Grupul ROCKWOOL investeşte aproximativ 50 de milioane de euro ȋntr-o fabrică de vată minerală bazaltică ce va crea în jur de 150 de locuri de muncă direct și alte 300 în mod indirect, pentru servicii și logistică. Noua unitate de producție va fi amplasată pe un teren de aproximativ 30 de hectare în comuna Ariceștii Rahtivani în apropiere de Ploiești, județul Prahova, și va fi prima fabrică de vată minerală bazaltică a Grupului ROCKWOOL în România. Acest proiect va consolida prezența solidă a Grupului în România, piață pe care este activ de aproape 20 de ani prin intermediul filialei locale de vânzări.
Fabrica va contribui la creșterea economiei locale în condițiile în care cea mai mare parte a materiei prime și a serviciilor de logistică va proveni din România, iar cea mai mare parte a forței de muncă angajate direct de ROCKWOOL sau de companiile subcontractante va fi locală. Procesul pentru emiterea permiselor și autorizațiilor necesare a fost inițiat, astfel că producția de vată minerală bazaltică este estimată să înceapă în anul 2019.
„Această investiție ne va permite să sprijinim mai bine eforturile României de a crește siguranța împotriva incendiilor și eficiența energetică în clădirile din țară. Încurajăm Guvernul să continue să colaboreze cu statele membre ale Uniunii Europene în cadrul platformei pentru schimb de informații în domeniul incendiilor (FIEP), precum și pentru alte inițiative care vor îmbunătăți reglementările privind siguranța la incendiu. Ca lider mondial în fabricarea de produse din vată minerală bazaltică incombustibile, suntem deschiși să împărtășim cu autoritățile, clienții și alte părți interesate toate cunoștințele și expertiza pe care le-am acumulat de-a lungul celor 80 de ani în care am făcut clădirile mai confortabile, eficiente energetic și sigure la incendii”, declară Gilles Maria, Senior Vice President, ROCKWOOL Group.
„De aproape 20 de ani le livrăm clienților români servicii și produse de izolație de înaltă calitate, iar această fabrică, după ce va fi finalizată, ne va permite să oferim un sprijin și mai ridicat în România și în țările învecinate. Suntem încântați să devenim parte a comunității locale din Prahova și din România și vrem să mulțumim Guvernului României, Invest Romania și autorităților din județul Prahova și Ariceștii Rahtivani pentru susținerea și colaborarea pentru acest proiect de investiții”, adaugă Rafael Rodriguez, Managing Director, ROCKWOOL South Europe.
Anunțul de astăzi vine ca urmare a declarației făcute de Grupul ROCKWOOL pe 24 februarie 2017, în care își exprima intenția de a cumpăra teren pentru a-și extinde producția în Statele Unite ale Americii, Suedia și România.
Grupul ROCKWOOL și-a asumat angajamentul de a îmbunătăți viețile tuturor celor care încearcă soluțiile noastre. Expertiza noastră este perfect adaptată pentru a aborda multe dintre cele mai mari provocări din ziua de azi în ceea ce privește sustenabilitatea și dezvoltarea durabilă, de la consumul de energie și poluarea fonică la siguranța la incendii, deficitul de apă sau inundațiile. Gama noastră de produse reflectă diversitatea nevoilor la nivel global, susținându-ne în același timp partenerii în reducerea propriei amprente de carbon.
Vata minerală bazaltică este un material versatil și stă la baza tuturor activităților noastre. Cu aproximativ 10.500 de colegi pasionați în 38 de țări, suntem liderul mondial în livrarea de soluții pe bază de vată minerală bazaltică, de la izolarea clădirilor la tavane acustice, soluții ecologice pentru industria horticolă, fibre speciale folosite în scop industrial și până la izolații eficiente pentru instalații industriale și industria navală.
Citește și:
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
					Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…				
			
			31 octombrie 2025
Timișoara a devenit pentru o zi capitala produselor digitale – peste 650 de profesioniști s-au adunat la Prow Conference 2025 pentru a vorbi despre inovație, tehnologie și viitorul produselor.
					Prow Conference 2025 s-a încheiat cu succes săptămâna trecută la Timișoara, România, atrăgând peste 650 de profesioniști din…				
			
			31 octombrie 2025
Transylvanian Grand Prix 2025 – la un pas de primul titlu mondial al României la Adulți Standard
					Sibiul devine, în acest weekend, capitala mondială a dansului sportiv. În perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2025, Sala…				
			
			31 octombrie 2025
Noua strategie a Bosch, prezentată în premieră la Cluj
					Dan Lăzărescu, recent numit CEO al Robert Bosch România, a inaugurat, la prima sa apariție publică, BoschLab, spațiu…				
			
			31 octombrie 2025
Institut de Cercetare în Inteligență Artificială la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
					Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) face un pas decisiv în direcția consolidării cercetării și inovării în România, prin…				
			
			31 octombrie 2025
Tehnologie pentru medicina viitorului, la UMF Cluj Transfer Days
					Evenimentul organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu aduce în prim-plan inovația, colaborarea interuniversitară și ideile…				
			
			30 octombrie 2025
TeraPlast merge pe profit. Cum a influențat grupul achiziția Aquatica Experience
					Grupul bistrițean a avut o creștere în primele trei trimestre ale anului, afacerile sale urcând cu 26%, iar…				
			
			30 octombrie 2025
Horațiu Moldovan: „E timpul pentru asigurări complementare în România”
					Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, a declarat că România are nevoie de un…				
			
			30 octombrie 2025
Investiții
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
					Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
				
			
			29 octombrie 2025
Ungaria aduce cele mai multe firme în Bihor, Olanda cei mai mulți bani
					Datele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Bihor arată că la 30.06.2025 în județul Bihor erau înregistrate 5.254…				
			
			27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
					Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…				
			
			25 octombrie 2025
Revoluție verde la Seleuș – Arad: adio lemne, bun venit energiei verzi!
					Seleuș, prima comună din România care renunță la încălzirea pe lemne. O centrală pe biogaz va asigura căldura…				
			
			24 octombrie 2025
Ionuț Țața și Iceberg+ catalizează inovația în mobilitate urbană la Timișoara prin inVest Accelerator Demo Day
					Ecosistemul de inovare și business din Regiunea Vest a fost în centrul atenției pe 22 octombrie, la Timișoara,…				
			
			23 octombrie 2025
Viitorul e verde! Workshop pe energie regenerabilă la Oradea Arena
					Energia verde a fost subiectul central al unui workshop desfășurat miercuri, 22 octombrie 2025, la Oradea Arena, în…				
			
			22 octombrie 2025
Locuri de muncă verzi și colaborare româno-maghiară la Oradea Arena
					Aproape 700 de locuri de muncă, dintre care majoritatea în domeniul energiilor regenerabile, au fost oferite miercuri, 22…				
			
			22 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
					„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…				
			
			21 octombrie 2025
Infrastructură
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
					Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
				
			
			29 octombrie 2025
Varianta finală a Drumului Expres Cluj – Dej, agreată de primarii de pe traseu
					Consiliul Județean (CJ) Cluj a fost gazda unei consultări publice care a avut drept scop agrearea, de către…				
			
			29 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
					„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…				
			
			21 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
					Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…				
			
			21 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
					Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…				
			
			17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
					Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…				
			
			10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
					Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…				
			
			9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
					Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…				
			
			9 octombrie 2025
Turism
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
					Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…				
			
			31 octombrie 2025
Comoara pierdută a Transilvaniei. Mai poate fi salvată Salina Praid?
					Exploatarea sării este exclusă, însă turismul poate fi relansat dacă situația se stabilizează în zonă, concluzionează experții europeni…				
			
			29 octombrie 2025
Silicon Valea. Casele centenare care prind suflet
					Investitori români stabiliți în SUA s-au alăturat unei familii de întreprinzători care în pandemie a dat confortul Clujului…				
			
			28 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
					Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…				
			
			25 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
					Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…				
			
			21 octombrie 2025
Hotel Mercure, cea mai importantă investiție în turism realizată în Alba Iulia după Revoluție
					Construcția primului hotel afiliat internațional din orașul Marii Uniri a depășit 10,5 milioane de euro  Mercure Alba Iulia,…				
			
			20 octombrie 2025
Invitație Visit Timiș: concert în peșteră
					Dacă în ultimele săptămâni v-am trimis pe la diferite târguri de gastronomie din Timiș, duminica aceasta luăm o…				
			
			17 octombrie 2025
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
					Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…				
			
			17 octombrie 2025
Educație
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
					Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…				
			
			31 octombrie 2025
Tehnologie pentru medicina viitorului, la UMF Cluj Transfer Days
					Evenimentul organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu aduce în prim-plan inovația, colaborarea interuniversitară și ideile…				
			
			30 octombrie 2025
Cercetătorii Universității din Oradea – Medalia de aur la „Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT” 2025
					În perioada 23 – 24 octombrie 2025, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție…				
			
			29 octombrie 2025
Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir lansează o nouă carte de bucate
					„Sărut-mâna pentru masă! Carte de(spre) bucate” de Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir, lansată pe 3 noiembrie la București.…				
			
			29 octombrie 2025
UMF Cluj Technology Transfer Days 2025 – UMF „Iuliu Hațieganu” promovează inovația cu aplicabilitate reală în sănătate
					Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 29-30 octombrie 2025, cea de-a patra ediție…				
			
			28 octombrie 2025
Cursuri digitale gratuite pentru profesioniștii din construcții și arhitectură
					Proiectul „Competențe digitale pentru DEzvoltarea IMM-urilor 2.0”, derulat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor, pregătește specialiștii…				
			
			28 octombrie 2025
Aura Cadiș, Montessori: “Finalizăm campusul în doi ani”
					Zonele de echitație și sere ale megacampusului educațional de 20 milioane € – cu piscină, sală de escaladă,…				
			
			27 octombrie 2025
Cercetare UBB: știrile false influențează percepția asupra brandurilor
					O echipă de cercetători de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai a…				
			
			27 octombrie 2025
Zi de Zi știri economice:

 
												 
												 
												 
												



 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						