Fostul proprietar al companiei Supremia Grup, Levente Bara a încheiat un acord cu Primăria Ciugud pentru o investiție în valoare de 3 milioane de euro în zona industrială Drâmbar. Acordul privește concesionarea unei suprafețe de un hectar de teren pentru construirea unei fabrici tot în domeniul industriei alimentare, informează Ziarul Unirea.
Omul de afaceri intenționează să dezvolte la Ciugud producția pe care o realizează deja în fabrica Transilvania Nuts de la Sîntimbru, unde produce mai multe sortimente de miez de nucă proaspăt procesată. Planurile acestuia vizează intrarea pe piața produselor de patiserie care se comercializează în special în marile lanțuri de benzinării. Levente Bara ar fi obținut, potrivit unor surse neoficiale, o sumă cuprinsă între 30 și 40 de milioane de euro de pe urma vânzării companiei Supremia către grupul francez Solina.
Sursa citată notează că peste 10 milioane de euro investiții private la Ciugud Zona industrială a comunei Ciugud va ajunge, luând în considerare și noua fabrică Transilvania Nuts, la valoarea de peste 10 milioane de euro investiții private. Aproape 30 de firme își au aici sediul social sau punct de lucru în una din cele mai active zone cu potențial economic din Alba.
Primăria Ciugud a concesionat până în prezent 45 de hectare din cele 100 care există aici. Veniturile la bugetul local din impozite și concesiuni se ridică la circa un milion de euro.
Numărul total al angajaţilor se ridică la peste 700 de persoane. Primăria primeşte în fiecare an circa de 15 cereri din partea investitorilor.
Concesionarea se face pe o perioadă de 49 de ani, cu posibilitatea de cumpărare la finalizarea investiţiei, cu condiţia ca sediul social să fie pe raza comunei Ciugud.
Citește și:
Stihl investește 125 milioane de euro în Parcul Industrial Euobusiness I din Oradea
Societatea Andreas STIHL Power Tools SRL, companie subsidiară a holdingului Andreas STIHL AG&Co. KG. din Germania, intenționează să…
28 iunie 2022
Județul Sibiu, promovat ca destinație atractivă pentru ecoturism la o delegație din Austria
Sibiul a fost vizitat de o delegație formată din șase jurnaliști și bloggeri de călătorie, reporteri pentru cele mai…
28 iunie 2022
SAP sărbătorește 20 de ani în România – piața vedetă din regiunea SEE pentru compania de software
SAP aniversează 20 de ani de activitate în România, cu o echipă de 760 de oameni și peste…
28 iunie 2022
Hunedoara își va îmbunătăți infrastructura de apă în tot județul cu peste un miliard de lei
Hunedoara își propune ca până la sfârșitul anului 2025 să-și îmbunătățească infrastructura de apă și apă uzată din…
28 iunie 2022
EnergoBit: “În Transilvania avem un mare deficit în producția de energie”
În nordul și în vestul țării apar multe proiecte de producție a energiei electrice pentru că aici există…
28 iunie 2022
Sibiul vrea să devină un centru regional creativ și inovator în următorii 5 ani
Autoritățile locale din Sibiu au publicat pentru consultare publică Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului pentru perioada…
28 iunie 2022
Arhivele Sălajului vor fi mutate într-o fostă centrală termică
Un proiect de 2,5 milioane de lei prevede transformarea fostului termic din cartierul zălăuan Brădet în arhivă pentru…
28 iunie 2022
Cemacon își face parc energetic pe fonduri norvegiene
Producătorul de blocuri ceramice Cemacon Cluj a câștigat un grant International Development Norway (IDN) pentru un proiect de…
28 iunie 2022
Zi de Zi știri ecoomice:
14 idei de afaceri câștigătoare ale programului ,,Student Start-Up 1.0”
,,Step into the future”, conferința de […]
28 iunie 2022
Prefectul Mara Togănel, mesaj de susținere pentru mediul de afaceri mureșean
Prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a […]
27 iunie 2022
Amenzi de 35.000 de lei pentru nereguli silvice
Polițiști ai Biroului Protecția Fondului […]
27 iunie 2022
Proiect imobiliar în pregătire în Livezeni
Conducerea societății Proelcons SRL anunță […]
27 iunie 2022
Locuințe noi de serviciu, în pregătire în Sângeorgiu de Mureș
Conducerea societății Sziferon SRL, titulara […]
27 iunie 2022
Investiție importantă pentru Baza de tratament din Ideciu de Jos
Conducerea Primăriei comunei Ideciu de Jos, […]
27 iunie 2022
Un nou proiect pentru DAW Bența România
Conducerea societății DAW Bența România SRL, […]
25 iunie 2022
Hotărâre care vizează Parcul Industrial Mureș, modificată
Aleșii județeni au aprobat marți, 21 iunie, […]
25 iunie 2022