Conform celui mai recent raport de date statistice al ANCOM privind piata de comunicatii electronice din Romania, in prima jumatate a acestui an, traficul de internet realizat prin intermediul retelelor mobile s-a dublat fata de prima jumatate a anului 2016, de la 71 mii TB la 145 mii TB. “Asa cum era de asteptat, consumul mediu lunar de internet mobil pe fiecare conexiune a depasit 1 GB, crescand de la 0,63 GB, cat se inregistra in primul semestru al anului 2016, la 1,20 GB in prima jumatate a acestui an”, a declarat presedintele ANCOM, Sorin Grindeanu, prezent la evenimentul organizat de Consiliul Concurentei astazi.
Internet mobil
Datele prelucrate de Autoritate arata ca, in Romania, numarul total de conexiuni la internet mobil de banda larga era de 16,6 milioane la mijlocul anului 2017, in crestere anuala cu 13%, iar rata de penetrare a internetului mobil la nivel de populatie a ajuns la 85%, in crestere cu aproape 10 puncte procentuale fata de mijlocul anului anterior.
Popularitatea abonamentelor la internet mobil de banda larga este in continua crestere, acestea ajungand sa reprezinte peste 67% din totalul conexiunilor in banda larga (respectiv 11,2 milioane conexiuni). Numarul de cartele preplatite pentru acces la internet mobil de banda larga au crescut mai putin, cu 6%, pana la 5,5 milioane.
Cea mai mare rata de crestere o inregistreaza conexiunile 4G – acestea s-au dublat fata de aceeasi perioada a anului 2016, ajungand sa reprezinte aproape jumatate din totalul conexiunilor la internet mobil in banda larga (7,6 milioane din totalul de 16,6 milioane).
Traficul total realizat prin intermediul conexiunilor de internet mobil in banda larga a fost de 145 mii TB in primul semestru al anului 2017, dublu fata de primul semestru al anului trecut, cand se inregistrau 71 mii de TB. De asemenea, traficul mediu lunar per conexiune in primul semestru al acestui an a crescut fata de primul semestru al anului 2016 cu 90%, de la 0,63 GB la 1,20 GB.
Internet fix
Conform statisticilor ANCOM, numarul conexiunilor la internet fix in banda larga din Romania a ajuns la valoarea de 4,6 milioane la mijlocul acestui an, in crestere anuala cu 6%. Prin intermediul acestor conexiuni, utilizatorii au realizat un trafic total de 2,5 milioane de TB, consumul mediu lunar per conexiune fiind de 92 GB.
Datele statistice aferente perioadei cuprinse intre semestrul I 2016 si semestrul I 2017 arata ca tot mai multe conexiuni de internet fix permit viteze best-effort de cel putin 100Mbps. Astfel, din totalul de 4,6 milioane de conexiuni la puncte fixe, 2,9 milioane sunt conexiuni de mare viteza – 64% din total.
Conexiunile care permit viteze best-effort intre 30Mbps si 100Mbps, precum si conexiunile care permit viteze intre 10Mbps si 100Mbps reprezinta cate 13% din total, in timp ce doar 10% sunt conexiuni cu viteze de 10Mbps sau mai mici.
Internet urban vs. rural
Numarul de conexiuni la internet fix instalate in mediul urban a crescut cu 8% comparativ cu prima jumatate a anului anterior, pana la 3,3 milioane, in timp ce numarul de conexiuni din mediul rural inregistreaza o crestere usoara de 3%, ajungand la valoarea de 1,3 milioane. Rata de penetrare a conexiunilor de acces la internet fix la nivel de gospodarii in mediul urban a atins 69%, respectiv 38% la nivel rural.
In ceea ce priveste distributia vitezelor furnizate pe medii de resedinta, 88% din totalul conexiunilor care permit viteze foarte mari de transfer de date, de cel putin 100 Mbps, se afla in mediul urban.
Infrastructura de internet fix
Infrastructura de internet fix de banda larga, care face posibila in Romania conectarea la internet la rate mari ale vitezelor de transfer, este dominata de conexiunile prin cablu (peste 77% dintre conexiunile la internet fix ajung la utilizatorul final prin FTTH, cablu coaxial sau cablu UTP/FTP). Atat numarul, cat si ponderea conexiunilor xDSL in total au scazut, ajungand la o pondere de 18% din totalul conexiunilor la internet fix de banda larga.
De asemenea, conexiunile la puncte fixe furnizate prin intermediul tehnologiilor mobile, care reprezinta din ce in ce mai mult o alternativa in zonele fara acoperire cu retele fixe de internet, au continuat sa creasca, numarul lor fiind de 171 mii, cu 25% mai mare fata de jumatatea anului 2016.
Raportul de date statistice
Raportul de date statistice privind piata de comunicatii electronice din Romania pentru primul semestru al anului 2017 este realizat de ANCOM pe baza datelor statistice raportate semestrial de furnizorii care au obligatia de a transmite catre ANCOM valorile indicatorilor corespunzatori categoriilor de servicii conform Deciziei nr. 333/2013.
Citește și:
Bateria Velionic – instalată deja în peste 200 de locuințe din România
Veltol Energy aduce inovație în stocarea energiei pentru consumatorii care vor mai mult decât statutul de prosumator. Compania…
30 iunie 2025
Afaceri de peste 9 miliarde de lei, derulate de primele 10 companii din Satu Mare
La 9.181,25 milioane de lei se ridică cifra de afaceri cumulată a primelor zece firme din județul Satu…
30 iunie 2025
Premier Energy beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului din partea BRK Financial Group de la 1 iulie
Premier Energy (simbol bursier: PE), unul dintre jucătorii de infrastructură energetică integrată vertical cu cea mai rapidă creștere…
30 iunie 2025
Ardealul de Nord cere de cinci ori suma alocată mobilității urbane
Solicitările în cele șase județe ale Regiunii Nord-Vest (RNV) sunt de 2,1 miliarde de euro, însă fondurile disponibile…
30 iunie 2025
Apare un parc fotovoltaic de 5 milioane € în Sudul Bistriței
Noul obiectiv din extravilanul municipiului este finanțat prin Fondul de Modernizare (FM) și trebuie să fie gata până…
30 iunie 2025
Edilul Kölnului: “Clujul devine un hub economic vibrant în IT și tech”
Dr. Ralf Heinen, “primarul cu papion”, ne-a explicat, într-un interviu în exclusivitate mijlocit de Clubul Oamenilor de Afaceri…
30 iunie 2025
Colliers Romania appointed to coordinate the repositioning process for Unirea Shopping Centre in Bucharest and Brașov
Colliers Romania has been appointed to coordinate the repositioning process for two shopping centres – Unirea Shopping Centre…
30 iunie 2025
Alba va avea un campus de învățământ profesional de 20 milioane €
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va oferi programe de inginerie mecanică și economică industrială, dar și de tehnologia construcțiilor…
30 iunie 2025
Investiții
Afaceri de peste 9 miliarde de lei, derulate de primele 10 companii din Satu Mare
La 9.181,25 milioane de lei se ridică cifra de afaceri cumulată a primelor zece firme din județul Satu…
30 iunie 2025
Edilul Kölnului: “Clujul devine un hub economic vibrant în IT și tech”
Dr. Ralf Heinen, “primarul cu papion”, ne-a explicat, într-un interviu în exclusivitate mijlocit de Clubul Oamenilor de Afaceri…
30 iunie 2025
Business sustenabil: Cum reduce Lava Knitting costurile cu 50% fără să scadă producția
Într-o industrie în care eficiența este adesea privită ca o simplă reducere de costuri, Lucian Fetea, directorul general…
30 iunie 2025
Goldbach Group demarează un proiect de retail în cartierul Maurer Residence din Târgu Mureș
Goldbach Group, holding ce reunește opt companii care se implică activ în dezvoltarea și implementarea unor proiecte complexe…
30 iunie 2025
Biblioteca „Gheorge Șincai” se reinventează: digitalizare și cafenea literară
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea se apropie de final, cu un stadiu de…
28 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Business de 8 miliarde lei în Arad: Ce companii au dominat economia județului în 2024
La peste 8,04 miliarde de lei se ridică cifra de afaceri pe anul 2024 a primelor 10 firme…
27 iunie 2025
Investiții de aproape 100 de milioane de lei în modernizarea a cinci parcuri orădene
În perioada următoare vor fi semnate contractele de lucrări pentru modernizarea a cinci parcuri importante din Oradea. Modernizarea…
27 iunie 2025
Infrastructură
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
O asociere condusă de Global Industrial va executa pasajul subteran Oneștilor din Oradea
Asocierea formată din Global Industrial (lider), CML.RO și DP Proiect va avea la dispoziție 15 luni pentru finalizarea…
24 iunie 2025
Antreprenorul DPB consolidează în timp record DN 68A
Compania Drumuri și Poduri Banat a finalizat, înainte de termen, lucrările la DN 68A Coșava – Margina, unul…
24 iunie 2025
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Turism
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Educație
Alba va avea un campus de învățământ profesional de 20 milioane €
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va oferi programe de inginerie mecanică și economică industrială, dar și de tehnologia construcțiilor…
30 iunie 2025
Ovidiu Oltean învață antreprenorii cum să scape de frica vorbitului în public
Un eveniment marca Connect Timișoara, parte a Bizz.Club, care are obiectiv atât realizarea unui serios networking între antreprenorii…
29 iunie 2025
Fără cozi, fără hârtii: AJOFM Bihor mută serviciile în online
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor anunță implementarea la nivel local a Platformei PULS, un…
29 iunie 2025
Vicepreședintele Comisiei Europene a ajuns la Cluj
Roxana Mînzatu a analizat, la sediul celei mai mari universități din România, noul proiect european „Union of Skills”.…
28 iunie 2025
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Start în forță: șase afaceri creative intră în Incubatorul Cresc Oradea Mare
Șase startup-uri din domenii precum energie regenerabilă, publicitate, branding sau încălțăminte personalizată și-au găsit locul în Incubatorul de…
26 iunie 2025
Ministrul educației: “Dăm burse de 1,7 miliarde € fără să fim o forță economică”
Daniel David consideră că România are unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, însă impactul acestuia…
25 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
