Continental România oferă, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara și Orange România, experiența unui smart city locuitorilor și turiștilor din Timișoara. Cetățenii se vor putea bucura de Internet Wi-Fi gratuit securizat în Piața Victoriei, Piața Unirii și Piața Libertății, prin simpla selectare a rețelei „Continental Free Wi-Fi”. Prin inițiativa Continental România, Primăria Municipiului Timișoara va avea acces la platforma City analytics oferită de Orange prin care municipalitatea va putea utiliza informații necesare utile în gestionarea fluxului de turiști din Timișoara.
Platforma Smart City Orange are la bază o interfață deschisă și interogabilă pentru programarea de aplicaţii (API), Continental oferind astfel ocazia oricărui start-up tech să dezvolte noi aplicații destinate orașului și cetățenilor săi. „Continental Free Wi-Fi este o inițiativă care aduce Timișoara aproape de orice loc din lume, într-un mod rapid și simplu, printr-o simplă apăsare de buton. Prin acest pas sprijinim soluții tehnologice inteligente care acoperă nevoile și provocările municipale precum: turismul, comunitatea, educația, ecosistemul de startup-uri și administrația publică“, a spus Dr. Christian von Albrichsfeld, directorul general al Continental România.
„Una din prioritățile modernizării Timișoarei în perioada pe care o traversăm este implementarea de soluții din conceptul de smart city. Acest lucru, ca și nevoia de comunicare tot mai acută, în general, în spațiul virtual, fac din asigurarea conectivității la și prin Internet o preocupare subsecventă pe măsură. Ne bucurăm că am reușit, cu ajutorul partenererilor privați Continental România și Orange România, să asigurăm conexiune gratuită la internet pentru cetățenii Timișoarei și turiști, în principalele piețe din centrul orașului – Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Unirii. Cu siguranță, acesta este doar începutul!”, a declarat Nicolae Robu, primarul Municipiului Timișoara.
„Continental este un partener de încredere al comunității locale încă din 1999. Prin acest proiect dorim să oferim timișorenilor și celor care vizitează orașul mai multă libertate de mișcare, printr-o conexiune continuă, gratuită, la internet, în Piața Unirii, Piața Libertății și Piața Operei. În următorii trei ani, alături de Primăria Timișoara și Orange România vom participa activ la elaborarea și implementarea în parteneriat a unor soluții de tip smart care răspund nevoilor de dezvoltare comunitară identificate la nivelul Municipiului Timișoara“, a adăugat Sorin Samonid, directorul fabricii de anvelope Continental din Timișoara.
Accesul la internet gratuit este disponibil în Piața Victoriei, Piața Unirii și Piața Libertății. Parteneriatul între Continental, Orange și autoritățile locale se întinde pe o durată de trei ani.
„Smart city este un concept în al cărui viitor credem, iar colaborarea cu Primaria Municipiului Timișoara și Continental România arată interesul pentru soluții integrate ce sunt folosite în beneficiul întregii comunități – de la autorități, la companii și cetățeni. Platforma Orange smart city este dinamică, adaptându-se la nevoile în schimbare ale cetățenilor, iar structura open data permite includerea în proiect a altor soluții propuse de start-up-uri și dezvoltatori, plecând de la datele deja colectate pentru acest oraș“, a spus Liudmila Climoc, Chief Executive Officer la Orange România.
Scopul proiectului vizează creșterea accesului publicului larg la beneficiile aduse de soluțiile de tip smart city, la nivelul Municipiului Timișoara.
Continental dezvoltă tehnologii și servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă și interconectată a oamenilor şi a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondată în 1871 oferă soluții sigure, eficiente și accesibile pentru autovehicule, mașini, trafic și transport. Continental a realizat în 2016 o cifră de afaceri de 40,5 miliarde de euro și are în prezent peste 227.000 de angajați în 56 de țări.
In perioada 1999-2016, Continental a investit circa 1.2 miliarde euro în activităţile din România. Toate cele cinci divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine șapte unităţi de producţie și patru centre de cercetare şi de dezvoltare în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi. Continental este partener al unui joint-venture în Slatina şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. Continental avea 18.200 de angajaţi la finalul anului 2016 și își va mări echipa cu aproximativ 1.500 noi membri în acest an în România.
Citește și:
Alianța “creierelor” IT din Transilvania
Opt antreprenori ai unora dintre cele mai dinamice companii de profil din regiune s-au grupat într-un consorțiu cu…
18 septembrie 2025
De la frustrare la inovație: povestea brașovenilor care construiesc magazine robotizate – SQB Robotics
„Într-un startup lucrurile evoluează de la o oră la alta. Te surprinde rapiditatea cu care trebuie să iei…
18 septembrie 2025
Proiectele de 35 milioane € ale Șimleului, încă la faza „pe hârtie”
Principalele investiții contabilizate de ADR Nord-Vest: coridoare de mobilitate urbană și lentă, reabilitarea Cetății Bathory, parc de specializare…
18 septembrie 2025
Ordinul Steaua Italiei pentru economistul clujean Levente Szasz
Prorectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB), cadru didactic al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), a primit distincția…
18 septembrie 2025
Comisarul european pentru agricultură, în premieră în România, la Agri4Future
Pentru prima dată în mandatul său, Christophe Hansen vine în țara noastră pentru a participa la cel mai…
18 septembrie 2025
Visit Timiș însoțește tinerii muzicieni din Banat în Europa
La final de septembrie, elevii Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara urcă alături de Orchestra de tineret…
18 septembrie 2025
Cultura dezvoltă la Sibiu. Târgul Național de Ecoturism
Sibiul devine, timp de patru zile, capitala ecoturismului din România. Între 25 și 28 septembrie 2025, Piața Mare…
18 septembrie 2025
Clujul, capitală internațională a neurochirurgiei
350 de specialişti din SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Spania, Brazilia, Argentina, India, România s-au reunit la congresul…
18 septembrie 2025
Investiții
Lacul Vida, între ecologie și turism: lucrări ample de decolmatare și reamenajare
A început decolmatarea Lacului Vida. Investiția de 14,5 milioane de lei în refacerea ecosistemului și a capacității de…
17 septembrie 2025
EXCLUSIV Reșița scrie istorie și produce primul obuz NATO
Arsenal Reșița are toate șansele să termine anul 2025 pe profit după un contract extrem de important cu…
16 septembrie 2025
Agromalim 2025 a readus animalele în prim-plan și tehnologii de top la Arad
Agromalim 2025 a transformat timp de trei zile Expo Arad într-un punct de întâlnire pentru fermieri, producători și…
16 septembrie 2025
Business Evolution: soluții pentru antreprenori, pe 16 septembrie la Bistrița
Roadshow-ul de conferințe Business Evolution ajunge pentru prima dată la Bistrița-Năsăud pe 16 septembrie – “Finanțare. Digitalizare. Management eficient.”…
15 septembrie 2025
Cu riscul de a fi oprite, lucrările la Spitalul Județean Alba Iulia continuă cu fonduri prin Programul Operațional Sănătate
Proiectul de extindere și modernizare a infrastructurii medicale a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia a fost transferat…
14 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Un nou pas important pentru dezvoltarea infrastructurii din vestul țării
Dezvoltarea infrastructurii rutiere din vestul României face un pas important înainte. Ministerul Transporturilor, prin Cristian Pistol, directorul general…
13 septembrie 2025
Infrastructură
Un an și jumătate pentru proiectarea autostrăzii de pe Meseș
Lucrările la tronsonul Poarta Sălajului – Nușfalău al șoselei de mare viteză de pe teritoriul județului Sălaj sunt…
18 septembrie 2025
4Construct Cluj: Pulsul pieței construcțiilor din Transilvania
Sectorul construcțiilor nu este doar un domeniu economic, ci un barometru pentru sănătatea întregii economii regionale. Pe 16…
15 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Un nou pas important pentru dezvoltarea infrastructurii din vestul țării
Dezvoltarea infrastructurii rutiere din vestul României face un pas important înainte. Ministerul Transporturilor, prin Cristian Pistol, directorul general…
13 septembrie 2025
Clujul, între metrou și centură
În timp ce municipalitatea “amenință” cu debutul lucrărilor la “trenul fără cai”, opozanții proiectului propun suspendarea sau chiar…
9 septembrie 2025
Un Airbus A330 P2F a inaugurat o nouă eră pentru Aeroportul Oradea
Joi seara, 4 septembrie 2025, pe Aeroportul Oradea a aterizat zborul MNB381, operat de MNG Airlines cu un…
5 septembrie 2025
Viitorul sediu al CJ Bihor, fostul Palat al Finanțelor, se pregătește de mobilare
Consiliul Județean Bihor a lansat licitația pentru achiziția mobilierului care va dota noul său sediu de pe strada…
3 septembrie 2025
PORR Construct va construi pasajul rutier de pe Centura Oradea peste linia Tram-Trenului
Consiliul Județean Bihor a ales câștigătorul licitației pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din…
2 septembrie 2025
Turism
Cultura dezvoltă la Sibiu. Târgul Național de Ecoturism
Sibiul devine, timp de patru zile, capitala ecoturismului din România. Între 25 și 28 septembrie 2025, Piața Mare…
18 septembrie 2025
Festivalul Transilvania Multiculturală revine la Biertan
Biertan găzduiește o nouă ediție a Festivalului Transilvania Multiculturală, unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul cultural…
17 septembrie 2025
USAMV Cluj-Napoca organizează a patra ediție a Vinea Apoldia Maior Fest
USAMV Cluj-Napoca organizează la Apoldu de Sus a patra ediție a Vinea Apoldia Maior Fest. Oaspeții sunt așteptați…
17 septembrie 2025
Lacul Vida, între ecologie și turism: lucrări ample de decolmatare și reamenajare
A început decolmatarea Lacului Vida. Investiția de 14,5 milioane de lei în refacerea ecosistemului și a capacității de…
17 septembrie 2025
Alba Iulia a intrat în Cartea Recordurilor cu Masa care unește
S-a scris istorie în acest weekend în Alba Iulia. Orașul a intrat din nou în Guinness World Records…
16 septembrie 2025
Tradiții, meșteșuguri și preparate locale la „Gusturi și tradiții DE BIHOR”
În acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică, 20-21 septembrie 2025, va fi organizată cea de-a III-a ediție…
15 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Educație
Ordinul Steaua Italiei pentru economistul clujean Levente Szasz
Prorectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB), cadru didactic al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), a primit distincția…
18 septembrie 2025
One World Romania revine la Arad, Timișoara și Oradea în octombrie
După ediția de la Eforie Sud din august, Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World…
18 septembrie 2025
Expoziția Renascence of Imaginalia rămâne deschisă publicului până pe 28 septembrie la Meron Gallery
Meron Gallery anunță prelungirea expoziției „Renascence of Imaginalia” semnată de artista Andrada Lolu, care poate fi vizitată până…
17 septembrie 2025
UBB și-a făcut laborator de cristalizare a proteinelor
Structurile obținute în laboratorul Facultății de Chimie și Inginerie Chimică (FCIC) vor constitui un pas major în dezvoltarea…
16 septembrie 2025
Agromalim 2025 a readus animalele în prim-plan și tehnologii de top la Arad
Agromalim 2025 a transformat timp de trei zile Expo Arad într-un punct de întâlnire pentru fermieri, producători și…
16 septembrie 2025
UMF „Iuliu Hațieganu”, finanțare europeană de 58 de milioane de lei pentru dezvoltarea pregătirii doctorale și postdoctorale
Finanțarea de 58 de milioane de lei a fost obținută pentru proiectul „Consolidarea capacității UMF «Iuliu Hațieganu» de…
15 septembrie 2025
Business Evolution: soluții pentru antreprenori, pe 16 septembrie la Bistrița
Roadshow-ul de conferințe Business Evolution ajunge pentru prima dată la Bistrița-Năsăud pe 16 septembrie – “Finanțare. Digitalizare. Management eficient.”…
15 septembrie 2025
Universitarii de la Babeș-Bolyai își fac fond de investiții pentru proiecte
Instituția va constitui un mecanism financiar strategic menit să sprijine excelența academică și să asigure sustenabilitatea proiectelor universitare…
15 septembrie 2025
Zi de Zi știri economice:
