Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole, în primele şase luni ale acestui an, sunt Timiş – 4.283, Dolj – 3.605 şi Arad – 3.237.
Un număr de 283.010 imobile au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare în primele şase luni din acest an, cele mai multe fiind în Bucureşti, respectiv 33.373, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, remise luni Agerpres.
În luna iunie 2017, numărul imobilelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, a fost de 48.485.
Datele Agenţiei arată că cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în primele şase luni ale anului 2017, în Bucureşti – 33.373, Cluj – 19.072 şi Ilfov – 15.732. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt: Sălaj – 1.869, Gorj – 2.142 şi Caraş-Severin – 2.056.
Citește și:
Hartă agroalimentară interactivă a producătorilor și procesatorilor bihoreni
Miercuri, 8 mai, la inițiativa Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Bihor, la Primăria Oradea s-a desfășurat…
9 mai 2024
Subvenții de peste 30 de milioane de lei plătite de AJOFM Bihor angajatorilor
Bihorul se clasează pe locul trei la nivel național în ceea ce privește numărul de subvenții acordate. Suma…
9 mai 2024
Proiecte de peste 65 milioane de euro derulate de Compania Aquaserv
Sistemul de alimentare cu apă din Târgu Mureș are mai bine de 100 de ani vechime și a…
9 mai 2024
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” deschide FITS 2024
Gala de deschidere a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), ediția 2024, din 21 iunie, va…
8 mai 2024
Lacul Ursu – comoara județului Mureș
Consiliul Judeţean Mureş a aprobat recent finanțarea unui proiect denumit Lacul Ursu – comoara județului Mureș. Evenimentul va…
8 mai 2024
TeraPlast și-a redus pierderea la 2,5 milioane lei
Grupul cu sediul în județul Bistrița-Năsăud a urcat cu 20% la vânzări în primul trimestru al anului, potrivit…
8 mai 2024
Waste Powertech va furniza Clujului o stație de dezintegrare moleculară
Investiția Consiliului Județean (CJ) în prima astfel de instalație de tratare a deșeurilor municipale se ridică la 14…
8 mai 2024
Brașov-Dezbatere pentru reducerea abandonului școlar „Pactului pentru Tineri”
Front comun pentru viitorul tinerilor brașoveni Pactul pentru Tineri – lecția de responsabilitate! Brașov, 8 mai –…
8 mai 2024