Romania va gazdui la Bucuresti, in data de 19 iulie, intalnirea dintre reprezentantii operatorilor sistemelor de transport gaze naturale din Grecia – DESFA, Bulgaria – BULGARTRANSGAZ, Romania – TRANSGAZ, Ungaria – FGSZ si ICGB – compania responsabila pentru dezvoltarea, construirea si operarea Interconectarii Grecia – Bulgaria, in scopul semnarii Memorandumului de Intelegere privind Coridorul Vertical de transport gaze naturale, pe directia Nord-Sud.
Potrivit unui comunicat de presa semnat de Directorul General al Transgaz, Ion Sterian, reuniunea de la Bucuresti are o importanta deosebita in planul cooperarii energetice europene si regionale, fiind o ilustrare a participarii active a Romaniei si a companiilor din industria de profil la formatele de dialog dedicate obiectivelor strategice europene in domeniul securitatii energetice. Avansarea si aprofundarea cooperarii dintre partile semnatare ale Memorandumului privind Coridorului Vertical sunt complementare cu contributiile romane la activitatile CESEC, format in care proiectele propuse de Romania au fost avizate ca prioritare la nivel European.
La eveniment vor fi prezente inalte oficialitati ale Guvernului si Parlamentului Romaniei, precum si delegati ai Comisiei Europene din cadrul DG Energy, alaturi de managementul companiilor semnatare ale Memorandumului de Intelegere. In calitate de observatori au fost invitati sa participe operatori ai sistemelor de transport gaze naturale din Serbia – SRBIJAGAS, Ucraina – UKRTRANSGAZ, Slovacia – EUSTREAM si din Republica Moldova – VESTMOLDTRANSGAZ. La ceremonie se asteapta si participarea unor companii cu care TRANSGAZ are relatii de colaborare, printre care EXXON MOBIL, OMV Petrom, SOCAR Romania, BLACK SEA OIL AND GAS, DELOITTE ROMANIA, precizeaza sursa citata.
Coridorul Vertical de transport gaze naturale constituie una dintre caile de consolidare si dezvoltare economica de-a lungul culoarului Nord-Sud, Memorandumul de Intelegere fiind rezultatul demersurilor intense din ultimii ani pentru pozitionarea cat mai avantajoasa a proiectelor energetice propuse sau sustinute de companii romanesti pe lista obiectivelor prioritare ale Uniunii Europene si pentru a primi sprijin financiar european.
Memorandumul de Intelegere este precedat de „Declaratia Comuna privind dezvoltarea „Coridorului Vertical” a Ministrilor Energiei din Ungaria, Romania, Bulgaria si Grecia si „Declaratia Comuna a operatorilor sistemelor relevante de transport gaze naturale”, adoptate cu ocazia reuniunii din 9 septembrie 2016, a Grupului la Nivel Inalt pentru Conectivitatea Retelelor de Gaze in Europa Centrala si de Sud-Est (CESEC), declaratii prin care se mandateaza operatorii de transport si sistem sa actioneze pentru concretizarea acestui coridor.
Semnarea Memorandumului de Intelegere defineste intentia comuna a operatorilor de transport gaze naturale din Ungaria, Romania, Bulgaria si Grecia pentru o cooperare viitoare mai intensa in ceea ce priveste transportul gazelor naturale din Grecia, catre tarile tranzitate si dincolo de ele – inspre piata UE – via Bulgaria, Romania catre Ungaria, cu asigurarea posibilitatilor tehnice de reversibilitate.
Realizarea noii infrastructuri transfrontaliere va ridica nivelul de securitate energetica a Romaniei prin asigurarea premiselor de acces la surse si trasee diversificate de aprovizionare cu gaze naturale si prin interconectarea cu piata energetica regionala si europeana.
Construirea acestei infrastructuri va deschide oportunitati pentru implicarea furnizorilor de echipamente si servicii energetice din Romania si din restul Europei si va genera locuri de munca pentru lucrarile de executie si pentru exploatare pe teritoriul Romaniei. In perspectiva, este prevazut ca noua infrastructura sa fie conectata la posibilele noi surse de gaze naturale din Marea Neagra.
Conceptul Coridorul Vertical de transport gaze naturale, pe axa Nord-Sud, s-a conturat la Bruxelles in decembrie 2014, in contextul obiectivelor Uniunii Europene de a promova livrari sigure de energie la preturi competitive si de a asigura o mai buna interconectare intre retele nationale de transport gaze naturale, pentru a evita izolarea si pentru a contribui la diversificarea rutelor si surselor de aprovizionare ale Uniunii Europene, prin Coridorul Sudic, la crearea pietei unice europene.
De la lansare, CESEC a condus deja la dezvoltarea rapida a infrastructurii in regiune si la punerea in aplicare a normelor pietei Uniunii Europene, care contribuie la garantarea unor preturi mai echitabile pentru consumatori si la functionarea eficienta a pietelor energetice concurentiale. Prin obiectivele Uniunii Energetice, toate tarile din Europa Centrala si de Sud-Est vor putea avea acces la cel putin trei surse diferite de aprovizionare cu energie in viitor.
In competitia din cadrul formatului regional CESEC, sectiunea din Romania a coridorului de transport al gazelor naturale BRUA a fost selectata ca prioritate europeana intrucat contribuie la procesul de integrare a pietei, respectiv la incurajarea competitivitatii si la consolidarea sigurantei in aprovizionarea cu gaze naturale a Uniunii Europene.
TRANSGAZ, operatorul sistemului de transport gaze naturale din Romania, a semnat cu reprezentantii Comisiei Europene, la 9 septembrie 2016, Acordul de Finantare prin Mecanismul Conectarea Europei aferent traseului prin Romania a coridorului de transport Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria (BRUA). Prin acest acord, care este una dintre cele mai semnificative realizari din cadrul cooperarii regionale CESEC, Transgaz primeste 179,32 milioane euro, fonduri nerambursabile, pentru implementarea Proiectului BRUA-faza I.
Proiectul BRUA, sustinut de Guvernul Romaniei si Comisia Europeana, este un proiect strategic pentru tara si regiune. Proiectul este dezvoltat in contextul necesitatii diversificarii surselor de alimentare cu gaze naturale ale tarilor europene, cresterii securitatii alimentarii cu gaze naturale a tarii noastre prin acces la noi surse, transportul inspre pietele Central Europene a rezervelor de gaze naturale din regiunea Caspica, asigurarii pe directia Bulgaria a unei capacitati de transport in ambele sensuri de curgere de 1,5 mld.mc/an si dezvoltarii unei capacitati de transport pe directia Ungaria de 1,75 mld.mc/an in faza I si 4,4 mld.mc/an in faza II.
Prin pozitia geografica si potentialul sau, tara noastra are posibilitatea de a detine un rol important in ecuatia energetica regionala, atat prin valorificarea resurselor proprii, cat si printr-un rol activ in redistribuirea resurselor energetice transportate din zona Marii Caspice, Orientului Mijlociu si Mediteranei de Est pe piata europeana.
In perioada 27-28 septembrie 2017, Romania va fi gazda reuniunii Grupului la Nivel Inalt pentru Conectivitatea Retelelor de gaze in Europe Centrala si de Sud-Est ( CESEC).
Citește și:
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Proiectele majore ale Aro Palace, dezvăluite acționarilor Transilvania Investments
Compania brașoveană Transilvania Investments a organizat Ziua Investitorului, care a avut loc la Hotelul Aro Palace. Managementul companiei…
16 noiembrie 2025
Sălajul, premiat la Topul Național al Firmelor Private
Mai multe societăți din județ au fost premiate la gala organizată la Ateneul Român de către Confederația Patronală…
16 noiembrie 2025
Un hub de excelență în România: ifm îmbină producția cu vânzările
Compania germană, ifm, continuă să investească pe termen lung în România, transformând unitatea locală într-un pol de excelență…
15 noiembrie 2025
Wörwag Pharma România — leadership cu suflet, performanță prin oameni
La Wörwag Pharma România, succesul nu se măsoară doar în cifre sau poziții de piață, ci mai ales…
15 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Sălăjenii vor circula pe autostradă până la Viena
Anul viitor va fi dat în trafic tronsonul Nușfalău – Borș al Autostrăzii Transilvania (A3), susține deputatul Lucian…
15 noiembrie 2025
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Investiții
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
Sonaca a inaugurat o hală de producție și a creat 160 de noi locuri de muncă
În urma semnării a trei contracte cu Airbus, Sonaca, unul dintre liderii globali ai industriei aerospațiale, își dublează…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Duval Furniture – tradiție, inovație și viziune made in Bihor
În spatele brandului „Duval Furniture”, cunoscut pentru scaunele și mesele elegante și personalizate din lemn, se află doi…
10 noiembrie 2025
Knauf Insulation – botez oficial al unei investiții de peste 140 de milioane euro
Cea mai modernă unitate de producție de vată minerală din Europa Centrală și de Est – inaugurată Povestea…
10 noiembrie 2025
Sebastian Lascu preia funcția de City Manager al Municipiului Oradea
Începând de luni, 10 noiembrie 2025, medicul stomatolog Sebastian Lascu a preluat, cu titlu interimar, funcția de City…
10 noiembrie 2025
Costul energiei, ajutoarele de stat și deficitul de automatizare apasă industria din România
„În total, în România există aproximativ 4.000 de roboți industriali în producție. Spre exemplu, în Turcia numărul roboților implicați în producție este de 35.000, iar în Polonia aproximativ 200.000”, - Ersu Han, T-Rob Robotics.
9 noiembrie 2025
Infrastructură
Sălăjenii vor circula pe autostradă până la Viena
Anul viitor va fi dat în trafic tronsonul Nușfalău – Borș al Autostrăzii Transilvania (A3), susține deputatul Lucian…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Dimex 2000 și Kareol Serv reabilitează rețeaua de apă-canal a Băii Mari
Cele două companii de construcții vor acționa pe străzile Coșbuc, Silviculturii și Anton Pann din municipiul maramureșean. În…
12 noiembrie 2025
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
Apare a doua bucată de autostradă funcțională în Sălaj
Mobilizarea pe șantierul secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania (A3) este una bună, apreciază șeful CNAIR,…
7 noiembrie 2025
Topul constructorilor de drumuri Bihor: Drum Asfalt, lider incontestabil!
Drum Asfalt, parte a Grupului Selina, și-a reconfirmat poziția de lider, clasându-se pe primul loc la categoria Întreprinderi…
5 noiembrie 2025
Turism
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Proiectele majore ale Aro Palace, dezvăluite acționarilor Transilvania Investments
Compania brașoveană Transilvania Investments a organizat Ziua Investitorului, care a avut loc la Hotelul Aro Palace. Managementul companiei…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Darius Mârza: “Am creat Wonderland prin 400 de tranzacții imobiliare”
Fondatorul celui mai mare complex turistic din Ardeal, deținător al unui business de 150 milioane € pe Dealul…
11 noiembrie 2025
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global,…
10 noiembrie 2025
Vinul, legenda și renașterea unei metropole a Transilvaniei sub ochii lui Turrepitz
Weinfest Mediaș Schmecker 2025
9 noiembrie 2025
Educație
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Proiectul „MERIT”, un pas important pentru medicina orădeană
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, în parteneriat cu instituții din Ungaria, a lansat proiectul…
13 noiembrie 2025
Românii se răzgândesc: munca în străinătate nu mai e visul de altădată
Tot mai puțini români vor să lucreze în afara țării. Aplicările pentru job-urile din străinătate au ajuns la…
13 noiembrie 2025
Viitorul liderilor umani se scrie acum, la The Human Shift Oradea
Leadership-ul se rescrie la Oradea: acolo unde tehnologia accelerează deciziile, iar oamenii le dau sens. Într-o lume în…