Nokia România derulează o investiţie de peste 73 de milioane de euro la campusul companiei din Timişoara, unde dezvoltă cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare în domeniul telecomunicaţiilor din România. Nokia Campus va fi extins pe o suprafaţă totală de 27.000 de metri pătraţi în prima jumătate a anului viitor. Investiţia va crea 300 de noi locuri de muncă, dintre care 100 în echipele de cercetare şi dezvoltare, inclusiv programatori şi ingineri de sisteme, şi 200 în echipa de servicii.
„După 25 de ani de activitate în România, avem în faţă noi oportunităţi uriaşe: 5G, IoT (Internet of Things – n.r.), cloud, soluţii ultra broadband. Toate acestea vor continua să transforme felul în care România şi lumea se conectează şi ne vom afla în centrul acestor transformări. Investim peste 70 de milioane de euro în acest campus, iar începând de anul viitor toţi angajaţii Nokia vor fi aici. Cred că asta demonstrează angajamentul Nokia faţă de România şi încrederea în capabilităţile şi expertiza din această ţară. În România, livrăm produse şi servicii de înaltă calitate, cu valoare adăugată ridicată, în mod competitiv”, a declarat, potrivit Ziua de Vest, Raoul Ros, director general Nokia România, într-o conferinţă de presă susţinută, marţi, la Timişoara.
Campusul Nokia din Timişoara dezvoltă tehnologii broadband wireless care sunt aplicate în domenii precum Internet of Things, big data şi noile tehnologii de comunicaţii mobile.
În prezent, Nokia are 1.300 de angajaţi în campusul de la Timişoara: 600 de ingineri în departamentul de cercetare şi dezvoltare, inaugurat marţi, şi peste 700 de specialişti în centrul global de operare reţele, deschis în 2015, în prima etapă de relocare a echipei din Timişoara. Proiectul Nokia pentru campusul din Timişoara ar urma să fie finalizat în prima jumătate a anului viitor, odată cu etapa finală de relocare a angajaţilor.
Campusul Nokia din Timişoara găzduieşte cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare din industria de telecomunicaţii din România, precum şi unul dintre cele mai mari centre de operare de reţele multi-vendor şi cu tehnologii multiple. Angajaţii Nokia România oferă servicii 24/7 în şapte limbi, deservind clienţi din ţări precum Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franţa, Belgia sau Olanda.
În plus, Nokia a dezvoltat la Timişoara un centru de excelenţă pentru servicii de proiectare, optimizare, implementare şi întreţinere a reţelelor cu tehnologii multiple, oferind servicii end-to-end în România şi la nivel global, precum şi apicaţii, în particular sisteme de mentenanţă operaţională, internet of things şi customer experience.
Nokia a ajuns la Timişoara în 2015, odată cu preluarea Alcatel Lucent. Alcatel este prezentă pe piaţa românească încă din 1991.
Totodată, Ros a reconfirmat parteneriatul Nokia România cu Universitatea de Vest şi Politehnica din Timişoara.
„Ceea ce vrem să demonstrăm este că pe lângă competitivitate în materie de costuri şi calitate, putem face inovaţie în ţară. Mă refer şi la produse şi servicii, dar şi la felul în care lucrăm”, a spus şeful Nokia România.
Citește și:
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Launch of a Memorandum of Understanding for Architectural Excellence in Georgia
In a major step forward to promote architectural excellence and technological integration in the construction sector, SHARE Architects,…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
3.000 de clujeni la prima expoziție Gustav Klimt de la Cluj
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste…
26 aprilie 2024