Asociaţia Hai cu noi în Horă ora deschide programul de dezvoltare personală “Joyful Teaching” pentru învățători din Braşov, Covasna, Harghita și Mureş
Hora a deschis miercuri, 17 mai, procesul de înscriere pentru învățători din școală primară și consilieri școlari la Academia de vară. La al doila ediție a proiectului vor participa 24 învățători şi consilieri şcolari. Atelierele de dezvoltare personală se vor desfășura în perioada 10-14 iulie 2017, în Izvoare (Harghita).
“Dupa suces enorm al anului trecut, lansăm astăzi open call-ul, invitând candidații să ne trimită dosarul lor de înscriere până la data de 7 iunie. Cele 24 locuri vizează participarea oamenilor motivați de pe aria județelor Covasna, Braşov, Harghita şi Mureş. Procesul de selecționare va fi unul riguros,” indică Ilse Baekelandt-Luyten, soția ambasadorului Belgiei în România şi Preşedinte Onorific al Asociației Hora. “Avem nevoie de învățători şi consilieri care sunt extrem de motivați, care au experiență dovedită în implicarea socială şi care au o înțelegere optimă a limbii engleze, întrucât workshop-urile vor fi susținute în limba engleză de câtre traineri străini. Ne dorim ca proiectul nostru să aibă impact direct asupra comunității – căutăm lideri/facilitatori care, după săptămâna petrecută, să dea mai departe în mediul lor cotidian abilitățile, deprinderile nou dobândite”
Hora lucrează sub patronajul Ambasadei Belgiei în România, cu sprijinul Ministerului ale educatiei şi Institutului de Ştiinte ale Educației.
Pentru ca informația transmisă în cadrul sesiunilor de lucru să fie practică, aplicată, Hora a invitat la Izvoare 3 traineri din Academia Educațională din Belgia, specialiști în predare de cursuri de dezvoltare personală adresate învățătorilor, profesorilor. “Programul de dezvoltare personală desfașurat pe durata celor 5 zile ale Academiei de vară este adaptat nevoilor cadrelor didcactice și ale consilierilor,” explică Bruno Van den Bossche, General Manager al Academiei Educaționale.
Trainerii belgieni vor lucra pe 3 teme care au dat rezultate foarte bune la învățători şi consilieri din restul Europei: grijă față de sine (echilibrul dintre capacitatea de a prelua probleme altora şi poverile pe plan individual), acceptarea sinelui (inclusiv a momentelelor de eşec) şi cunoaşterea copilul interior. Sesiunile plenare dezvoltă teme ca dans şi mişcare, poveşti şi arhetipuri, sunet şi voce. Tehnicile de lucru sunt conştientizarea, respiraţia, lucrul cu corpul, modelaj în lut, creioane colorate şi vopsea, teatru improvizațional şi jocuri.
“Carmeuse este o companie care isi doreste sa contribuie la o lume mai buna. Prin implicarea noastra in programe de dezvoltare personala si profesionala sustinem dezvoltarea sistemului de invatamant intr-o directie sustenabila, incurajand participarea cadrelor didactice si a consilierilor scolari din comunitatile unde Carmeuse opereaza. Este al doilea an in care continuam parteneriatul cu Asociatia Hora si credem in impactul pe termen lung al acestui program”, confirmă Lorena Felder, responsabil Carmeuse Foundation în România, sponsorul cel mai important ai Academiei de vară Hora.
“Pentru VPK Packaging si Asociatia The share project, implicarea in dezvoltarea sistemului educațional din Romania este o alegere naturală,” afirmă directorul general Bart Dobbelaere. “Consolidând puterea interioară a celor care educă, a învățătorilor, procesul de invățare devine un factor facilitator al dezvoltării copiilor, viitori posibili membri ai echipei noastre.”
Izvoare este un sat in judetul Harghita unde se afla parcul de animale salbatice Ivo. Izvoare oferă superba villa Honor, unde vor fi cazati participantii si unde vor avea loc sesiunile de lucru.
Cei 24 de participanți vor fi subiecții unui program de follow-up intensiv, program inițiat și susținut de Hora pe parcursul anului şcolar care urmează. Academia de vară este o inițiativă pe termen lung, Hora planificând sa visiteze fiecare an o alta regiune din Romania.
Asociația Hai cu noi în Horă este o organizație non guvernamentală română care oferă cursuri de dezvoltare personală pentru învățători şi consilieri şcolari, proiecte derulate în colaborare cu specialişti din străinătate. Academia de vară aduce participanții mai aproape de rădăcinile lor, atelierele de lucru desfășurându-se numai în locuri cu sens, ca Izvoare. Asociația Hai cu noi în Horă lucrează sub patronajul Ambasadei Belgiei în România, în colaborare cu Ministerul ale Educatiei si Institutul de Ştiinte ale Educației, Centele Judeţene de Resurse şi Asistență Psihipedagogică (CJRAE) din județele Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş. Hora este sponsorizată de către Absolute Jobs, BEROBA, Carmeuse Romania, Dacris, H.Essers Romania, FinderFinancials Romania, SAB Miller, Team Industries si VPK Packaging Romania. Hora colaborarează cu Educatieve Academie.
Citește și:
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Corteva Agriscience a adunat 300 de fermieri la Cluj
Participanții au avut ocazia să vadă în câmp genetică de top, tratamente de protecție a plantelor și produse…
26 iunie 2025
Banca Transilvania atrage 300 milioane € de la investitori
Prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile în lei la Bursa de Valori București (BVB) este primită cu interes…
26 iunie 2025
Start în forță: șase afaceri creative intră în Incubatorul Cresc Oradea Mare
Șase startup-uri din domenii precum energie regenerabilă, publicitate, branding sau încălțăminte personalizată și-au găsit locul în Incubatorul de…
26 iunie 2025
Se profilează minicentura Dejului. Va scurta distanța cu 25 km
Noua șosea județeană va evita parcurgerea unui traseu situat în intravilanul municipiului, având efecte în descongestionarea traficului rutier.…
26 iunie 2025
Reducerea cu 4 a numărului de consilieri locali și județeni, propunerea ACoR
Bugetarii din mediul rural – 63.000 de angajați, gestionează 87,3% din teritoriul României și 49,6% din populație. În…
26 iunie 2025
Pandora, birou nou în Business Garden Bucharest
Vastint România a încheiat un nou contract de închiriere cu Pandora, cel mai mare brand de bijuterii din…
26 iunie 2025
Câștigătorii Galei Tech PIN Awards Iași în 2025
Industria regională tech și-a desemnat câștigătorii anului, în cadrul Galei PIN AWARDS 2025, care a avut loc marti,…
26 iunie 2025
Investiții
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Banca Transilvania atrage 300 milioane € de la investitori
Prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile în lei la Bursa de Valori București (BVB) este primită cu interes…
26 iunie 2025
eToro lansează portofolii cu dată țintă în parteneriat cu Franklin Templeton
Platforma de tranzacționare și investiții eToro a anunțat astăzi lansarea a șase portofolii de investiții în parteneriat cu…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Top 10 firme din Bihor în 2024
Primele 10 firme din județul Bihor în anul 2024, în funcție de cifra de afaceri, au derulat afaceri…
25 iunie 2025
IRUM se extinde spre automotive, COMPA spre apărare
IRUM, producătorul de tractoare din România, urmărește extinderea prezenței în sectorul automotive, în timp ce COMPA, jucător important…
25 iunie 2025
O asociere condusă de Global Industrial va executa pasajul subteran Oneștilor din Oradea
Asocierea formată din Global Industrial (lider), CML.RO și DP Proiect va avea la dispoziție 15 luni pentru finalizarea…
24 iunie 2025
Paradisul acvatic din Fortăreața Vinului
Un deal cu o vie veche și o livadă în paragină din Sălaj se transformă în cel mai…
24 iunie 2025
Infrastructură
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
O asociere condusă de Global Industrial va executa pasajul subteran Oneștilor din Oradea
Asocierea formată din Global Industrial (lider), CML.RO și DP Proiect va avea la dispoziție 15 luni pentru finalizarea…
24 iunie 2025
Antreprenorul DPB consolidează în timp record DN 68A
Compania Drumuri și Poduri Banat a finalizat, înainte de termen, lucrările la DN 68A Coșava – Margina, unul…
24 iunie 2025
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Turism
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Ionuț Popescu, Potcoava: “Noi depunem un dosar întreg pentru fonduri UE, ungurii, numai două coli”
Fondatorul centrului de echitație din Runcu și președintele Federației Române de Turism Ecvestru (FRTE) s-a arătat nemulțumit de…
17 iunie 2025
Educație
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Start în forță: șase afaceri creative intră în Incubatorul Cresc Oradea Mare
Șase startup-uri din domenii precum energie regenerabilă, publicitate, branding sau încălțăminte personalizată și-au găsit locul în Incubatorul de…
26 iunie 2025
Ministrul educației: “Dăm burse de 1,7 miliarde € fără să fim o forță economică”
Daniel David consideră că România are unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, însă impactul acestuia…
25 iunie 2025
Open Tribe: Un final de an academic cu sens, curaj și comunitate
Pe 17 iunie, Open Tribe – Academia de business și leadership – a încheiat anul academic cu un…
24 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Fonduri elvețiene pentru implicare civică
Deși nu sunt, practic, fonduri europene, Elveția ne fiind membră a Uniunii Europene, ele au un statut similar…
23 iunie 2025
19 ani de Editura Edu – de la prima pagină la locul I în opțiunile cadrelor didactice
Editura EDU a împlinit 19 ani de când transformă idei în cărți și cărțile în bilete spre viitorul…
23 iunie 2025
Top 10 instituții de învățământ superior din România, potrivit QS University Rankings
În pragul perioadei de înscriere a absolvenților la facultate, a fost publicat QS University Rankings 2026, un clasament…
23 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
