Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Premiera: harta business pentru Iasi

PIN MAP IASI, prima harta a birourilor moderne din oras, care contine si initiativele ce conteaza pentru industria IT & Outsourcing (aeroport, start-up hub-uri, sali de conferinta, statii de incarcare masini electrice), precum si zonele unde vor fi implementate viitoarele proiecte ale cladirilor verzi de birouri, a fost lansata la Aeroportul International Iasi.

Evenimentul a avut loc in incinta terminalului T3, unde invitatii au vorbit despre importanta unei astfel de harti pentru orasul Iasi.

George Turcanasu, lector dr., Facultatea de Geografie si Geologie, UAIC Iasi: „Dupa o jumatate de an de munca, avem in sfarsit prima harta a birourilor si a intregului ecosistem al noilor industrii din Iasi. Dar acest produs nu reprezinta doar o colectie de harti de reperaj necesara oamenilor de afaceri si autoritatilor, ci si un material de reflectie asupra dezvoltarii noilor industrii si a evolutiilor urbanistice si functionale ale Iasului in perioada imediata. Cele mai multe proiecte majore anuntate – cel mai adesea, peste 10.000 de metri patrati – vor fi situate fie in zona pericentrala de est, fie in zona industriala ce nu sunt momentan valorificate suficient”.

Dan Zaharia, Senior Consultant Extind: „Am incercat sa fim cat mai pragmatici si am inclus in aceasta harta peste 300 de obiecte geografice – cladiri de birouri functionale si proiectele office anuntate, parcurile industriale si tehnologice, hub-urile, centrele de conferinta, universitatile, centrele culturale, firmele principale de IT&Outsourcing, statiile de incarcare ale vehicolelor electrice si cladirile emblematice ale Iasului. Harta va fi un fel de pasaport al orasului nostru, cu care ne putem prezenta in fata oricarul investitor sau actionar, mandri ca avem un oras cu potential insemnat de dezvoltare. Dorim sa fim un exemplu pentru alte orase din Europa Centrala si de Est”.

Alexandru Anghel, directorul Aeroportului International Iasi: „O astfel de harta ne ajuta sa obtinem date precise privind distribuirea spatiilor de birouri in oras si companiile cu capital strain care functioneaza in Iasi. Aceste date le putem folosi in negocierile pentru deschiderea unor noi rute, cu companiile aeriene partenere, dar si cu cele interesate sa investeasca aici. Exista un segment IT foarte puternic in Iasi, ne place sa spunem ca dezvoltarea aeroportului a ajutat la evolutia industriei IT, pentru ca multi dintre cei care lucreaza in acest domeniu folosesc serviciile oferite de aeroportul nostru. Conectivitatea cu centre economice puternice in Europa (Munchen, Koln, Bruxelles, Madrid, Glasgow) creeaza oportunitatea ca un numar tot mai mare de investitori straini sa vina sa isi dezvolte afacerile in zona noastra. Exista sanse foarte mari ca din aceasta toamna sa deschidem o ruta spre Amsterdam, iar acum purtam discutii cu operatorii aerieni, si pentru destinatii preferate de angajatii din industria IT, asa cum sondajul realizat recent (Frankfurt, Dublin, Copenhaga, Varsovia, Chisinau, Praga, Belgrad, Istanbul si Kiev). De asemenea, legaturile interne cu Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Oradea sunt ca o gura de oxigen pentru mediul de business si cei care lucreaza in companiile IT. Firmele de profil din aceste orase sunt interesate sa isi deschida puncte de lucru in Iasi, iar astfel de solicitari au ajuns la noi inca din 2012. Aeroportul Iasi a devenit o afacere profitabila pentru comunitate, fiind un vector de dezvoltare economica locala. Evident, efectele dezvoltarii Aeroportului Iasi se vor simti si in viitor, odata cu realizarea infrastructurii cargo, proiect ce va mobiliza industria locala si va dinamiza activitatea mediului de business in Iasi. De asemenea, proiectul Aerostar Bacau, care se afla in topul producatorilor mondiali de aviatie, va avea un impact pozitiv asupra economiei locale si va atrage investitori straini in regiune”.

Romeo Oteanu, vicepresedintele Consiliului Judetean Iasi: „Ma bucur ca pentru gazduirea acestui moment a fost ales Aeroportul Iasi, cea mai mare poarta aeriana de intrare in Iasi, din toata zona Moldovei. Este foarte necesar sa avem un astfel de material ce va putea fi prezentat la targurile din tara si strainatate”.

Alina Popa, Director Cluster ITC Euronest: „La multe dintre intalnirile la care am participat, eram intrebata unde este Iasul. In ultima vreme insa, pe masura ce numarul curselor cu plecare din Iasi s-a inmultit si diversificat, primesc tot mai des intrebarea „De ce Iasul?”. Consider ca aceasta harta va oferi suficiente raspunsuri si sper ca materialul va fi actualizat periodic, iar in urmatorii doi ani sa includa si initiativele pentru dezvoltarea start-up-urilor, sa putem vedea si micile initiative comunitare”.

Adrian Mironescu, designer si consultant de brand, Wiron: „Lucrand pentru aceasta harta, am observat ceva ce mi-a insuflat multa incredere in viitor – tot mai multi absolventi talentati decid sa ramana sa profeseze in Iasi si sunt si, de asemenea, multi stranieri aleg orasul nostru pentru a-si construi un viitor, iar aceste lucruri vor face ca orasul sa infloreasca, iar oamenii de calitate vor initia tot mai multe demersuri civice. Ne dorim ca acest instrument sa fie ambasador al brandului orasului Iasi”.

Harta a fost realizata de catre echipa formata din Dan Zaharia (EXTIND), Adrian Mironescu (WIRON) si lector. dr. George Turcanasu de la Facultatea de Geografie si Geologie din cadrul Universitatii „Al.I.Cuza” din Iasi.

PIN Map Iasi este tiparita in 3.000 exemplare, urmand sa fie distribuita in principalele cladiri de birouri din Iasi, in hoteluri si spatii de co-working, la agentii de turism corporate, in cadrul unor conferinte de specialitate pentru industria IT&Outsourcing, alaturi de revista PINmagazine, la Universitatea “Al.I.Cuza” si Universitatea Tehnica “Gh.Asachi”, la Aeroportul Iasi, la Consiliul Judetean Iasi, Primaria Iasi si clusterul ITC Euronest.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Banca Mondială: Peste 15 la sută dintre români s-ar muta la Cluj-Napoca

Articolul următor

UAMT Oradea, venituri în creștere cu 18,31%

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), lider național în distribuția de energie electrică, a pus în funcțiune asistentul virtual ChatVolt. 
Citeste mai mult

DEER a lansat asistentul virtual ChatVolt

Chatbot-ul activat de societatea clujeană va oferi informații rapide și actualizate privind întreruperile în alimentarea cu energie electrică.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share