 15 mai 2025, față în față cu reprezentanții Gărzii de…
16 mai 2025
Peste 3 milioane de euro pentru modernizarea zonei de agrement Căsoaia
Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol…
16 mai 2025
Reper pentru leadership-ul feminin: Lansarea Indexului Antreprenoriatului Feminin
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA lansează, în premieră în România, Indexul Antreprenoriatului Feminin – un instrument…
15 mai 2025
Peste 700 de concurenți din 13 țări, la Robotics Championship Oradea
Ediția a XIII-a a competiției Robotics Championship va avea loc pe 16 și 17 mai la Sala Polivalentă…
15 mai 2025
Zi de Zi știri economice:
