Programul ”Prima Casă” a atins un maxim istoric al solicitărilor de garantare, fiind înregistrate zilnic peste 500 de noi solicitări, se arată într-un comunicat de presă al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM).
”Programul Prima Casă este cel mai accesat program guvernamental gestionat de FNGCIMM, statisticile și analizele realizate arătând o evoluție ascendentă de la an la an, iar numărul solicitărilor de garantare primite de FNGCIMM în această perioadă au atins un maxim istoric. FNGCIMM implementează cu succes Programul Prima Casă din anul 2009, până în prezent peste 200.000 de români reușind să achiziționeze casa mult visată. Rămânem partenerul de încredere atât pentru beneficiari, cât și pentru băncile înscrise în program și reiterăm angajamentul de a asigura și îmbunătăți permanent derularea mecanismului de garantare”, se arată în document.
FNGCIMM îi asigură pe potențialii beneficiari că, în această perioadă, există suficiente fonduri pentru emiterea garanțiilor aferente dosarelor aprobate de către finanțatori.
”Anul 2017 se distinge prin concentrarea solicitărilor de garantare pe o perioadă mai scurtă de timp față de anii anteriori, ceea ce a influențat fluxul operațional zilnic, într-o măsură semnificativă: înregistrăm un număr de peste 7.000 de dosare aflate în diferite stadii de analiză, iar numărul de noi solicitări pe care le înregistrăm zilnic, depășeste 500. Acest lucru reprezintă o provocare pentru echipa FNGCIMM, care face eforturi însemnate pentru soluționarea cererilor în cel mai scurt timp”, menționează sursa citată.
Fondul anunță totodată că a suplimentat numărul de angajați implicați în toate etapele procesului de analiză și a extins programul de lucru, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Citește și:
Peste 1.600 de joburi oferite de 54 de angajatori la Bursa de la Oradea
Toate drumurile bihorenilor care vor să se angajeze duc la Arena Antonio Alexe, vineri, 17 mai 2024. Aici,…
16 mai 2024
Conferință despre oportunitatea refinanțării creditelor
Informații utile despre oportunitatea refinanțării creditelor, despre gestionarea eficientă a finanțelor și despre soluții financiare avantajoase au avut…
11 mai 2024
First Officer Daiana Dajulescu: „S-ar putea să fim străini, dar pe acest zbor suntem o familie”
Când a urcat pentru prima dată la bordul unei aeronave, la 10 ani, Daiana Dajulescu spune că era…
9 mai 2024
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024
Măsurile fiscale recente au schimbat metodele de remunerare și fidelizare a angajaților din industria serviciilor pentru afaceri
Evoluția salariilor în industria serviciilor pentru afaceri urmează evoluția generală a pieței cu o creștere de 4% pentru…
30 aprilie 2024
Trei studenți din Timișoara și Cluj-Napoca au câștigat ediția a III-a a RESPO CITY
Trei studenți din Timișoara și Cluj-Napoca au câștigat premiul cel mare, în valoare de 5.000 de euro, în…
29 aprilie 2024
Launch of a Memorandum of Understanding for Architectural Excellence in Georgia
In a major step forward to promote architectural excellence and technological integration in the construction sector, SHARE Architects,…
26 aprilie 2024
Get to know the 50 most influential people in Romanian real estate
Property Forum is excited to announce the fourth edition of its annual listing of the 50 most influential people in…
24 aprilie 2024