Superland, cel mai mare loc de joacă pentru copii din sud-estul Europei, s-a deschis la ieşirea din Braşov spre localitatea Cristian, investiţia dezvoltatorul LH EL Investment SRL ridicându-se la aproximativ 10 milioane de euro. Superland se întinde pe 17.000 de metri pătraţi şi cuprinde o zonă de 1.600 de metri pătrați tobogane, un Luna Park, o zonă de jocuri electronice și una dedicată realității virtuale.
Copiii mai mari de 4 ani au o zonă specială de 1.400 de metri pătraţi, practic un labirint imens, dispus pe patru niveluri unde îşi vor putea testa abilităţile.
Sunt şi tobogane, trambuline, locuri speciale pentru căţărare, trasee cu obstacole, bazine cu mingi şi multe alte surprize. Copiii mai mici de patru ani au şi ei o zonă destinată lor, concepută în aşa fel încât totul să fie sigur. Cei mici vor găsi aici jucării şi tot felul de tobogane adaptate vârstei lor.
O altă atracţie este Luna Park, care are o suprafaţă de aproape 400 de metri pătraţi. Aici copiii vor putea găsi un carusel, un pendul, dar şi maşini zburătoare. O premieră vor fi maşinile de bumping alimentate de baterii şi echipate cu pistoale cu laser. Nu vor lipsi nici jocurile electronice, dar şi un spaţiu unde părinţii se vor putea juca împreună cu cei mici.
Majoritatea jocurilor sunt concepute astfel încât să dezvolte capacitatea de coordonare a copiilor. Pentru copiii mai mari de şase ani există şi zonă cu console conectate la ecrane de mari dimensiuni unde se vor putea juca cele mai în vogă jocuri video. Unic va fi si cinematograful 8D care va avea o vedere panoramic la 360 de grade.
O altă mare atracţie este simulator de schi, unde indiferent că este vară sau iarnă, ai impresia că eşti pe pârtie. Simulatorul are o suprafaţă care poate susţine trei persoane simultan şi poate fi închiriat cu sau fără instructor. Separat de locul de joacă la Superland sunt cinci camere speciale unde se vor putea organiza petreceri cu animatori de la prinţi şi prinţese, la supereroi sau piraţi şi vrăjitoare.
Clubul creativ este şi el o noutate. Aici copiii vor putea picta, vor face puzzle-uri şi vor putea juca diverse jocuri care le testatează cunoştinţele. Va exista şi o masă cu nisip unde copiii vor putea face sute de forme. La Superland sunt şi zone de relaxare, magazine, dar şi cafenele şi restaurante. Pentru că spaţiul de joacă este mare copiii vor avea brăţări speciale şi vor putea fi urmăriţi de părinţi pe telefonul mobil în orice moment. Superland va avea 120 de angajaţi, dintre care mai mult de jumătate vor fi animatori şi îngrijitori pentru copii.
Sursa foto: facebook/Superland
Citește și:
Prețul cel mai mic omoară arhitectura de calitate. “Vrem Rolls-Royce la preț de Dacia”
Lipsa concursurilor de arhitectură pentru marile proiecte și licitațiile câștigate preponderent pe criteriul prețului cel mai scăzut duc…
26 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Marile campioane ale economiei Bistriței, premiate la Crama Jelna
TeraPlast, Rombat, Dimex, Frasinul sau Comelf se numără printre întreprinderile de seamă ale județului laureate ale Topului Firmelor…
24 octombrie 2025
Ministrul economiei vrea Farmec și UiPath în Coreea de Sud
Producătorul clujean de cosmetice a fost selectat alături de UiPath între companiile din delegația condusă de Radu Miruță.…
24 octombrie 2025
Patru companii din Transilvania, în topul investițiilor pe NAGA
Banca Transilvania (BT) și TeraPlast se află pe primele locuri în topul firmelor românești de pe platformă, poziții…
24 octombrie 2025
ARL Cluj ridică IndustriaNova Hub
Constructorul din grupul austriac Strabag se va ocupa de proiectarea și execuția viitorului parc de specializare inteligentă (PSI)…
24 octombrie 2025
Revoluție verde la Seleuș – Arad: adio lemne, bun venit energiei verzi!
Seleuș, prima comună din România care renunță la încălzirea pe lemne. O centrală pe biogaz va asigura căldura…
24 octombrie 2025
Granzii instalațiilor iau cu asalt Universitatea Tehnică
Honeywell, Daikin, Geberit sau Nibe sunt brandurile care se arată dispuse să pună la bătaie cele mai performante…
23 octombrie 2025
Investiții
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Revoluție verde la Seleuș – Arad: adio lemne, bun venit energiei verzi!
Seleuș, prima comună din România care renunță la încălzirea pe lemne. O centrală pe biogaz va asigura căldura…
24 octombrie 2025
Ionuț Țața și Iceberg+ catalizează inovația în mobilitate urbană la Timișoara prin inVest Accelerator Demo Day
Ecosistemul de inovare și business din Regiunea Vest a fost în centrul atenției pe 22 octombrie, la Timișoara,…
23 octombrie 2025
Viitorul e verde! Workshop pe energie regenerabilă la Oradea Arena
Energia verde a fost subiectul central al unui workshop desfășurat miercuri, 22 octombrie 2025, la Oradea Arena, în…
22 octombrie 2025
Locuri de muncă verzi și colaborare româno-maghiară la Oradea Arena
Aproape 700 de locuri de muncă, dintre care majoritatea în domeniul energiilor regenerabile, au fost oferite miercuri, 22…
22 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Florin Jianu se retrage din funcțiile politice și revine în fruntea IMM România
Florin Jianu, una dintre cele mai influente voci în dialogul dintre mediul de afaceri și autoritățile publice, a…
20 octombrie 2025
Infrastructură

Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Turism
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Hotel Mercure, cea mai importantă investiție în turism realizată în Alba Iulia după Revoluție
Construcția primului hotel afiliat internațional din orașul Marii Uniri a depășit 10,5 milioane de euro Mercure Alba Iulia,…
20 octombrie 2025
Invitație Visit Timiș: concert în peșteră
Dacă în ultimele săptămâni v-am trimis pe la diferite târguri de gastronomie din Timiș, duminica aceasta luăm o…
17 octombrie 2025
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
Simbolurile Brașovului: Telecabina Tâmpa și Restaurantul Panoramic se redeschid
Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic, două simboluri arhitecturale și turistice ale Brașovului, își redeschid porțile în data de…
15 octombrie 2025
Educație
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Granzii instalațiilor iau cu asalt Universitatea Tehnică
Honeywell, Daikin, Geberit sau Nibe sunt brandurile care se arată dispuse să pună la bătaie cele mai performante…
23 octombrie 2025
Viitorul e verde! Workshop pe energie regenerabilă la Oradea Arena
Energia verde a fost subiectul central al unui workshop desfășurat miercuri, 22 octombrie 2025, la Oradea Arena, în…
22 octombrie 2025
Locuri de muncă verzi și colaborare româno-maghiară la Oradea Arena
Aproape 700 de locuri de muncă, dintre care majoritatea în domeniul energiilor regenerabile, au fost oferite miercuri, 22…
22 octombrie 2025
În linie dreaptă pentru elaborarea Strategiei Naționale de Bioeconomie
România s-ar putea să beneficieze de o strategie națională în domeniul bioeconomiei în doar câteva luni, este unul…
21 octombrie 2025
Florin Jianu se retrage din funcțiile politice și revine în fruntea IMM România
Florin Jianu, una dintre cele mai influente voci în dialogul dintre mediul de afaceri și autoritățile publice, a…
20 octombrie 2025
Inspire & Connect – Cum se rescrie viitorul muncii la Oradea
Fundația CREFOP și IMM Club lansează un nou spațiu de dialog despre competențele viitorului. Într-o lume în care…
18 octombrie 2025
Salonul Pro Invent și-a desemnat premianții la Hub UTCN
Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) s-a încheiat cu…
17 octombrie 2025