Raportat la suprafață și număr de locuitori, niciun alt județ din România nu se poate lăuda cu investiții de nivelul celor făcute în Bistrița și în județ.
”În ultimii cinci ani, investițiile Consiliului Județean în municipiul Bistrița se cifrează la aproximativ 60 de milioane de euro. Acestea sunt investiții coordonate, finanțate de CJ. Nu trebuie să ne ascundem, trebuie să avem curajul să spunem clar ce am reușit noi ca administrație PSD. Unii ne înjură și ne spun: bandiții, hoții, corupții, comuniștii, dar nu este așa. Noi suntem cei interesați de problemele oamenilor, a celor pe care îi reprezentăm. Asta este realitatea. Dacă am face un calcul raportându-ne la suprafață și populație, cred că niciun județ din România nu poate deconta așa ceva, ne apropiem cu pași repezi de peste 1 miliard de euro investiții în județul Bistrița-Năsăud în ultimii ani, din fonduri europene, fonduri guvernamentale și din bugetul local. Avem o administrație performantă în Bistrița”, a afirmat președintele Consiliului Județean Bistrita, Radu Moldovan, citat de timponline.ro.
Radu Moldovan a menționat că 16 milioane de euro au fost investite prin Aquabis în modernizarea infrastructurii de apă și canalizare în Bistrița în prima etapă a Master Planului și că urmează în etapa a doua o investiție de peste 26 de milioane euro fonduri europene pentru 83 km de rețea apă, peste 30 km de aducțiune apă, 30 km rețea de canalizare.
El a menționat că în sistemul medical au fost investiți în ultimii ani peste 18 milioane de euro pentru modernizări și reabilitări, plus dotarea cu aparatură de specialitate de ultimă generație.
Peste 5 milioane de euro bani europeni au fost cheltuite pentru dotarea ISU cu autospeciale moderne, alte proiecte care valorează peste 12,5 milioane de euro sunt modernizarea Stației CFR Bistrița, 7 milioane de euro, noul sediu RAR, 2,5 milioane euro, investiții din bugetul CJ – noul sediu al Direcției de Evidență a Persoanelor, 1,5 milioane de euro – Centrul Cultural Dacia, 1,5 milioane de euro – Complexul Muzeal, mentionează sursa citată.
Citește și:
Construiana alocă 6,5 milioane € în noua unitate din parcul industrial Baia Sprie
Societatea sătmăreană de lucrări de construcții administrată de Ana Dumitrescu a decis să investească în județul vecin Maramureș.…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Industria modei în România interbelică, prezentată într-o carte la Cluj
Sonia Andras și-a lansat, la Facultatea de Studii Europene (FSE), volumul despre evoluția domeniului textil în anii dintre…
1 iunie 2025
Hotelul Univers își face sală de evenimente cu deschidere spre lac
Conducerea unității turistice din Cluj pregătește o nouă etapă în dezvoltarea complexului prin transformarea terasei de pe lacului…
1 iunie 2025
Bijuteria acvatică de la Câmpia Turzii. Cluj-Napoca mai așteaptă
În timp ce “capitala” Ardealului se întrece în anunțuri de aquaparkuri și complexuri uriașe, localități cu populație mai…
1 iunie 2025
16 saci cu bani furați de la Poșta din Timișoara VIDEO
Captură uriașă a polițiștilor timișeni după ce au oprit un autoturism suspect în Timișoara: 16 saci cu aproximativ…
1 iunie 2025
Investiții
Construiana alocă 6,5 milioane € în noua unitate din parcul industrial Baia Sprie
Societatea sătmăreană de lucrări de construcții administrată de Ana Dumitrescu a decis să investească în județul vecin Maramureș.…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
400 de specialiști din peste 10 țări, la cea mai mare conferință de Employer Branding din CEE
PORR România – partener principal în cadrul EBcon 2025. EBcon – conferința de employer branding, cel mai…
29 mai 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Infrastructură
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Bijuteria acvatică de la Câmpia Turzii. Cluj-Napoca mai așteaptă
În timp ce “capitala” Ardealului se întrece în anunțuri de aquaparkuri și complexuri uriașe, localități cu populație mai…
1 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
Șase oferte pentru construirea pasajului suprateran de pe Centura Oradea peste linia de tram-tren
Trenurile metropolitane ale Oradiei încep să prindă contur. Șase firme sau asocieri de firme au depus oferte pentru…
28 mai 2025
Vineri, 30 mai 2025, se inaugurează „Podul Transilvania” din Satu Mare
Podul hobanat din Satu Mare, cunoscut și sub denumirea de „Podul Transilvania”, va fi inaugurat oficial vineri, 30…
26 mai 2025
Turism
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Chef Regal de Ziua Feteștii regale
E CHEF REGAL marți, 3 iunie, de la 20:00, la restaurantul La Mama de la Muzeul Țăranului Român…
2 iunie 2025
Hotelul Univers își face sală de evenimente cu deschidere spre lac
Conducerea unității turistice din Cluj pregătește o nouă etapă în dezvoltarea complexului prin transformarea terasei de pe lacului…
1 iunie 2025
Românii sunt așteptați la Festivalul Baloanelor Zburătoare de la Kikinda
Zboruri, pleșcăviță și vorbă românească la înălțime la Festivalul Baloanelor Zburătoare din Kikinda Festival internațional cu echipaj…
30 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
Clujul are un nou hotel de cinci stele, parte dintr-un complex ridicat de la zero în locul fostului camping din Făget
Hotelul Elania Resort & Spa este situat în cartierul Făget, găzduieşte 53 de camere și restaurantul Eratto, urmând…
28 mai 2025
Răsfăț gastronomic, vinuri și socializare la Bucuresti, Craiova și Tulcea
“Tezaur de gusturi” și “Masterclass de praz”, “Enoturism și dezvoltare locală”, “Brandul oltenesc în HoReCa și retail” –…
27 mai 2025
Educație
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
Trei din patru antreprenori români cred în șansă ca factor al succesului în afaceri
Antreprenorii români rămân optimiști în ciuda provocărilor economice și cred că șansa are un rol important…
30 mai 2025
351 de persoane înoată pentru o cauză nobilă la Swimathon Oradea 2025
Fundația Comunitară Oradea îi invită pe bihoreni la evenimentul caritabil Swimathon Oradea 2025 ce are loc sâmbătă, 31…
30 mai 2025
Ministrul educației: “O fuziune a universităților clujene trebuie să pornească de jos în sus”
Daniel David propune ca reforme în educație concentrarea academică, majorarea bugetelor pentru învățământ și cercetare, reducerea analfabetismului funcțional.…
29 mai 2025
Superlaborator finanțat de E-Infra la UTCN. „Avem un proiect în premieră mondială”
Unitatea dată în funcțiune de Universitatea Tehnică și grupul de companii va permite implicarea sa în proiecte precum…
29 mai 2025
Zi de Zi știri economice:
