Producătorul de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, a încheiat primul trimestru cu un profit brut de 482 milioane lei, cel mai mare câștig trimestrial obținut până acum de companie, cu 100 milioane lei mai mare față de perioada similară a anului trecut, a declarat, într-un interviu acordat News.ro, directorul general al Hidroelectrica, Ovidiu Agliceru, care a precizat că societatea dispune de lichidități de peste 2,7 miliarde lei (circa 600 milioane euro) în bănci.
Pentru primele patru luni din acest an, compania estimează un profit brut de 600 milioane lei. ”Suntem într-o perioadă de debite mici, secetoasă. La sfârșitul primelor trei luni am încheiat cu o producție de 3,5 TWh, la care se vor adăuga 1,3 TWh din luna aprilie”, a afirmat Agliceru, pentru News.ro.
Pentru întregul an 2017, Hidroelectria și-a propus să obțină un profit brut de 1,2 miliarde de lei, la venituri de 3,1 miliarde lei. În 2016, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 3,3 miliarde lei și un profit brut de 1,5 miliarde lei.
Hidroelectrica și-a programat în acest an investiții de 470 milioane lei, cea mai mare parte în retehnologizarea hidrocentralei Stejaru și în terminarea centralelor hidroelectrice Nehoiașu-căderea Surduc, Racovița, Bretea, Dumitra, Bumbești și Răstolița.
Anul trecut, producătorul de energie a plătit apraoape 80 milioane euro pentru investițiile în centrale noi și retehnologizări. Hidrocentrala Stejaru, care a fost oprită între 1 martie și 15 aprilie, conform programului de retehnologizare, funcționează acum cu cinci hidroagregate, iar hidroegregatul numărul 6 este retras din exploatare pentru retehnologizare.
Curtea de Apel București a decis, pe 30 martie, închiderea definitivă a procedurii insolvenței Hidroelectrica, după aproape cinci ani de la deschiderea procedurii.
Citește și:
DEER a modernizat S-axa 20 kV Crasna-Cizer din Sălaj
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), Sucursala Zalău, a finalizat lucrarea de investiții ”Modernizare S-axa 20 kV Crasna-Cizer” din…
19 noiembrie 2025
Parteneriatul energetic România – Germania, parafat la Berlin
Bogdan Ivan și Ovidiu Bușoi, ministru și secretar de stat în Ministerul Energiei, au convenit, în capitala germană,…
19 noiembrie 2025
Rețele moderne și infrastructură pentru mobilitate electrică
PPC România accelerează investițiile cu fonduri europene PPC România este unul dintre cei mai mari jucători de pe…
18 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
DEER a inaugurat stația de transformare 110/20kV Sibiu Vest
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) a inaugurat astăzi noua stație de transformare 110/20kV Sibiu Vest din zona industrială…
13 noiembrie 2025
Monsson și Prime Batteries au semnat un memorandum pentru 1070 MWh de baterii destinate proiectelor din România și Europa
„Acest memorandum ne asigură o traiectorie clară pentru implementarea a 1070 MWh de sisteme pentru stocarea energiei pe…
12 noiembrie 2025
Chisăliță: Analiza corectă și integrată de mediu – condiție esențială pentru sustenabilitatea proiectelor hidroenergetice realizate în proporție de 70-90%
În ultimii ani, mai multe proiecte de hidrocentrale din România au devenit subiect de controversă între autorități, companiile…
12 noiembrie 2025
Clujul intră în forță pe piața energiei. Va produce curent și gaz la preț redus
După ce a refuzat oferte exorbitante din Elveția și Turcia, Consiliul Județean a ridicat, cu doar 12 milioane…
11 noiembrie 2025
Investiții
Care este stadiul lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania în județul Bihor
Veștile sunt încurajatoare pentru finalul anului 2025 pe cele două loturi ale Autostrăzii A 3 Transilvania: Suplacu de…
21 noiembrie 2025
Trafic fluidizat la ieșirea din Oradea spre Cluj: se deschide Pasajul Oșorhei
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la ora 9:00, se deschide traficul pe pasajul suprateran de la ieșirea din…
21 noiembrie 2025
Nokian Tyres Oradea, prima fabrică de anvelope din lume, cu zero emisii de CO2
Nokian Tyres a organizat, marți, 18 noiembrie, un eveniment dedicat sustenabilității și viitorului producției industriale responsabile, confirmând statutul…
18 noiembrie 2025
Knauf ridică la Huedin una dintre cele mai mare fabrici de gips-carton din Europa
Unitatea de producție presupune o investiție de 88 milioane €, o condiție esențială pusă de concernul german și…
18 noiembrie 2025
Seceta, provocarea numărul unu pentru cultivatori. Irigațiile devin obligatorii
Agricultura din România se află într-un punct de inflexiune, în care adaptarea la schimbările climatice nu mai este…
18 noiembrie 2025
De la lohn la leadership tehnologic – Regiunea Nord-Vest a României, pol al cooperării româno-germane
România a cunoscut o dezvoltare economică remarcabilă în ultimele două decenii. Totul a început treptat, odată cu demararea…
17 noiembrie 2025
Premierul Bolojan și Nokian Tyres analizează noi oportunități de dezvoltare în România
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit luni, 17 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, delegația Nokian Tyres condusă de…
17 noiembrie 2025
TECHconnect 2025. Lupta costului per piesă și de ce România nu poate face transferul la industria „5.0”
Diferența de cost per piesă dintre China, SUA și Europa s-a lărgit. Europa se confruntă cu fragmentare tehnologică,…
17 noiembrie 2025
Infrastructură
Care este stadiul lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania în județul Bihor
Veștile sunt încurajatoare pentru finalul anului 2025 pe cele două loturi ale Autostrăzii A 3 Transilvania: Suplacu de…
21 noiembrie 2025
Trafic fluidizat la ieșirea din Oradea spre Cluj: se deschide Pasajul Oșorhei
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la ora 9:00, se deschide traficul pe pasajul suprateran de la ieșirea din…
21 noiembrie 2025
Sălăjenii vor circula pe autostradă până la Viena
Anul viitor va fi dat în trafic tronsonul Nușfalău – Borș al Autostrăzii Transilvania (A3), susține deputatul Lucian…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Dimex 2000 și Kareol Serv reabilitează rețeaua de apă-canal a Băii Mari
Cele două companii de construcții vor acționa pe străzile Coșbuc, Silviculturii și Anton Pann din municipiul maramureșean. În…
12 noiembrie 2025
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
Turism
Consorțiu pentru turismul premium în Transilvania. Miza: 350 milioane €
Complexurile Wonderland Resort și Alpin, SunRai Creasta Cocoșului și El Paradiso, alături de noua rută Via Transilvanica, sunt…
19 noiembrie 2025
Marile hoteluri ale Transilvaniei și Banatului se promovează la Barcelona
Unitățile turistice Radisson Blu, Ibis, Timișoara, Grand Napoca din aceste regiuni ale României, alături de Marriott sau Sheraton…
18 noiembrie 2025
Secretele din spatele Oradea Experience: aplicația care schimbă regulile jocului
Din greutăți, spre tehnologie: povestea tânărului care a creat aplicația Oradea Experience. Într-o lume în care poveștile de…
18 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Proiectele majore ale Aro Palace, dezvăluite acționarilor Transilvania Investments
Compania brașoveană Transilvania Investments a organizat Ziua Investitorului, care a avut loc la Hotelul Aro Palace. Managementul companiei…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Educație
Cum rămânem umani în era AI: Lecțiile de la „The Human Shift” Oradea
Lidership în era AI și burnout: Esența Conferinței „The Human Shift” de la Oradea. Double Tree by Hilton…
21 noiembrie 2025
Leadership și inovație în industrie: provocările pieței, AI și resursa umană
Patru lideri din companii de top, din industrii diferite, au dezbătut la The Human Shift, în cadrul unui…
21 noiembrie 2025
Studenți și elevi din Cluj, care se formează în domeniul construcțiilor, în vizită la RIVUS
30 de studenți de la Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca și 30 de elevi de…
20 noiembrie 2025
Tinerii softiști ai universităților din București și Cluj au luptat pentru supremație în România
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii a anunțat câștigătorii Burselor ANIS, cadre universitare tinere care inovează…
20 noiembrie 2025
Secretele din spatele Oradea Experience: aplicația care schimbă regulile jocului
Din greutăți, spre tehnologie: povestea tânărului care a creat aplicația Oradea Experience. Într-o lume în care poveștile de…
18 noiembrie 2025
Rezultate bune pentru studenții orădeni la „Student Design & Manufacturing Competition 2025”
Ediția a V-a a competiției naționale dedicată studenților s-a desfășurat la Universitatea din Oradea. Universitatea din Oradea a…
17 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025



