Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cegedim: Topul celor mai mari companii din piaţa de medicamente: AbbVie, Sanofi și Novartis

Vânzările de medicamente eliberate pe piaţa din România au ajuns la 13,13 miliade de lei în perioada iulie 2016 – iunie 2017, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut, ceea ce marchează o redresare pe piaţa de profil, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare de piaţă Cegedim.
Piaţa de medicamente a crescut şi în volum în perioada menţionată, cu peste 5% faţă de anul trecut.
”Deşi la nivel de ansamblu lucrurile par a se fi liniştit puţin pe piaţa medicamentelor, creşterea este ne-uniformă, taxarea prin claw-back de asemenea, iar aproape tot lanţul de aprovizionare încearcă să facă din disponibilitatea produsului un avantaj competitiv necorespunzător. Ne-am întors în timp cu 15-20 ani, când medicamente relativ banale nu se găseau sau se găseau cu dificultate”, a spus Petru Crăciun, director general al Cegedim.
Studiul realizat de Cegedim arată că în trimestrul al doilea din 2017, valoarea totală a pieţei de medicamente a ajuns la 3,2 miliarde de lei. Pe segmente, medicamentele eliberate cu prescripţie medicală(Rx) domină în continuare 74% din piaţă, cu vânzări de 2,1 miliarde de lei, urmate de medicamentele fără reţetă (OTC), cu o valoare de 722 de milioane de lei. Segmentul de medicamente eliberate în spital are în continuare cea mai mică pondere, cu 410 milioane de lei.
Faţă de T2 din 2016, piaţa de medicamente a înregistrat o uşoară scădere pe fondul contractelor cost volum rezultat, care au înregistrat scăderi de peste 80% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut. Medicamentele cu prescripţie au scăzut cu 7,5%, OTC-urile au crescut cu 19%, continuând trendul ascendent, iar medicamentele eliberate în spitale au înregistrat de asemenea o creştere de aproape 15%.
În ce priveşte topul celor mai mari companii din piaţa de medicamente, liderul pieţei rămâne neschimbat faţă de anul trecut, americanii de la AbbVie dominând piaţa cu aproape 900 de milioane de lei vânzări în perioada iulie 2016 – iunie 2017, urmat de Sanofi, cu 878 de milioane de lei şi Novartis cu 619 milioane de lei vânzări în aceeaşi perioadă.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cota aplicată veniturilor brokerilor de asigurare, înjumătăţită

Articolul următor

Programul zborurilor operate de pe Aeroportul Cluj în luna septembrie

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share