Zitec.com, furnizor major de soluții, servicii și produse tehnologice personalizate din România, anunță deschiderea oficială a noului sediu din Brașov. Noul sediu Zitec are o suprafață de 155 mp și este situat la etajul 1 al Clădirii Neorama, unul dintre cele mai moderne spații arhitecturale din Brașov. Tranzacția a fost realizată prin intermediul iAdvise, companie de consultanță imobiliară din Brașov, lider pe segmentul comercial.
În cadrul biroului din Braşov activează în prezent o echipă formată din 6 persoane, inclusiv poziţii cheie precum Business Performance Strategist sau Lead Software Developer. Pentru următorul an, compania şi-a propus să continue procesul de recrutare şi să angajeze 20 de dezvoltatori software şi specialişti în Digital Marketing, pe toate nivelurile de experienţă.
“Braşov e primul oraş din ţară unde deschidem un birou permanent în plus faţă de cel din Bucureşti şi continuăm astfel să mărim echipa Zitec, care include în acest moment peste 160 de colegi. În Braşov vom căuta atât programatori, QA, specialişti în Digital Marketing, cât şi alte roluri importante pentru noi. Nu va exista o diferenţă faţă de structura din Bucureşti.”, a declarat Alexandru Lăpuşan, CEO şi Fondator Zitec.
În plus, colegii din Braşov şi Bucureşti au libertatea de a lucra oricând în oricare dintre cele două birouri, în funcţie de nevoile acestora.
„Odată cu inaugurarea biroului din clădirea Neorama, introducem şi un concept nou: FlexiCity. Dacă până acum colegii puteau să aibă un program flexibil în ceea ce priveşte orele de lucru, zilele de lucru sau lucrul de acasă, acum introducem şi opţiunea FlexiCity: colegii vor putea opta să lucreze fie din biroul din Bucureşti, fie din cel din Braşov, atât timp cât activitatea din echipele lor nu este afectată.”, a adăugat Lăpuşan.
La începutul acestui an, Zitec a atras o investiţie de peste 1,7 milioane de euro din partea eMAG. Odată cu această investiţie, Zitec are în plan o extindere accelerată pe piaţă, prin creşterea echipei, deschiderea de birouri în provincie, formarea unui departament specializat în fonduri europene şi granturi, precum şi activităţi susţinute de creştere a portofoliului de clienţi în Europa de Vest şi SUA.
Citește și:
Pizzeria Zano din Iași, unul din cele mai bune 50 de restaurante cu pizza din Europa
Ghidul 50 Top Pizza 2024 a inclus Pizzeria Zano din Iași, singura din România, în clasament, aceasta ocupând…
15 mai 2024
Joburi cu salariile la vedere
37.000 de joburi cu salariul afișat au fost postate de la începutul anului și până acum pe eJobs.ro.…
15 mai 2024
Hidroelectrica anunță rezultatele operaționale pentru T1
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie verde din România, a publicat astăzi la Bursa de Valori București…
15 mai 2024
Volatilitate și nepredictibilitate legislativă în domeniul energiei
Aceasta a fost una dintre concluziile conferinței „Digitalizare și eficiență energetică”, organizată de Energynomics, marți, 14 mai 2024,…
14 mai 2024
Studenții din Cluj au făcut strategii pentru competitivitatea ÖBB
Mai multe echipe de tineri din România au participat la competiția Modul Business Championship (MBC) de la Viena.…
14 mai 2024
Afacerile AROBS au scăzut la început de an
Grupul informatic cu sediul la Cluj a raportat o cifră de afaceri consolidată de 105 milioane de lei…
14 mai 2024
Conferințele Dilema la Oradea
Seria va conține patru conferințe, o conferință-spectacol și dialoguri publice. Joi seara, de la ora 19.00, la Sinagoga…
14 mai 2024
Universitatea Tehnică vine cu roboți zburători la Noaptea Muzeelor
Instituția clujeană de învățământ va pune la bătaie în premieră pentru acest eveniment Hub-ul UTCN, recent inaugurat. Universitatea…
14 mai 2024