Acţionarii producătorului de cărămizi Cemacon Cluj (CEON) au aprobat majorarea capitalului cu 2,46 milioane lei prin ridicarea dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi prin emisiunea a 2,9 milioane de acţiuni noi, cu o valoare nominală de 0,1 lei per titlu şi un preţ de 0,84 lei per acţiune.
Capitalizarea bursieră a producătorului de cărămizi a ajuns la 63,15 milioane lei (13,72 milioane euro), după ce de la începutul acestui an s-au realizat tranzacţii în valoare de 19 milioane lei, ce au antrenat o apreciere de peste 68%.
Cemacon (CEON) s-a plasat pe locul al patrulea în topul celor mai mari aprecieri de pe piaţa de capital bucureşteană, cu un avans de 88%, faţă de o aprecierea de aproximativ 30% a indicelui BET, referinţa pieţei de capital locale.
În acţionariatul Cemacon au intrat recent fraţii Pavăl, fondatorii retailerului de bricolaj Dedeman.
Aceştia deţin aproximativ o treime din companie. De la începutul anului acţiunile CEON au urcat cu aproximativ 74% pe un rulaj de circa 19 milioane de lei.
Citește și:
Fermierii români, afectați de importurile de cereale din Ucraina
Aceștia propun forurilor europene și reprezentanților României la Bruxelles un plan de acțiuni imediate și pe termen mediu…
1 aprilie 2023
“Femeile digitale” au ajuns la Cluj. “Dacă nu ne adaptăm, ieșim de pe piață”
Mai multe organizații de antreprenoare, naționale și locale, vor să faciliteze accesul companiilor locale la tehnologie. Proiectul național…
1 aprilie 2023
Studenții orădeni, remarcați în meseriile viitorului la Innovation Labs Timișoara
Nu mai puțin de opt echipe orădene, coordonate de dr. ing. Ovidiu Novac, cadrul al Facultății de…
1 aprilie 2023
Pădurea Craiului, nominalizată la Destinația Anului, categoria „Comori Naturale”
Munții Pădurea Craiului din județul Bihor sunt destinația ideală pentru ecoturism și turism de aventură, deoarece aici ai…
1 aprilie 2023
Comuna Căbești Bihor – Smart Village
Comuna Căbești a primit distincția „Best Smart Village Project” pentru proiectul „Căbești Smart School”. Premiul „Best Smart…
1 aprilie 2023
Delegație internațională de la uzinele Michelin în Sălaj
Reprezentanți ai fabricilor de pe trei continente ale grupului francez au vizitat Zalăul. Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu…
1 aprilie 2023
Finanțare europeană de 110 milioane de euro pentru Complexul Matern-Pediatrie din Arad
Aradul va avea Maternitate și Spital de Pediatrie construite prin fonduri europene. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca,…
31 martie 2023
The Voices of Business Awards, ediția a II-a, revine în 6 aprilie la Hilton Sibiu. Fii vocea puternică a economiei reale din Sibiu!
Fii vocea puternică a economiei reale din Sibiu! Echipa revistei Transilvania Business organizează a doua ediție a Galei…
31 martie 2023
Zi de Zi știri economice:
