Asociţia Pro Infrastructura a publica o filmare aeriană de pe aproximativ 7 din cei 17,9 km ai lotului construit de Astaldi-Max Boegl pe Autostrada A3 între nod Chețani (Luduș) și nod Iernut. Acest tronson este unul din cele 5 segmente ale Autostrăzii Transilvania care leagă Câmpia Turzii de Târgu Mureș.
„Am rămas plăcut surprinși de stadiul lucrărilor pe acești 7 din cei 8 km care au primit autorizație de construire în luna mai 2017. Așa cum puteți vedea, pentru o perioadă de execuție de 7 luni, avansul este foarte bun. Avem progres vizibil la structurile importante și chiar scurte segmente cu asfalt. Luna trecută s-a emis autorizație de construire și pentru restul lotului pentru coridorul inițial, urmând ca în 2018 (sperăm în cel mai scurt timp) să vedem autorizate și lucrările pentru care sunt necesare exproprieri suplimentare.
Acest tronson este cel mai lung (17,9 km) și cel mai dificil dintre toate cele 5 care unesc Câmpia Turzii de Târgu Mureș. Principalele structuri sunt: podul „dublu” peste Mureș din mijlocul localității Bogata (autostrada trece în doar câteva sute de metri de două ori peste râu), podul peste Mureș și peste calea ferată în apropiere de Luduș (la „granița” cu lotul vecin construit de Straco) și nodul Iernut (include pasaj DN14A). Avem și provocări majore de ordin birocratic: exproprierile în Bogata și în nodul Iernut dar și relocările de stâlpi electrici (LEA) care deservesc uriașa Termocentrală Iernut.
La final de noiembrie, raportul de progres oficial dat publicității de CNAIR arăta un stadiu fizic de execuție de 17% pentru acest proiect. În acest moment, estimarea noastră realistă pentru finalizarea acestui contract este perioada septembrie-octombrie 2019″, scriu reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura.
Foto: Asociţia Pro Infrastructura
Citește și:
Oradea, destinația turistică de top: Peste 235.000 de turiști și recorduri doborâte în 2024
Primăria Oradea, prin Asociația pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune (Visit Oradea), a prezentat, în cadrul unei…
14 februarie 2025
2024: an record al investițiilor în Bihor și cel mai bun an pentru infrastructura rutieră din ultimii 35 de ani
Cu un portofoliu de proiecte în derulare în valoare de 4,4 miliarde de lei (peste 880 de milioane…
14 februarie 2025
BNR menține rata dobânzii la 6,50%/an
Pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de…
14 februarie 2025
Asocierea Precon Transilvania – Automagistral Pivden va construi Lotul 1 al DX Arad – Oradea
Asocierea PRECON TRANSILVANIA SRL – AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru construcția primului lot al…
14 februarie 2025
A Creative Hub: Un Spațiu de Inspirație și Inovație sărbătorește doi ani de succes
Pe 8 februarie, A Creative Hub, fondat de antreprenoarele vizionare Ionela Bîrle Nedelea, Codruța Vasiliu și Ileana Hotico,…
14 februarie 2025
ibis shares 25 reasons to travel in 2025
As new data from ibis reveals a third of people (31%) want to travel more in 2025 that…
14 februarie 2025
Aveuro Internațional va livra Bihorului 25 de microbuze școlare electrice
Consiliul Județean Bihor a finalizat procedura de achiziție pentru 25 de microbuze școlare electrice, desemnând drept câștigător al…
13 februarie 2025
Productivitatea în Regiunea Vest va crește prin inovare și digitalizare, concluzia Galei The Voices of Business Regional Awards Timișoara
Companiile din Regiunea Vest, zona cu al doilea cel mai mare PIB/capita din țară, mizează pe mărirea gradului…
13 februarie 2025
Investiții
2024: an record al investițiilor în Bihor și cel mai bun an pentru infrastructura rutieră din ultimii 35 de ani
Cu un portofoliu de proiecte în derulare în valoare de 4,4 miliarde de lei (peste 880 de milioane…
14 februarie 2025
Asocierea Precon Transilvania – Automagistral Pivden va construi Lotul 1 al DX Arad – Oradea
Asocierea PRECON TRANSILVANIA SRL – AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru construcția primului lot al…
14 februarie 2025
Aveuro Internațional va livra Bihorului 25 de microbuze școlare electrice
Consiliul Județean Bihor a finalizat procedura de achiziție pentru 25 de microbuze școlare electrice, desemnând drept câștigător al…
13 februarie 2025
Oamenii de afaceri turci iau pulsul afacerilor din Bihor
Sediul Federației Patronilor Bihor (FPB) din Cetatea Oradea a fost, marți, 11 februarie 2025, gazda unei întâlniri dintre…
12 februarie 2025
Industria de asset management din România se apropie de 1 milion de investitori în 2025
România ar putea trece de pragul de 1 milion de investitori în fonduri de investiții în trimestrul al…
11 februarie 2025
Parcurile inteligente pe hârtie ale Maramureșului. “Nici unul nu e funcțional”
Conducerea județului propune varianta CEC Bank pentru cofinanțarea a patru dintre cele șapte proiecte programate, cu un necesar…
11 februarie 2025
Platforma Remin, tentație pentru investitorii chinezi în energie verde
Autoritățile maramureșene direcționează companiile din China pe terenul fostului combinat din Baia Mare și pe viitoarele parcuri inteligente…
8 februarie 2025
Echipamente din fonduri UE pentru diagnosticarea și tratarea cancerului la Oradea
A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Investiții în infrastructura Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor pentru…
7 februarie 2025
Infrastructură
2024: an record al investițiilor în Bihor și cel mai bun an pentru infrastructura rutieră din ultimii 35 de ani
Cu un portofoliu de proiecte în derulare în valoare de 4,4 miliarde de lei (peste 880 de milioane…
14 februarie 2025
Asocierea Precon Transilvania – Automagistral Pivden va construi Lotul 1 al DX Arad – Oradea
Asocierea PRECON TRANSILVANIA SRL – AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru construcția primului lot al…
14 februarie 2025
Județul Cluj finanțează o conductă de refulare în cartierul Bulgaria
Investiția face parte proiectele obiectivele de apă și canalizare subvenționate din Fondul Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare (FIID). Compania de…
12 februarie 2025
A3 Ploiești – Brașov, de la CNAIR la CNIR. Cristian – Codlea va fi primul lot lansat în licitație
Proiectul autostrăzii Ploiești – Brașov (A3), în lungime de 112 km, a fost pasat Companiei Naționale de Investiții…
9 februarie 2025
În 25 februarie se va ști constructorul stadionului de 16.000 de locuri din Oradea
Afirmația îi aparține lui Cseke Attila, Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, și a fost făcută vineri, 7 februarie…
7 februarie 2025
Wabag Water Services, subsidiara locală a Grupului WABAG, devine NAIAD Water Solutions
WABAG Water Services, subsidiară locală a grupului VA Tech WABAG Ltd. Group, unul dintre liderii globali în domeniul…
7 februarie 2025
Discuții pentru pista de schi de la Arieșeni între reprezentanții județelor Bihor și Alba
Se caută soluții pentru atribuirea pistei de schi de la Arieșeni – Vârtop unei singure primării, Arieșeni sau…
5 februarie 2025
Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea prinde contur
Construcții Erbașu Transilvania avansează într-un ritm susținut cu lucrările la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea,…
5 februarie 2025
Turism
Oradea, destinația turistică de top: Peste 235.000 de turiști și recorduri doborâte în 2024
Primăria Oradea, prin Asociația pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune (Visit Oradea), a prezentat, în cadrul unei…
14 februarie 2025
COVER STORY. Wild Hills, noul reper pentru companii la Cluj: retreat sustenabil pentru echilibru, sănătate și inovație
Felinvest SA sărbătorește 10 ani de dezvoltare imobiliară centrată pe concepte inovatoare și crearea de comunități. După finalizarea…
12 februarie 2025
Românii, invitați la Slaninijada, cel mai popular eveniment dedicat slăninii
Slaninijada revine în 2025, între 13 și 16 februarie, în localitatea Kačarevo, districtul Banat, provincia Voivodina, fiind cel…
12 februarie 2025
Oradea se promovează la Târgul internațional de turism de la Milano
Un accent important va fi pus pe promovarea curselor de zbor directe între Oradea și Milano, facilitând astfel…
11 februarie 2025
Făuritori de amintiri, pe Valea Someșului. În Țara Silvaniei
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău plănuiește, la finalul iernii, o aventură spre Nord-Estul Sălajului.…
11 februarie 2025
„Oradea cu drag” – beneficii și gratuități pentru turiștii care vizitează Oradea
Pentru al șaselea an consecutiv, Oradea își întâmpină turiștii cu o serie de beneficii și gratuități. Visit Oradea,…
11 februarie 2025
Curse către Larnaca din iunie, de pe Aeroportul Sibiu
Curse noi din vară de pe Aeroportul Sibiu către Larnaca, Palma de Mallorca și Marsa Alam. Din 14…
10 februarie 2025
Curse charter Brașov – Tel Aviv, din luna mai
Noile curse charter directe Tel Aviv – Brașov, operate de Fly Lili, vor aduce 8.000 de turiști și…
10 februarie 2025
Educație
2024: an record al investițiilor în Bihor și cel mai bun an pentru infrastructura rutieră din ultimii 35 de ani
Cu un portofoliu de proiecte în derulare în valoare de 4,4 miliarde de lei (peste 880 de milioane…
14 februarie 2025
Aveuro Internațional va livra Bihorului 25 de microbuze școlare electrice
Consiliul Județean Bihor a finalizat procedura de achiziție pentru 25 de microbuze școlare electrice, desemnând drept câștigător al…
13 februarie 2025
Ministrul educației și președintele Academiei Române, la conferința „Vizionarii” de la Cluj
În 12 aprilie, Cluj-Napoca va găzdui cea de-a doua ediție a conferinței „Vizionarii”, un eveniment dedicat reflecției asupra…
13 februarie 2025
„Maratonul pentru Educație Antreprenorială” a debutat la Oradea
Sala Mare a Teatrului Regina Maria din Oradea a fost arhiplină cu elevi, marți, 11 februarie 2025. Aici…
11 februarie 2025
Cristina Chiriac: „Noi am învățat un lucru esențial. Să dăruim fără să cerem nimic!”
Și asta au făcut liderii de business prezenți luni, 10 februarie 2015, la Teatrul Regina Maria din Oradea.…
11 februarie 2025
Aventuri pe gheață și lecții de viață
Caiac SMile aduce în premieră în România hocheiul adaptat pentru persoanele cu dizabilități. În februarie 2025, Caiac SMile…
10 februarie 2025
BASF a instruit pomicultorii clujeni în schimbările climatice
Dezbaterile au fost găzduite de Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală a Universității de Științe Agricole…
10 februarie 2025
Cabana Blăjoaia va fi modernizată cu 2,7 milioane € prin PNRR
Proiectul de transformare într-o bază de practică studențească extinsă aparține Universității Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca. Baza de la Blăjoaia…
10 februarie 2025
Zi de Zi știri economice:
